De plecat am plecat cu oarecare teama, fiindca mergeam orbeste, fara nimic asigurat dinainte, iar informatiile din surse amicale erau contradictorii. Luci fusese avertizat ca in Croatia totul e excesiv de scump (o bere la restaurant ar ajunge la 5 euro!), iar in Ungaria politistii le cauta pricina romanilor. Amicii si cunoscutii i-au sfatuit sa plece mai degraba in Grecia. Noi aflaseram ca, dimpotriva, Croatia e relativ ieftina, iar in Ungaria nimanui nu-i pasa daca esti roman, ungur sau thailandez. Asa ca am plecat cu citeva stringeri de inima, cu Adela plina de vitejie la volan si cu o gramada de doze de bere in portbagaj, fiecare doza reprezentind o economie potentiala de 4-5 euro.
Ne-am intors dupa sapte zile cu doze de bere in valoare imaginara de vreo suta de euro. Imaginara, fiindca nici vorba de asemenea preturi. Poate daca le cautam dinadins. Apoi, in afara de omul legii de la vama romaneasca, nu ne-a cautat pricina nici un politist. Iar cind am ajuns la mare… uf!
Eu n-am vazut in viata mea o mare mai limpede ca Adriatica! Albastra-verzuie si unduind lin, ca in filmele romantioase cu tarimuri exotice… Vedeam fundul apei la zece-douazeci de metri in larg. In spatele nostru se inalta muntele, asa ca respiram un amestec de aer de mare foarte sarata si aer de munte. Arhitectura zonei amintea si de vechiul imperiu austriac, si de Italia (care a avut in stapinire zona pe vremea lui Mussolini). Stiu ca suna a reclama de pliant turistic, dar asa stau lucrurile.
Dar hai sa vorbim despre preturi si conditii, ca asta ne doare pe toti vara. Am stat la un fel de vila particulara, caci pe litoralul croat s-a dezvoltat o intreaga industrie de acest fel, cu apartamente de inchiriat. Iar cum acolo vin dintotdeauna mai mult turisti din Italia, Austria, Germania, conditiile erau aproape „occidentale”, cum ne place sa spunem. Am avut la dispozitie un apartament cu intrare separata, cu doua dormitoare, bucatarie si baie cu cada, toate incapatoare, cu climatizare si balconas. Bucataria era utilata ca orice bucatarie: cu aragaz (si plita electrica), frigider, cafetiera, mese, scaune, farfurii, cani, cesti, linguri, furculite, detergenti… ma rog, cam tot ce-ti trebuie intr-o bucatarie – inclusiv nu stiu ce unelte de facut prajituri. Intr-un dulap de pe hol gaseai prosoape curate (vreo treizeci, cit sa ajunga pe intreg sejurul), hirtie igienica, pungi de gunoi… Intr-un cuvint, puteai trai independent de „gazde”, cu care doar mai schimbam vreo doua vorbe cind si cind.
Intreg apartamentul costa 70 de euro pe zi, cu plata separata pentru aerul conditionat (cam 3 euro pe zi). Adica 18 euro de persoana. Mai mult, pentru Croatia pretul era relativ mare, din cauza ca nimeriseram in plin sezon (sfirsitul lui iulie), iar zona in care am mers, ca novicii, era una cu mot. I se spune „Riviera croata” si are dintotdeauna preturi mai ridicate decit in alte parti.
De bucatarie ne-am folosit sporadic – acolo am facut cafea si am stat la taclale. Am mincat la restaurante sau bistrouri, unde trebuia sa faci ceva efort ca sa cheltui mai mult de 15 euro de persoana la o masa. Rareori 20. Pe ansamblu, am calculat ca o zi de sedere ne-a costat cam 40 de euro de persoana. Adica mai putin de 10 milioane de lei vechi pentru sapte zile – cu tot cu plaja, cazare, mincare, excursii si cheltuieli ocazionale.
Si-atunci de unde ideea ca in Croatia e excesiv de scump, iar in Grecia sau Bulgaria e mai ieftin? Si de ce romanii dau in continuare navala pe costisitorul litoral autohton? Ei, ceva explicatii as gasi. Saptamina viitoare…