Am aflat astfel ca un vin poate fi rigid sau cizelat, odios sau simpatic, ba chiar si tradator (care blufeaza, adica te uimeste la inceput cu o deplinatate a gustului, si-apoi te lasa fara nimic, nici o senzatie, nici o savurare de dupa). Am mai aflat ca exista un fascism al distributiei, o dictatura a notei acordate de criticii de la Wine Spectator, care formeaza gustul mondial si slefuiesc vinul dupa preferintele consumatorilor californieni – mai boise, mai vanilat. Rezultatul, spun anti-mondialistii, e catastrofal: dispar vinurile autentice, specifice, de terroir, si apar marile marci uniformizate, cum ar fi Opus One (vinul cel mai bine cotat). Tipi ca Michel Rolland (oenolog la peste 100 de proprietati din lume) fac legea si isi impun gustul propriu, aducind din condei vinuri de pe diverse proprietati, apropiindu-le si „machiindu-le” (cum spun francezii), distrugindu-le sufletul. Vinul a devenit un domeniu de lupta: intre cei care rezista (eventual si socialisti) si cei care colaboreaza cu inamicul (adica investitorul-producator american).
Totusi, Mondovino nu are nimic din manipularea si reaua-vointa a unui Fahrenheit 9/11 – e un documentar cu muzica buna, cadre filmate cu camera pe umar, ironie subtila, ciini, miini nesigure, conversatii inteligente, tablouri si mari nobili batrini si liber-cugetatori. Din Toscana, trecind prin Bordeaux, realizatorii ajung in America de Nord, si chiar pina in Brazilia si Argentina. Peste tot se face vin, se degusta si se practica diverse filosofii de viata, se pun la punct strategii de marketing sau se profereaza blesteme la adresa mondializarii. Mondovino trebuie vazut, neaparat, cu un pahar de vin bun la-ndemina.