Asa cum a povestit in „Suplimentul de Cultura“, Sitaru a regizat o poveste traita in 2005 de directorul sau de imagine, Adrian Silisteanu, si care a fost scrisa de acesta impreuna cu Claudia Silisteanu. Scenariul a legat dilema morala a unui tanar jurnalist roman (care trebuie sa convinga o minora expulzata din Franta pentru prostitutie sa dea interviu unor jurnalisti francezi) de o alta dilema a aceluiasi jurnalist, care pune presiune pe baiatul iubitei ca sa fie mai combativ la inot.
Personal, mi se pare prea putin material pentru un lungmetraj (e ca o omleta dintr-un singur ou facuta intr-o tigaie prea mare), dar filmul e bine decupat si e curat. Nu pot sa nu-l compar insa cu Arta, scurtmetrajul pe care Sitaru l-a facut in 2014, cand scenariul la Fixeur era in santier, iar el pregatea castingul. Atunci a aparut o problema morala legata de ideea ca urma sa caute o minora pentru rolul unei prostituate minore. Respectiva dilema a devenit Arta – cu si fara majuscule, pentru ca mie, una, Arta mi se pare mult mai reusit ca Fixeur. E mai complex, mai percutant, mai eficace decat lungmetrajul. Si e o chestie verificata. Anul trecut am discutat la un liceu bucurestean un calup de scurtmetraje romanesti in cadrul programului de educa-tie cinematografica Education a l’image. Calupul continea si o parodie la filmele japoneze in care curge mult sange, si un film despre un tanar buzunarit in parc. Inainte de a incepe discutia, i-am rugat pe liceeni sa scrie pe un biletel care situatie din filme li s-a parut cea mai abuziva. Trei sferturi dintre ei (am vazut cand am ajuns acasa) au pomenit de abuzul la care e supusa minora din Arta, dusa de mama ei la casting aproape fara sa-si doreasca. In discutia cu liceenii am vrut sa vad ce abuz identifica mai usor, cel al mamei sau cel al regizorului, dar le-au sesizat pe amandoua. Cel mai mult, insa, i-a intrigat norisorul suprarealist care aparea la un moment dat in acea felie de viata. Parea din alt film.
Am insistat un pic pe Arta. Ca sa recurg la un joc de cuvinte, ce era arta in scurtmetraj devine meserie in lungmetraj. Este un fel de a spune ca raman la senzatia ca Sitaru se exprima mult mai bine pe distante scurte. Am mai spus-o, in scurtmetraje Sitaru reuseste sa sugereze mai mult decat spune textual in lungmetraje. (Nimic tendentios aici, mi se pare mai greu sa faci scurtmetraj.)
Fireste, el a capatat usurinta si lucreaza profesionist. Filmul arata bine, are cateva scene foarte reusite (cum e cea de la final), actorii sunt ce trebuie (a avut mana buna pentru Tudor Aaron Istodor, care poate juca in acelasi timp imaturitatea si profunzimea, iar Diana Spatarescu, pe care el a descoperit-o, e extrem de buna), dar ceva lipseste sau nu e la nivelul la care ma asteptam. Nu e destula substanta, ritmul nu se leaga bine de poveste. Prea repede se produce declicul eroului, iar scena interviului nu e atat de catartica pe cat ar fi avut nevoie, astfel incat finalul, desi e reusit cinematografic, lasa senzatia ca mai trebuia sa se intample ceva. Fixeur mi-a facut pofta sa revad Arta si cred ca ar trebui consumate la pachet. La Fixeur mai sunt lucruri de fixat, dar Arta e perfect rotund, atat de rotund incat de fiecare data cand il vezi toate personajele au dreptate. Si mai e si norisorul.
Fixeur, de Adrian Sitaru. Cu: Tudor Aaron Istodor, Mehdi Nebbou, Nicolas Wanczycki, Adrian Titieni, Diana Spatarescu, Andreea Vasile