Intr-o retea urbana cu peste 130 de teatre, La Huchette se distinge prin acest record greu de egalat. Plasat intr-o zona boema a Parisului, unde Sena sectioneaza teatral rive droite, asimilat cu arta comerciala, de bulevard, si rive gauche, pepiniera avangardei franceze, viata asezamantului a inceput in 1947. Marcel Pinar, atlet format la scoala circului si mare amator de teatru, a cumparat atelierul de vopsit de la numarul 23 si, sprijinit de Georges Vitaly si Jacques Jouanneau, l-a transformat intr-o sala de spectacol: Theatre de la Huchette. Inaugurarea a fost la 26 aprilie 1948, cu Albertina de Valentino Bompiani, adaptare de Jacques Audiberti, in regia lui André Reybaz.
Doi ani mai tarziu, pe scena de la Noctambules se prezenta prima piesa a lui Eugen Ionescu, Cantareata cheala, in transpunerea scenica a lui Nicolas Batailles. Drumul spre scena n-a fost chiar lin pentru Cantareata. Eugen Ionescu o trimisese la Editions Grasset, care a refuzat tiparirea. Comedia Franceza o respinsese si ea, considerand-o neinteresanta. Piesa era cu totul altceva decat se juca la vremea aceea la Paris, era provocatoare si riscanta, dar tocmai de aceea, pentru unii, atat de tentanta. Au fost primiti sa repete la Noctambules si au lucrat vreo cinci luni pana s-o prezinte publicului, pe 10 mai 1950, de la 18.30. Scenografia era de imprumut: mobilier de pe acasa si costume dintr-un film realizat de prieteni. Era putina lume in sala, dar si dintre acestia unii au plecat inainte de final. Spectacolul a fost primit cu retincenta, iar unul dintre putinii critici care au intuit valoarea noului autor, Jacques Lemarchand, remarca „susotelile de nemultumire, indignarea spontana, ironiile“ din seara inaugurala.
Dupa ce vazuse Cantareata cheala, Marcel Cuvelier l-a contactat pe Eugen Ionescu, cerandu-i un text. Acesta i-a oferit Lectia si, la scurta vreme, regizorul cauta un loc unde sa-si prezinte creatia. Directorii de teatre nu erau prea deschisi, dar Thèatre de Poche avea o „fereastra“ de-o luna i s-a ingaduit sa lucreze acolo. Cuvelier s-a apucat de treaba, iar la 20 februarie 1951 s-a jucat si Lectia. Aceeasi primire rece a publicului si a presei a scos titlul relativ rapid de pe afis.
Un critic teatral a sugerat reunirea celor doua titluri intr-un coupé, iar de-atunci La Huchette si Eugen Ionescu sunt definitiv legati: de pe 16 februarie 1957, la orele 19, Cantareata cheala si, la orele 20, Lectia s-au jucat acolo continuu, adunand, pana-n seara aniversarii de 60 de ani, un total de 18.491 de reprezentatii si peste 2,5 milioane de spectatori.
In 1975, cand teatrul risca sa se inchida, actorii s-au asociat si au cumparat cladirea
Pentru trecatorii grabiti, intrarea, plasata cam la mijlocul stradutei Huchette, poate scapa neobservata usor. Holul e destul de stramt, la fel, sala ce nu are decat 85 de locuri, iar spatiul e compartimentat cu justificata grija. In culise se ajunge simplu, pe usa grea, metalica, ce da intr-un hol intunecat: la capatul lui e cabina actorilor, chiar in spatele scenei, iar de cealalta parte, traversand spatiul de joc, e cabina actritelor. Pe o placa de ardezie sunt trecute numele actorilor din distributie, posibil altii in fiecare seara, sau macar din cand in cand, caci sunt mai multi interpreti ai fiecarui rol. Pentru a nu altera calitatea spectacolului si a nu modifica varianta originala, un rulaj al rolurilor a functionat in toti acesti ani. In 1975, cand teatrul risca sa se inchida, actorii s-au asociat si au cumparat cladirea. Peste 200 de interpreti si-au legat numele de acest caz unic in lume. Cat despre vechime, sunt mai multe situatii in care copiii actorilor deveniti ei insisi actori au preluat partiturile, ca pe o pretioasa mostenire. Marie Cuvelier, fiica regizorului, si Serge Noël, fiul scenografului Jacques Noël, sunt si ei in distributie. Din scurtul culoar de la intrare, dai direct in sala in care pasesc mai ales turisti. La Huchette a reusit performanta de a invinge efemeritatea teatrului si de a oferi calatorii inapoi in timp, conservand ceea ce regizorii si autorul, nelipsit de la repetitii, au imaginat in anii ’50. Fara festivisme pompoase, cu mandrie fireasca si ingeniozitate, La Huchette e, de pe 16 februarie, in sarbatoare. In seara aniversara a fost covor rosu la intrare, s-a lansat afisul oficial, cu numele artistilor care au jucat de-a lungul celor 60 de sezoane si ale celor care s-au anuntat interesati sa preia unul dintre roluri. Spectatorilor li s-a sugerat sa vina intr-o tinuta vestimentara absurda, iar actorii i-au intampinat in costume de scena direct in strada, in fata teatrului. Pompierii au facut oficiile de gazde, conducandu-i pe toti la locurile indicate pe bilete. Inainte de-a incepe reprezentatiile, ironic, s-au citit cronicile negative de la data premierei, iar dupa spectacol, pe scena, cam inghesuiti, dar fericiti, cei 47 de actori care joaca in prezent prin rotatie s-au aratat la aplauze in jurul unui urias tort aniversar.
Evenimentele de celebrare continua in acelasi spririt. „Noaptea absurda“, cea de 4 spre 5 martie, inseamna „24 de ore non-stop Ionescu“, un maraton neobisnuit de Cantareata cheala si Lectia. Fiecare dintre reluari este sustinuta de alti actori, unele chiar cu cate doi interpreti pe rol, in anumite secvente prezenti in tandem in scena. De la orele 19 la 3 dimineata, se joaca astfel: de la miezul noptii pana la 3, intre reprezentatii, spectatorii beneficiaza de acces gratuit la un mini-bufet. De la 3 la 9, „Insomniile la Huchette“ constau in difuzarea inregistrarii audio a celor doua spectacole, realizata in 1965. De la 9 la 19, o noua serie de reprezentatii, dar nu oricum: pana la 11, spectatorii primesc si un mic dejun; de la 12 la 14, cate un aperitiv.
In a treia zi a lui aprilie, la ora ceaiului englezesc, la Huchette vor fi prezentate lucrarile Colegiului de patafizica. Printre invitati, Marie-France Ionesco. In cele cinci zile de luni din mai, teatrul isi va deschide si in relache portile, culisele, magazia, iar grupurile de vizitatori vor fi ghidate de actori imbracati in costumele personajelor. Pe 21 iunie, cu prilejul Fête de la musique, va fi Cabaret Ionescu, cu melodii din anii ’50 si alte surprize de gen. Aventura continua!