Real Madrid e un club de fotbal cu o istorie si niste performante exceptionale. Nu s-au spus prea multe despre ele. Propozitia de mai sus a lipsit aproape tot timpul, eclipsata de cuvintele „milioane de dolari”, ce se auzeau rostite cu gura plina, rotunjita tare si, parca, plina de saliva. Miliooane de dooollari… Miliooanee… Nu mai vedeam o echipa de fotbal, ci niste saculete cu bancnote verzi care alergau pe un teren de fotbal.
N-a fost nici ceva accidental, nici unic. Cu prilejul aterizarii scurte, de fluturas, a lui Bill Gates in Romania, toata presa a tinut sa ne informeze despre vizita „celui mai bogat om din lume, cu o avere estimata la 43, 50 sau 51 de miliarde de dolari” (in functie de ziar sau televiziune). Nu-i putin lucru: ne vizita un om care „face” ori „valoreaza” 43, 50 sau 51 de miliarde. Informatia era aproximativ corecta, dar intotdeauna incompleta. Oricit ar parea de neobisnuit, Bill Gates nu va ramine in istoria omenirii drept cel mai bogat om din lume la un moment istoric dat, ci pentru revolutia declansata in domeniul tehnologiei. Si, poate, si pentru actiunile sale caritabile de mare anvergura. Ma gindesc ca unii dintre autorii stirii despre „cel mai bogat om din lume” isi tastau textul la un calculator ce rula in Windows si, infierbintati de miliardele de dooollari, nu simteau ironia implicita omisiunii.
Astfel de evaluari mi se par simpliste si superficiale (bine, si nedrepte, dar asta si fiindca nu „fac” milioane de dolari). Un jucator de fotbal e valoros gratie jocului sau, nu din pricina milioanelor platite pentru el. Pretul e doar o evaluare oarecare a talentului. Cam la fel se intimpla si cu Bill Gates: averea acumulata de el e un efect, nu o cauza a personalitatii sale.
Tendinta de a converti individul in bani isi are explicatiile ei. Intr-o societate cum este astazi cea romaneasca scara valorilor este bulversata complet in mai toate domeniile. Negrul e alb, un paragraf de lege ba interzice, ba permite acelasi lucru, competenta nu asigura reusita si nici incompetenta nu presupune esecul, studiile superioare nu asigura o pozitie sociala decenta (ba chiar, in cazul invatamintului, o submineaza) si in general tot ce stiam despre valoare este dat peste cap, incilcit si rastalmacit. In asemenea conditii lumea se orienteaza spre repere clare, incontestabile. Si unde gasesti un reper mai clar si mai solid decit dolarul? (Nici macar in cazul madrilenilor – europeni carevasazica – nu se vorbea de euro, ci de dolari.) O alta explicatie posibila ar fi aceea ca o lume saraca privilegiaza valorile materiale si le confera valoare in sine. O societate de tip traditional, cu o economie slab dezvoltata si amenintata mereu de saracie, nu e capabila nici macar sa vada – darmite sa pretuiasca – valorile spirituale atita timp cit ii lipseste confortul material.
Nimic nu poate explica totusi scurtcircuitul logic care face ca un individ sau o institutie sa fie prezentati cu o eticheta de pret, ca orice marfa neinsufletita. Sa fie actiunea jurnalistilor romani un act de reificare pura, incadrabil intr-o tendinta generala a lumii postmoderne? Sa fie doar marginire? Oricum ar fi, ma sperie posibila generalizare a metodei. Daca in curind o sa incepem sa ne uitam unul la altul si sa ne pretaluim in acelasi fel? Tu citi dolari crezi ca ai face?