Deci, crezind eu ca nu mai are nimeni tupeul sa vina acum si sa ne propovaduiasca tot soiul de blestematii, am mers, inocenta si entuziasmata, la conferinta pe care antropologul Claude Karnoouh a tinut-o la Cluj la sfirsitul lui februarie. Asa a inceput mirarea. Prima jumatate de ora n-a fost chiar asa de rea, am ris la poante si mi-am confirmat intuitia ca mai toti socialistii sint simpatici. Apoi insa, m-am trezit intr-un film noir, in care aproape o sala intreaga dadea din cap aprobator la revelatiile antropologului, potrivit caruia: istoricul Stephane Courtois si altii ca el sint „cretini” pentru ca neaga un lucru atit de simplu – de fapt, comunismul a fost o „alta fata” a capitalismului; Romania va ajunge, cu zonele sale rurale, din cauza integrarii in U.E., pe harta lumii a treia; totul se duce de ripa; ne asteapta Occidentul, adica Iadul, cu bratele deschise; la noi a existat, pe vremea comunismului, o „dinamica economica” etc. Un singur profesor (de la sociologie) a incercat sa tina piept apocalipsei. N-a reusit.
Conferinta se chema „Euroscepticismul ca optimism”. N-a existat insa nici o nuanta, oricit de neinsemnata, de speranta. Iar eu am inteles ca lectia lui Karnoouh a ajuns unde trebuia, la studentii care-au lasat la o parte iluziile si viziunea capitalist-romantata asupra vietii. Vreo citiva insa, printre care si eu, au primit o alta lectie: sa nu mai mearga la conferintele socialistilor simpatici, pentru ca acolo istoria se repovesteste ca pentru niste oameni care si-au pierdut memoria. Ceea ce, din fericire, nu e cazul.