Sa va spun cum se naste o capodopera. De obicei miercuri, cam pe la ora asta. Cind stau linistit in fotoliu la teveu si-mi savurez violurile de dupa prinz. Telefonul suna emotiv, iar la celalalt capat este George, care cu mult respect cere o audienta la marele scriitor. Ne stim de mult, e baiat bun, vi-l recomand. Sfios, ma informeaza ca era rindul meu sa scriu. Dupa mici calcule imi dau seama ca omul are dreptate, dar nu trebuie niciodata recunoscut lucrul asta. Ii raspund de pe virful limbii ca articolul este scris de mult, dar avocatii mei tocmai au intentat proces pentru cinci milioane de coco firmei de Internet, fiindca de juma’ de ora incerc sa trimit comoara online si nu se uploadeaza. Dupa care izbesc puternic cu pumnul in masa, pentru a fi mai convingator. Mi se raspunde imediat ca nu este nici o graba, ei ma vor astepta oricit, chiar de-ar fi sa nu scoata revista o luna.
Subiectele de articol nu conteaza, important este stilul. Sint asa de bun, incit as lua premiul Puliter doar relatind Teorema lui Pitagora. As tese o intriga fenomenala despre doua catete care s-au hotarit sa-si cumpere cite un patrat fiecare, mai mare si mai frumos decit al ipotenuzei, dar, oricit s-au chinuit, nu au reusit decit sa-l egaleze, insa asta numai dupa ce si-au insumat patratele, printr-o alianta de conjunctura. De aici o intreaga legatura cu clasa politica din Romania, adinci analize si comentarii, care fac din scrierile mele ceva unic si a caror intelegere reclama multa inteligenta. Mai studiati, copii.