De citeva dimineti incoace, cobor scarile grabit si, in drumul zilnic catre statia de taxi, incerc sa merg pe sub copertinele blocurilor. Mi-e o frica teribila sa nu mi se pravale-n cap ministrul Mihail Hardau sau, mai nasol, inlocuitorul sau pe probleme educationale, Cristian Adomnitei. Nu, nu am inceput sa visez colorat si nici sa aud voci, ci, pur si simplu, am inceput sa am banuieli cum ca acesti doi domni se trag din prostiile facute la bautura de neamurile lui Leonardo da Vinci.
Pentru ca, la fel cum celebrul domn din Florenta desena excavatoare si masini zburatoare, timp in care ubicuitatea ii juca feste si mai si picta sau studia anatomia, la fel, in timpurile noastre moderne, acesti doi politicieni par a fi strabatuti de fiorul metafizic si de o necontenita aplecare catre natura si misterele sale.
Povestea de mai sus mi s-a conturat in minte dupa ce-am citit si vazut marturiile domnilor Hardau si Adomnitei. Primul dintre acestia a declarat ca, data fiind zgomotoasa sa debarcare din fruntea Educatiei si Cercetarii, se intoarce la Cluj, la albinele sale. Despre celalalt domn, actualul ministru, Cristian Adomnitei, am citit ca e doctorand in „Stabilitatea versantilor”. Ar trebui, cred, sa ne declaram cu totii, intr-un zumzet general, complexati in fata acestor veleitati multilateral dezvoltate: Mihail Hardau, profesor de rezistenta materialelor, apicultor amator; Cristian Adomnitei – inginer constructor, doctorand in munti si ape. Chiar stai si te intrebi, ca prostul, cind mai au timp acesti doi temerari cautatori intr-ale misterelor vietii sa se ocupe de sindicate, elevi, studenti, profesori, camine, calitate educationala si tot ceea ce inseamna un minister al Invatamintului. De aici vine si firescul (?!) meu comportament: ii si vad pe oricare dintre domnii de mai-nainte pedalind la vreo zece metri de sol o masinarie davinciana, fie ca ea ar urma sa fie folosita in stropitul florilor de cimp, fie in cartografierea grohotisului de pe versanti. Nelinistea-mi se rasfringe, a necuratului neliniste!, peste tot acest tablou, pentru ca in ecuatie intra un element-cheie, fundamental, elementar, capital, cum vreti sa-i spuneti: limba romana.
Imi pare rau, domnilor, electorul Savitescu va poate acorda circumstantele unei dezvoltari in cascada a circumvolutiunilor domniilor voastre, dar nu s-ar sui, „never-ever”, intr-un vehicul „made in Hardau” ori „…in Adomnitei”, care nu are un manual de utilizare scris in spiritul limbii pe care o vorbim. Ar face-o, poate, doar pentru un domn Andrei Marga sau pentru unu-doi ieseni, ale caror nume nu le scrie aici, pentru ca nu-i place sa exerseze pupatul la punct fix si moale.
Temator si inca privind cerul,
Alex Savitescu