Cade zapada de pe casa. Cocotat pe o gramada de caramizi, cainele vecinului sta cu labele pe gard si ma latra incontinuu, parca-s urs. E primavara.
***
Fiecare 8 martie imi aduce aminte automat de doua lucruri:
1. cum am muncit o saptamana sa cos pe etamina o buburuza pe care am lipit-o de un carton si i-am facut mamei o felicitare;
2. cum am cantat pe scena, imbracat in costum popular, aproape pisat pe mine de emotie, ceva gen „Taticul meu e la razboi“, iar bunica a plans si mi-a dat drept rasplata o moneda de trei lei, innodata in coltul batistei cu care s-a sters la ochi.
***
Asta da dilema. Am mostenit la un metru jumate de coltul casei o cioata de nuc, din care a iesit o tufa de nuc. Pe care am lasat-o sa creasca. Si-ntr-un singur an s-a ridicat un nuc cam pana la streasina. Si absolut toti oamenii care vin in vizita profetesc ca nucul o sa-si intinda radacinile si-o sa-mi darame mai intai trotuarul, apoi casa. Mie nucul ala imi place, dar parca n-as vrea sa-mi darame casa. L-as taia, dar am vreo doi prieteni care mi-au zis ca daca tai un nuc musai iti moare cineva drag. Si tocmai am aflat de la alt prieten o alta zicere. Ca, dupa ce trunchiul depaseste grosimea mainii unui om, nucul devine asa de frumos, incat il atrage pe barbat sa se spanzure de el. Rezolv-o pe asta!
***
De cateva zile, cuplul de vecini din fata casei imi ofera un spectacol pe cinste: sotia se catara prin copaci, cu un ferastrau in mana si un foarfece in dinti, aproape face spagatul intre crengi, sta intr-un picior (si alte numere de circ), curata pomii, iar sotul – un tip indesat de vreun metru saizeci – se invarte titirez pe langa trunchi, da indicatii si pare mai degraba ca lucreaza ca o plasa de siguranta: sa o prinda din cadere.
***
Ies dintr-o sedinta lunga si ma reped la sendvisul pachet de pe pervaz. Il halesc pe jumate si simt furnicaturi sub hanorac. Comentez molfaind sedinta cu ceilalti colegi de birou. Vad din fuga curul unei furnici care dispare de pe palma si se ascunde sub maneca, alaturi de alte surate. Desfac sendvisul si apreciez ca am mancat gen vreo 27 de furnici, iar de scapat la piele erau gen vreo 16. Nu degeaba mi se parea mie ca sendvisul e deja inceput si ca are un gust special.
***
— Am fost la dentist si am vazut ca dom’ doctor avea cartea ta, imi zice un coleg.
— Na, bine, nu stiu ce sa-i raspund.
— Ma bucur mult si apreciez cand am colegi asa, cunoscuti.
— Si ce carte de-a mea avea? nu-mi abtin curiozitatea.
— Romanul ala, Estetica dintilor.
— Aaa… ma prind dupa secunde bune. Mai e un Florin Lazarescu la Bucuresti, care-i stomatolog. E cartea aluia, cred.
— Ei, lasa, nu fi asa modest.
***
Mi-am retezat serios din plete si-a doua zi dimineata, cand am trecut prin dreptul oglinzii, m-am speriat ca – vorba lu’ tata – a intrat vreun nebun in casa.
***
Un prieten care nu mai putea tine mata siameza in camin a dus-o la bunici, la tara. Si-acolo care cum o vedea pe-afara punea mana pe furca, topor, sapa si fuga dupa ea, urland: „Jderu’! Jderu’!“.