Domnul Avramescu avea umorul amar al celui care stia sa rida in mijlocul hahaielilor oltenesti: aici, la Craiova, turma ride gros, flatulent si se crede urmasa lui Pacala. Stilat, cu maniere de lord nimerit printre zilierii care umplu tirgul, nascut la Galati, cu studii universitare la Iasi, domnul Avramescu a fost intruchiparea acelui salutar exemplum de ce va fi fost cindva Oltenia, provincie necucerita de vreo sabie boanta si care i-a dat, intre altii, pe Petre Pandrea, Marin Sorescu, V.G. Paleolog, dar l-a adoptat, fie si piezis, pe Ion D. Sirbu. Si domnul Avramescu era un adoptat, dar nu un adaptabil. Cu Sorescu a fost prieten si s-a bucurat de aprecierea olteanului din Bulzesti, chiar si dupa ce acela umpluse cu poezia sa meridianele lumii.
Avea farmecul intelectualului iesit sa se plimbe in roua diminetii si care se trezeste cu dunga pantalonului sifonata de mistreti – iesiti si ei, dar la rimat. Ii pocnea cu bastonul cuvintelor; cele scrise de el in editorialele publicate in „Gazeta de Sud” atesta o constiinta si un scriitor moralist de prima mina. Toate discutiile mele cu el alunecau inevitabil spre deceptia unui spirit care se hranea, la micul dejun, cu scrierile lui Seneca, un Seneca prin care trecuse Caragiale, dublat de un poet sfios si care nu se dorea vizibil.
Era poet si, in acelasi timp, ca matematician de vocatie, un cartezian autentic, pentru care dubitatia filosofului-matematician era un adevarat blazon. Scria si pentru „fiintele mici”, sau mai ales pentru ele, daca am priceput eu bine. Pentru boii caftaniti ai Craiovei avea aproponturi comice de care ne amintim si azi: „Abia intrat in parc, am avut placerea sa-l vad pe domnul primar Bulucea, fara garzi de corp, spre cinstea lui. Imbracat impecabil, cu costum si cravata, care-i veneau perfect, si intr-o conditie fizica de invidiat. Lucru care m-a bucurat foarte mult, caci si el a suportat multe sub vechiul regim, a fost prim secretar, ministru, primar de Bucuresti”. In aceasta ultima „calitate”, as adauga eu, a spalat strada de singele celor impuscati pe 21 decembrie 1989.
Pentru cei care apreciau spiritul sau delicat-caustic, se prezenta astfel: „Am iubit frumosul in formele lui primare, tandretea culorilor, armonia sunetelor, vraja slovelor mestesugit inlantuite; vinul ales, femeile frumoase… Am trait sub trei orinduiri; de fiecare data am sperat ca cea care vine va fi mai buna; am ramas doar cu speranta… Am fost un om obisnuit, cu o viata obisnuita… Dumnezeu mi-a dat de toate; daca mi-ar mai fi dat ceva, n-as fi refuzat…”
Am ramas cu o datorie fata de dom’ profesor: i-am promis ca-i voi aduce sa citeasca Jurnalul portughez al lui Mircea Eliade. A trecut de citeva ori pe la teatru si, cum uitam sa aduc volumul de acasa, i-am oferit alte doua carti: Consolarile filosofiei, de Alain de Botton, si Viata politica a trupurilor moarte, de Katherine Verdery. A doua, in special, l-a fascinat si imi amintesc ca a si scris citeva articole in „Suplimentul de cultura” pornind de la teza cartii cercetatoarei americane. N-am mai apucat sa-i aduc Jurnalul portughez si am ramas cu o datorie neonorata fata de dom’ profesor.
Ma consolez cu gindul – oarecum vanitos – ca sint singurul care a raspuns invitatiei sale entuziaste de a promova imaginea locului cultural numit Craiova in paginile „Suplimentului de cultura”, dupa apelul facut scriitorilor si intelectualilor de aici. Imi amintesc ce entuziast era intr-un editorial din „Gazeta” atunci cind a primit garantia ca 7-8 scriitori craioveni vor arata tarii ce se face, bine si inteligent, aici. Nu stiu ce s-a intimplat, dar promisiunea pe care i-au facut-o a ramas la stadiul de intentie.
Era entuziast ca un om tinar si cred ca a murit tot asa: increzator, in ciuda experientei de viata, ca orasul acesta va iesi din plafonarea in care l-au aruncat activisti culturali care, culmea continuitatii, vopsesc si azi cioara si ti-o prezinta ca pe acvila imperiala!
Ii promit ca, impreuna cu citiva prieteni, nu vom lasa orasul pe mina lor.
Dumnezeu sa va odihneasca, dom’ profesor!
- „Deschis mai multor orizonturi, Cezar Avramescu se simte si in poezie ca la el acasa. Temperamentul se afla la el la antipodul acelui tip de intelectual, asa-zisi specialisti care stiu tot mai mult despre tot mai putine lucruri. Nazuinta tipului de intelectual pe care il reprezinta Cezar Avramescu este de a sti cit mai mult despre cit mai multe lucruri.” – Marin Sorescu
- „Poet al amintirii, asteptarii si nedumeririi, fascinat de intrebarile eterne ale existentei, Cezar Avramescu este un om de cultura la care ironia, fiorul liric si rigoarea matematica se articuleaza intr-o singura personalitate.” – Solomon Marcus