— Purcede, turnatorule!
— Da, Maria ta, purced. Felicitarile mele pentru aceasta frumoasa manastire care ridicatu-s-a din porunca si cu contributia Mariei Tale.
— Pai, na, am vrut si eu sa multumesc Domnului pentru tot ceea ce mi-a fost daruit. Am putere, am osteni vrednici si am tara asta plina de femei frumoase. Plus cetatea Chilia! Cum sa nu fac o manastire mare si frumoasa? Acum e randul tau sa-i fauresti clopotul. Vreau sa fie mare si sa rasune in toata tara asta, care nu e a mea, este a urmasilor urmasilor nostri.
— Foarte frumoase cuvinte slobozi pe gura, Maria Ta, numai adevaruri! Asa, ca veni vorba de clopot. Eu ma pricep sa torn bronzul ca nimeni altul. Il pot turna pe grosimi diferite, astfel incat, atunci cand tragi clopotul, el va suna ca un cantec.
— Cum adica, nu face danga-langa?
— Face mai frumos decat atat, Maria Ta. Acest clopot va suna exact asa:
Stefan Voda bate turcii
Pana cand le sare mucii
Nu va puneti cu-a lui oaste
Tu-va-n crucea mamii voastre!
— Strasnic mesaj, turnatorule, dar eu inca nu m-am batut cu turcii.
— Stiu, dar cand turcii vor auzi sunetul clopotului, cred ca se vor speria si nici ca vor mai cauta vreo pricina Mariei Tale.
— Pfii, ca bine zici, mai! Asa facem. Cat ma costa?
— Cu tot cu chipul Mariei Tale gravat pe el, costa cinci sute mii de galbeni.
— Caaat? Esti nebun?
— Iti jur, marite stapan, ca lucrez fara profit, dar materialul si mana de lucru costa mult. Mai ales turnarea pe sunete alese.
— Si daca am mai scoate din sunetele celea? Facem cumva sa se auda esentialul, dar sa fie mai ieftin. Sa se auda:
Stefan Voda bate turcii
Tu-va-n crucea mamii voastre!
— Eu nu zic ca nu ai dreptate, Luminatia Ta, dar bata-m-ar pacatele, versurile trebuie sa sune la fel in coada lor, altfel se poate sparge clopotul.
— Am inteles. Stai asa, sa ma gandesc, ca pe vremea cand ma jucam cu copchiii la Borzesti, mereu scorneam poezii. Fii atent, am gasit o varianta care nu sperie doar pe turci, ci pe toti care ar vrea vreodata sa cotropeasca tarisoara asta:
Stefan Voda are oaste,
Tu-va-n crucea mamii voastre!
— E perfect, Luminatia Ta, suna la fel in coada. Neam de neamul hronicarilor nu ar fi putut gandi o asemenea comoara de poezie. Doamne, cum o sa rasune vaile: crucea mamii voastreeeee!
— Cat ma costa in cazul asta?
— Numai trei sute de mii de galbeni, Slavite Domn.
— Da’ de ce asa de mult, daca am scos deja doua versuri?
— Pai bronzul tot scump este.
— Auzi, dar la cincizeci mii de galbeni, ce poti sa-mi fauresti?
— Pot sa-ti fac un clopot care zice doar Stefan Voda.
— Bun asa. Eu o sa dau porunca ca cine trage clopotul sa sloboada restul poeziei pe gura.