Aparute sub etichetele Erato, Dante si Nimbus Records, inregistrarile cunoscute se limitau la 11 mazurci si 5 nocturne de Chopin, ultimele doua sonate beethoveniene, op. 110 si 111, si o antologie „Arta Yourei Guller” (Bach/ Liszt, Albeniz, Couperin, Rameau, Daquin, Chopin si Granados). Urmare a aparitiilor ei neregulate pe scenele de concert si a numarului redus de inregistrari, Guller lipseste din antologia in o suta de discuri a marilor pianisti ai secolului XX, realizata de casa Philips.
Tahra a exhumat acum o serie de inregistrari exclusiv Chopin din arhivele radioului elvetian, intre care domina cel de-al doilea Concert de pian, live 1959, la care se adauga Barcarola si trei mazurci (1969), precum si doua nocturne (1975).
Youra Guller s-a nascut in ianuarie 1895, dupa unii autori in Romania, dupa Frederic Gaussin, autorul excelentului livret Tahra, la Marseille, unde parintii sai, o mama romanca, probabil din Basarabia, si un tata rus, s-ar fi refugiat din cauza pogromurilor tariste. Copil minune, cu un prim recital cunoscut la virsta de cinci ani, Guller avea sa fie primita la 12 ani la Conservatorul din Paris. In 1909 isi incheia studiile oficiale incununata cu un premiu intii, inaintea colegei si prietenei sale Clara Haskil. Un critic parizian mentiona atunci „virtuozitatea remarcabila, degetele de otel, o maniera de a cinta consistenta, colorata, variata, cu nuante personale… Stil si brio”. Acelasi critic vorbea despre premiul al doilea, Clara Haskil, definindu-i interpretarea „foarte buna si personala. Sunet frumos, mecanism superb, executie foarte fina, extrem de sigura, cu elan, caldura, detalii placute”.
Primul razboi mondial avea sa intrerupa cariera Yourei, ca si a Clarei Haskil, reluata apoi pentru a se impune treptat in lumea muzicala interbelica. Darius Milhaud o alegea pentru a-i cinta sonata de vioara si pian; alte amintiri persista despre serile Chopin, impreuna cu Arthur Rubinstein, in casa mecenei contese de Polignac. Daca Haskil suferea de pe urma fizicului ei, Guller avea sa fie cunoscuta pentru un psihic instabil. In fata unei concurente acerbe pe scenele pariziene, Guller se retrage in Elvetia, la Geneva, inlocuindu-l pentru un an, ca profesoara la Conservator, pe Jose Iturbi. Compozitorul Louis Vierne va scrie ulterior ca in ea sint „reunite o tehnica fara pereche si o intelegere perfecta a operelor diverse din marele repertoriu de pian, pe care le interpreteaza cu o personalitate ale carei calitati sint sensibilitatea rafinata si muzicalitatea absoluta”.
Diverse alte notatii o amintesc alaturi de compozitorii Ravel, Sauguete, Poulenc sau pianistul Jean Wiener si concertele sale „salate”, alaturind jazzul muzicii contemporane. Din aceeasi epoca este amintit un concert la curtea regala romana, impreuna cu George Enescu, si o serie de integrale de sonate impreuna cu Josef Szigeti.
Cel de-al doilea razboi mondial ii rezerva soarta suferita de toti marii instrumentisti de origine evreiasca din Franta: retrasa o vreme in sud, pe domeniul contesei Lili Pastre, la Montredon, unde o aduce si pe Clara Haskil si unde aveau sa fie adapostiti o vreme si Monique Haas cu Marcel Mihalovici. Dupa razboi, „grav bolnava”, din 1948 dispare din nou de pe scenele de concert, iar legenda spune ca ar fi trait o vreme la Shanghai. Avea sa revina in 1955, cintind in Elvetia sub bagheta lui Ernest Ansermet si inregistrind pentru disc un program Chopin. In 1959 se afla la Londra, de unde dispare din nou o vreme pentru a reveni in 1966, cind un ziarist de la „Times” ii recenza aparitia tinereasca si dragostea declarata pentru Bach si Beethoven. Lumea o descoperea sau o redescoperea, la Berlin, la Carnegie Hall, la New York; sub presiunea Marthei Argerich, la 78 de ani, inregistreaza ultimele sonate de Beethoven pentru Erato, iar apoi, la 80 de ani, pentru Nimbus Records, ceea ce avea sa ramina albumul si faima unui „pianist legendar”. Un motiv in plus de a asculta noul disc Tahra.