Mie imi revenise un tablou cu Leana, frumoasa si distinsa ca-ntotdeauna. Stilizarea babei sinistre atinsese in acel portret o culme a eficientei artistic-ideologice; asa cum in toate tablourile lui Ceausescu un geniu al aranjamentului il facea, invariabil, frumos, nobil si mindru. Intr-o ureche, dar neinfricat.
Ne-am incolonat si am pornit, cu pancartele in spinare, catre obiectivul nostru bulevardier. Am inceput sa ne dezmortim si sa facem chiar bancuri (la 15 ani, risul vine repede, cu si fara motiv), iar cind soarele, totusi, a rasarit, ne-am zis cu totii ca avem pina la urma o zi pe cinste. Ne-am ales cu niste tablouri penibile, dar am scapat de niste ore. Tirgul era fair.
Ajunsi la destinatie, am fost grupati de niste insi cu mutre tipice de securisti; si ni s-au dat indicatii pe cit de simple, pe atit de pretioase. La un semn, urma sa scandam o lozinca („Ceausescu si poporul!”) si sa inaltam pancartele. Am facut citeva repetitii, factorii responsabili s-au declarat multumiti si s-au carat, astfel ca ne-am putut continua partidele de bancuri si tachinarile reciproce cu colegele. Eu stateam chiar in fata, astfel ca mereu trebuia sa fac o semi-intoarcere ca sa aud poantele din spate. Fata de cozile infioratoare la lapte unde te vedeai impins, calcat, apostrofat in fiece minut, aici era chiar bine.
Deodata, aerul a inceput sa vibreze si instantaneu ni s-au alaturat responsabilii. Timpul s-a oprit, dupa care a inceput sa curga foarte repede. La zece metri in fata mea a aparut, ca din pamint, Ceausescu. El. Il priveam, tinindu-i sus consoarta, si nu-mi venea sa-mi cred ochilor. Acesta e Conducatorul? Priveam un omulet cu figura stearsa, cu pete pe obraji, cu ochii obositi de propria putere. O tovarasa a venit sa-i ofere un buchet de flori. M-a frapat – de tin minte si azi – urarea pe care i-a facut-o. Nu i-a spus nici „Ceausescu si poporul!”, nici „Ceausescu – P.C.R.!” (eternele lozinci de la Congrese), ci: „Sa ne traiti, domnule Presedinte, sa fiti sanatos! Va iubim”.
Acum, sigur ca-l iubeau milioane de romani… Dar de unde si pina unde „Sa fiti sanatos”? Adica – m-a fulgerat atunci o bucurie salbatica – Ceausescu ar putea fi bolnav? E o vorba proasta sau e ceva adevarat in toata mascarada?
Dupa un minut, totul s-a terminat. Ceausescu a plecat, iar noi ne-am parasit avanpostul si am facut cale intoarsa. Aproape de MF3, trecatorii incepusera sa faca ironii pe seama noastra. M-am inteles cu un coleg si am pus-o pe frumoasa mea Elena cu fata catre mindrul lui Nicolae, astfel incit nimeni sa nu mai vada nimic.
Era in 1989. La sfirsitul anului, cei doi aveau sa fie impuscati. Securitatea „trecuse” de partea poporului.