Am intrat intr-o covrigarie, de unde presupun ca mi-am cumparat un covrig, apoi am iesit, si acolo, pe trotuarul lat, langa un container de gunoi mare, din acelea cat un stat de om, am vazut un copil al strazii care isi daduse jos pantalonii si isi golea intestinele. Asa, in vazul trecatorilor, in tacanit matinal de tocuri cui si fluturari de rochii varatice, printre serviete si sacouri ce treceau in graba pe langa container. Daca voi mai fi avut vreo indoiala cu privire la activitatea baiatului ghemuit acolo, mirosul greu, caldut, inconfundabil, de excrement raspandit pe o raza de vreo zece metri in aerul inrourat al diminetii mi-a alungat-o dintr-o suflare. Si, pana sa ma dezmeticesc, baiatul s-a sters eficient la fund, si-a tras in sus pantalonii scortosi, s-a ridicat si a pornit-o pe strada. Ceva mai incolo a abordat cativa trecatori, cerandu-le un ban. Eu inca mai procesam scena in minte.
Primul meu gand, tipic provincial, a fost unul legat vag de degradarea Bucurestiului, centrul mizer al unei lumi corupte si asa mai departe – stiti melodia. Apoi m-am mai uitat o data si am vazut containerul in toata splendoarea lui: plin pana la refuz, cu o coroana de saci de gunoi sparti care se revarsau pe toate partile. Alaturi de el, la vreo trei-patru metri, se inaltau alte movilite de gunoi casnic, cu saci de plastic sfasiati, din care curgeau niste zemuri intunecate. Intre timp dintr-un bloc de alaturi a iesit un domn oarecare cu o galeata pe care a golit-o senin pe trotuar, la vreo trei metri de container, punand motul la o movila puturoasa.
Atunci mi s-a parut ca pricep logica aproximativa a baiatului cu excrementul de dimineata: unde altundeva sa se usureze si el daca nu intr-un loc al nimanui, murdarit de toata lumea? Si mi-am amintit de Rudy Giuliani, fostul primar al New Yorkului din anii ’90, si de teoria geamului spart.
Elaborata de James Q. Wilson si George L. Kelling, teoria geamului spart sustine ca, odata ce micile infractiuni sau incalcari ale normelor sociale trec nesanctionate, ele devin firesti, prolifeaza si, incet-incet, provoaca degradarea mediului social si declanseaza infractiuni tot mai mari. Numele teoriei pleaca de la un exemplu ilustrativ: un geam spart de la o cladire parasita va incuraja in scurt timp actiuni similare, apoi, treptat, vor fi mazgalite zidurile, vor fi distruse usile si in scurt timp cladirea va fi complet vandalizata. In schimb, daca geamul spart va fi inlocuit imediat, asta va sugera ca acea cladire e in paza sau grija cuiva si va descuraja actele de vandalism.
Pe baza acestei teorii, Rudy Giuliani si seful politiei newyorkeze, William Bratton, au elaborat un plan de combatere a infractionalitatii in New Yorkul acelor vremi, asa-numita „toleranta zero“ fata de micile incalcari ale legii, in general trecute cu vederea: calatoria frauduloasa cu metroul, consumul de alcool in public, urinatul in public. Au fost arestati si amendati inclusiv spalatorii de parbrize de la intersectii. Desi controversate (ca si teoria geamului spart), opinia generala este ca masurile respective s-au dovedit eficiente.
La asta m-a dus cu gandul pustiul chincit langa containerul de gunoi. La asta si la alte cateva lucruri. Printre altele, la nenumaratele geamuri pe care le spargem noi zi de zi in Romania. Dar despre ele o sa scriu saptamana viitoare – desi le cam stim cu totii.