![](../images/numere/120/fioretos_sven_paustian2003.gif)
Analiza comportamentului sexual si a dualitatii – caci suedezul vorbeste in Adevarul despre Sascha Knisch despre deviere comportamentala si dorinta unui travestit de a reusi sa fie femeie in toata plinatatea – nu este pura fictiune, a explicat autorul. Pentru a lucra la aceasta carte, Fioretos s-a documentat sistematic, iar contextul e in strinsa legatura cu anii ’20, in care se petrece si actiunea din volum. „S-a intimplat ca in perioada aceasta”, povesteste Fioretos, „sa existe, la Berlin, un nou val de cercetari in biologie si psihologie, aparute nu neaparat in opozitie cu teoriile psihanalitice ale lui Freud, dar care au relevat noi aspecte ale sexualitatii umane”. Sexologul german Magnus Hirschfeld – din care Aris Fioretos citeaza in deschiderea cartii – „a lasat o intreaga serie de documente despre fenomen, ba mai mult, ginditi-va ca, la acea vreme, ingrijea bolnavi carora le studia reactiile sau ajuta, ilegal, femeile sa avorteze”. Pentru ca lucrurile sa capete cit mai multa savoare si veridicitate, in scrierea romanului autorul a folosit, de asemenea, informatii despre practicile sexuale „inovatoare” ori despre masturbare (de la instrumente utilizate fie in scopuri medicale, fie in scopuri erotice, pina la „masinarii” destinate exclusiv propriei placeri). Cu toate aceste referinte, contextul in care Fioretos plaseaza povestea e unul inselator, fiindca Berlinul anului 1928 nu e altceva decit peisajul zilelor noastre. Desi „spatiul” respectiv i-a servit drept documentare, Fioretos afirma ca „acele vremuri ascundeau framintari despre fiinta umana si schimbari comportamentale similare cu cele de astazi”. A apelat insa la un siretlic „caracteristic noua, scriitorilor” pentru a putea reda cit mai bine ceea ce si-a propus: imperativul schimbarii. „Am ales sa ma intorc in timp pentru a capata o anumita distanta fata de aceste probleme si a putea scrie detasat. In roman vorbesc despre zilele noastre, nu despre ce se intimpla acum o suta de ani, insa acesta este unul dintre tertipurile scriitorilor: sa ia o distanta considerabila fata de subiect pentru a putea sa-l transmita cit mai bine. E chiar atit de simplu.”
Cu nonsalanta ghidusa, Fioretos a mai spus despre romanul sau ca incearca sa lamureasca de ce e important sau nu sa ai testicule. Raspunsul intreg il veti afla insa din carte, nu de la autorul insusi, caci Fioretos a dozat foarte bine „povestea”, in asa fel incit sa incite publicul prezent la intilnire, nu sa-i faca dezvaluiri pina la plictis.
„Paradisul pierderii”, literatura si cititorii sai
La interventia lui Liviu Papadima, discutia a luat o alta turnura, cu intrepatrunderi intre practica cititului si diferentierea dintre literatura „adevarata” si cea de „entertainment”. Despre aceasta din urma, Aris Fioretos crede ca nu reprezinta nicidecum un pericol la adresa literaturii „adevarate”, ea avind rolul de a educa gustul cititorului si de a-l face constient de alegerile sale. In schimb, cind vine voba de literatura „adevarata”, suedezul are propria sa teorie: „literatura e experienta pierderii”, spune Fioretos. Dar nu intr-un sens negativ, ci vindicativ. „Ea are, spre deosebire de alte lucruri, abilitatea de a face din aceasta pierdere un cistig. In asta sta magia literaturii si a paradisului pierderii.” Desacralizarea literaturii prin prisma economicului, a vesnicei goane dupa profit, cu promovare, contabilitate si tot ce presupune, din punctul de vedere al editorului, aparitia unei carti, nu trebui sa-i umbreasca menirea. Ca scriitor, afirma Fioretos, „nu poti sa reduci literatura la un limbaj sec, economic, in care conteaza cite copii ar putea sa vinda cartea ta ori cum poate fi ea promovata”. „Daca cedezi prea usor acestei tentatii, mai devreme sau mai tirziu te vei trezi inglodat in termene, dezamagiri si cifre, iar daca nu vinzi, va trebui sa investesti la nesfirsit in promovare, care iti poate creste vinzarile, dar nu tine la nesfirsit.”
Identitatea unui suedez
Indelung dezbatut, bagajul multi-etnic bogat al lui Aris Fioretos (mama sa este de origine austriaca cu radacini iudaice, tatal grec, iar el s-a nascut in Suedia, a studiat in America, iar in prezent locuieste la Berlin, unde este atasat cultural al Ambasadei Suediei), a provocat comparatii cu Elias Canetti si comentarii despre identitate si perceptia ei. Probabil ca germanii, povesteste ironic Fioretos, „cind se uita in oglinda vad proiectia lor suedeza”. Experienta in mai multe tari l-a facut pe scriitorul suedez sa constientizeze ca nu sintem singurii responsabili de propria identitate, „ea e in egala masura rezultatul perceptiei celorlalti”. „Atunci, exista un spatiu complex intre cei doi poli: identitatea pe care tu o ai si cea pe care altii ti-o atribuie. In cele mai multe dintre cazuri, trebuie sa fii constient de aceste diferente si sa gasesti o cale de a negocia intre cele doua.”
