Exista un motiv pentru care se fac atat de multe seriale cu procese, avocati, mediere sau jurii. Naratiunea este deja acolo, in format. Confruntarile legale au intrinsec tot ce le trebuie: premiza, conflict, perspectiva, un erou clar, un anti-erou bine definit, happy-end asigurat. Avocatii sunt usor de transmis pe ecran, la fel ca si tipologiile lor: exista cei cu ochi de caprioara care apara dreptatea pentru ca asta trebuie sa faca; exista avocatii tacaniti, care scot argumente ca magicienii iepuri si joben; exista avocatii duri, care negociaza la sange, dar care fac totul pentru o cauza buna; in fine, de partea cealalta exista oamenii fara scrupule, care ar folosi orice mijloace murdare pentru ca clientii lor, de obicei corporatii multimilionare, sa castige.
Procesul este echivalentul unei calatorii a eroului din basme. Va exista un moment cand totul pare pierdut si fara iesire. Va exista un alt moment cand sangele rece sau ochii de caprioara vor face o descoperire care schimba totul. Se va intampla inainte ca judecatorul sa loveasca ciocanelul cu sentinta finala. Dupa verdict, vor exista imbratisari. Cu toata previzibilitatea lor, serialele cu avocati raman foarte indragite. Ca o fidela urmaritoare a lor, am remarcat si o oarecare evolutie, care ne aduce intr-un punct foarte interesant. A existat etapa Ally McBeal si Lege si ordine, care se inscrie perfect in descrierea de mai sus. Condimentate cu intrigi de birou, romante, iar in cazul lui Ally chiar cu dansuri in baie – fiecare episod este o lupta dintre bine si rau in care castiga binele.
The Good Wife (Sotia perfecta) a fost parca dintr-un aluat usor altfel. Serialul a intrat mai mult in zonele gri, acolo unde bariera dintre bine si rau putea fi depasita din neatentie. Au existat chiar personaje recurente, asupra vinovatiei carora continuau sa planeze semnele de intrebare chiar si dupa incheierea episodului. Au existat cazuri in care dreptatea apartinea ambelor parti, iar triumful uneia deja nu mai parea o victorie. Bucuria serialului venea din navigarea printre intrebari dificile, uneori din rasturnarea convingerilor.
Dupa incheierea lui, a urmat The Good Fight, o continuare a precedentului, un serial din acelasi univers si cu o parte din personajele deja cunoscute. Primul episod e plasat pe axa timpului undeva dupa alegerea lui Trump, intr-o confuzie generala a democratilor si o nesiguranta a directiei de urmat. Firma de avocatura primeste un caz – sa apere politia de o acuzatie de exces de forta impotriva unei persoane negre. De partea cealalta a mesei gasim un alt personaj familiar din The Good Wife, fosta angajata a firmei. Exista un moment in care avocata acuzarii se uita spre cea a apararii, lung si intens, si ii spune: „Ar trebui sa fii de ACEASTA parte a mesei“. Ceea ce, pana la finalul episodului, se si intampla: avocata isi tradeaza propria firma si pleaca spre ceilalti intr-o cruciada personala impotriva a tot ceea reprezinta Trump: intoleranta, cenzura a libertatii de exprimare, misonginism.
Ar putea parea ca ne-am intors la serialul clasic cu avocati. Dar nu e asa. Devine clar ca – desi oricine are dreptul sa fie aparat – avocatul nu e obligat sa accepte pe oricine. Intervine o limita, o bariera a drepturilor omului dincolo de care nuantele sunt irelevante. Inca neaparut in Romania, titlul serialului nu are o traducere. I-am spus eu Lupta cea buna si am spus-o cu destula convingere.