Deznodamantul ramane deschis, in ciuda unui val urias de proteste si de emotie care a cuprins intreaga suflare. Nu doar noi am ajuns sa ne privim ca societate cu alti ochi, dar Romania a ajuns top story in mai toata lumea. Cedarile de moment ale Guvernului Grindeanu – abrogarea printr-un act normativ discutabil a OUG 13, precum si demisia cu inima indoita a ministrului Florin „alta intrebare“ Iordache nu au produs nici pe departe o relaxare la nivelul bataliei.
O noua revolutie romana e cam mult spus, probabil asistam la o schimbare de paradigma sau, asa cum au spus unii, la trecerea unei parti consistente a romanilor de la statutul de votant la cel de cetatean. Este o desteptare in al 12-lea ceas sau una tardiva, venita abia in zorii unui plan fara cusur pus la cale pentru a deturna Romania de pe calea unei democratii liberale, in care drepturile si libertatile individuale sunt un pilon central?
Faptul ca multi romani au fost zilele acestea in strada si pentru ca au mers pe valul de emotie si au vrut sa traiasca personal o stare formidabila despre care au auzit doar in primele zile de la cunoscuti nu eludeaza in nici un fel fondul problemei. Mai precis, sa nu uitam de la ce a pornit tot acest tavalug pe care fortele politice de la putere nu vor inca sa-l recunoasca sau il vad inca insuficient de periculos ca sa fie dispuse la mai multi pasi inapoi. Senzatia este ca, deocamdata, si-au mai cumparat niste timp prin adoptarea unei PUG 14 cu probleme care face din OUG 13 strigoiul perfect: nu e momentan printre noi, dar printr-un efort parlamentar condus perfect de un {erban Nicolae ar putea reinvia si umbla printre vii.
PSD a avut dupa 11 decembrie un moment de gratie si de pace sociala care, combinat cu o guvernare eficienta, i-ar fi putut asigura poate un deceniu si ceva in fruntea tarii. Mai mult decat atat, PSD avea sansa de a-si indeplini chiar si visul de a da presedintele la sfarsitul lui 2019. Iohannis a parut dezamagitor in ochii propriilor votanti, iar multi dintre acestia nu si-ar mai fi dat si a doua oara votul pentru actualul presedinte. Nu ca ar fi votat in 2019 candidatul PSD, dar poate ar fi stat acasa. In 2016, PSD a facut totul ca la carte: s-a asigurat ca electoratul sau radical anti va sta linistit si nu se va prezenta la vot. Victoria PSD din 11 decembrie a fost, in egala masura, infrangerea unui PNL delegitimat, in deriva, partidul jumatatilor de masura si al combinagelii politice ieftine. Programul de guvernare predat la tabla de Liviu Dragnea a fost entuziasmant pentru majoritatea categoriilor sociale: se mareau si salariile bugetarilor si pensiile, dar se anuntau si relaxari fiscale si programe destinate revitalizarii mediului antreprenorial romanesc. Le mai ramanea, momentan, doar celor de meserie sa se uite atent pe cifrele prea optimiste pe care programul isi baza previziunile.
In doar o luna de guvernare, PSD s-au autodetonat si a renuntat la o conjunctura politica de exceptie. S-a transformat in dusmanul poporului si parca a tinut cu toata puterea sa confirme toate ideile preconcepute despre apucaturile sale nedemocratice. Abilitatea cu care Liviu Dragnea a lasat sa se scurga in campanie tot discursul antieuropean, homofob si sovin prin porii PRU-ului lui Ghita si ai televiziunilor de partid lasase PSD intr-o zona foarte curata a discursului public.
Totul s-a terminat in momentul in care Dragnea cu Iordache si Grindeanu si-au pus cagula pe fata si au dat spargerea la Justitie. Au mintit categoric in momentul in care au spus ca nu exista proiectele de lege privind gratierea si modificare Codului Penal. Le-a facut Iohannis o vizita la Guvern si au aparut proiectele care nu existau. A mintit Grindeanu ca nu vor fi adoptate. Apoi au dat ordonanta in miezul noptii. Singura problema recunoscuta: ar fi comunicat defectuos. Hotul nu numai ca nu vrea sa-si recunoasca fapta, dar ne mai si transmite ca n-a dat o spargere, ci n-a comunicat suficient in privinta motivelor pentru care si-a tras cagula pe fata si a mesterit la yala. Si acum? Sa facem liniste, sa-i lasam sa guverneze in pace, nu?