Tot despre identitate s-a vorbit si in cazul recentului episod cu brand-ul de tara al Romaniei. Sintagma „fabulospirit” l-a facut pe Fioretos sa se gindeasca la comunism si la tarile ex-comuniste care gasesc, se pare, in continuare, cai de uniformizare, nu de individualizare.
Aris Fioretos a incheiat intilnirea de la Facultatea de Litere raspunzind intrebarilor participantilor si prezentind editia in engleza si cea in romaneste a romanului Adevarul despre Sascha Knisch. Autorul a mai precizat ca a ales sa traduca singur romanul din suedeza in engleza, intrucit nu era multumit de varianta initiala. Traducerea i-a permis sa lucreze din nou la roman, iar varianta in engleza, afirma Fioretos, e mult mai buna decit cea in suedeza. Traducerea Adevarului despre Sascha Knisch in romaneste ii apartine Gabriellei Eftimie si este facuta dupa varianta in engleza.
Un story marcat de crima
Adevarul despre Sascha Knisch nu este un thriller psihologic in adevaratul sens al cuvintului, dupa cum o marturiseste autorul insusi. Constructia se bazeaza pe suprapunerea de planuri si contexte, pentru a elucida nu misterul unei omucideri, ci misterul dualitatii si al devierii comportamentale. Romanul lui Aris Fioretos isi asuma latura atractiva, palpitanta a unui story marcat de aceasta crima, dar devine cit se poate de serios atunci cind exploreaza constiinta personajului principal si dorintele sale obscure.
Pe scurt, Sascha Knisch, pe numele sau intreg Alexander Knisch – prescurtarea-alint nu este intimplatoare pentru ca astfel sonoritatea numelui capata valente feminine –, e un barbat care vrea cu orice pret sa fie femeie. Un travestit ghinionist. In Berlinul anului 1928, singura solutie de a intra in pielea personajului feminin pe care il viseaza si simte cu ochii larg deschisi vine de la prostituata Dora, care il gazduieste, in secret, in camera sa de hotel. Aici Knisch ii imbraca hainele si se lasa purtat de vraja seductiei. Numai ca acest „cuibusor de nebunii” isi destrama farmecul odata cu uciderea Dorei, iar travestitul nostru se vede nevoit sa se salveze de la a-i fi imputata o crima pe care nu a comis-o. Si, ca jocul sa fie si mai palpitant, trebuie sa isi pazeasca propria (falsa?) identitate de ochii indiscreti ai politistilor… Dar pe masura ce avansam in poveste, Fioretos innoada itele psihologice, introducind un nou „personaj”, Fundatia pentru Cercetari Sexologice. Astfel, lucrurile se leaga o data in plus, si conexiunile dintre uciderea Dorei si membrii acestei Fundatii capata vizibilitate. Cu toate ca Sascha Knisch va incerca din rasputeri sa se apere si sa afle mai multe despre personajul Dora si tabieturile ei, pina la finalul romanului, nu vom fi niciodata 100% siguri daca Dora e de fapt Sascha, daca Dora e in viata sau nu, daca pedeapsa pe care a primit-o Knisch are legatura cu crima propriu-zisa ori cu uciderea propriei barbatii.
- „Prima mea carte se refera la creierul uman. Cu Adevarul despre Sascha Knisch am vrut sa ma mut spre sud, atit geografic, cit si biologic si sa vorbesc despre sex. Asa ca mi-am spus: prima carte e despre creier, deci ar trebui sa aiba legatura cu perceptia, a doua carte, aceasta, e despre sex, deci ar trebui sa fie legata de instinct. Cea de-a treia va fi despre suflet. In orice caz, acestea sint organele esentiale. Stiti, noi, scriitorii, sintem fiinte destul de previzibile: avem nevoie de structura ca de aer. In acelasi timp, flirtam cu ideea de libertate si de joc, tocmai in afara acestei structuri. Pentru a va face sa intelegeti mai bine structura acestor carti, am sa spun ca prima dintre ele e despre libertate, iar a doua despre intimitate…”
- „Sint destul de nesigur in ceea ce priveste efectele cititului. De fapt, cred ca efectul pe care il produce literatura e unul nesanatos. Dar asta e si bine, pentru ca in urma lecturii sfirsesti prin a avea mai putine iluzii. Literatura are aceasta putere. Nu sint insa convins ca ea trebuie asezata pe un piedestal, pentru ca, asemeni unei flori care se usuca daca nu are suficienta lumina si nu traieste in mediul care trebuie, si literatura poate fi golita de substanta prin aceasta.”
- „N-am nimic impotriva literaturii de entertainment, din cind in cind e buna si mincarea de la McDonald’s, nu? Si ea isi are locul in acest peisaj al bucatariei franceze, romanesti ori suedeze. Doar ca nu ar trebui ca entertainment-ul sa monopolizeze piata, asta e tot. Acest fel de literatura trebuie adusa totusi in fata publicului, pentru ca acesta sa poata decide ce merita sa citeasca si ce nu.”