(chestia aia cu care stropesti via, rosiile etc.) pe care i l-am cumparat:
— Lipseste o piesa, n-au pus smecherii astia o piesa in cutie!
— Stai calm, n-are cum.
— Uite, bagi asta in asta, cealalta aici, dar pe-asta unde o mai prinzi?!
— Tata, trebuie sa montam cu calm si ai sa vezi ca nu lipseste nimic! Dupa carte, nu asa, dupa ureche.
— Lipseste si cartea.
Ma enervez si eu. Mergem amândoi afara, ne uitam pe intuneric in jurul locului unde a desfacut cutia. Nimic.
Ma trag mai spre lumina si incerc sa montez stiintific – la câta mobila am aranjat eu! – dupa poza de pe cutie. Tata ma urmareste agitat, vrea sa puna si el mâna, i-o dau la o parte. Cu cât ma holbez mai mult la poza, cu atât sunt mai nedumerit:
— Lipsesc vreo 4-5 piese mari si niste suruburi. Plus garnituri.
— Vezi? zice tata. Ma inveti tu pe mine! Da-l dracu’ de vermorel nou. Il repar pe ala vechi. Hai poate luam niste piese de la asta.
— Nu, tata, am bonul, am garantia. il punem frumos in cutie si-l duc inapoi. Ne da altu’, ni-l schimba.
— Ei, ni-l schimba pe naiba! Il repar eu pe asta vechi.
Mi-e si ciuda, mai bine nu-l stârneam pe tata, mai bine il repara pe ala vechi si gata. De-acum se gândeste la asta nou.
Dupa care, când eram pe punctul sa-l pun inapoi in cutie, imi trece prin cap sa desfac capacul bidonului de la vermorel. Inauntru sunt toate piesele lipsa. Si manualul cu instructiuni.
Am râs ce prosti suntem, ne-am bucurat si ne-am apucat de montat. Punct de la care au pornit adevaratii nervi.
Textul e in germana si in chineza, poza pentru ghidaj, de marimea unui timbru. Mesterim vreo jumate de ora dupa ureche, punem apa, iar tata il ia in spate cu nerabdare, sa-l incerce:
— Uailei! Meserie! Uite ce frumos stropeste! Ii mult mai bun ca ala vechi!
Dupa care se opreste brusc si zice:
— Ia vezi ce am in spate. Cred ca curge.
Tricoul ii e leoarca. In timp ce baga presiune, sar jeturi de apa de la niste piese prinse de capac. Ii comunic lu’ tata.
— Un cacat de vermorel! zice el. Nu-i bun. Curge. Il repar pe ala vechi.
— Stai calm, il indemn eu, turbând de nervi. Cred ca n-am strâns bine suruburile, garniturile. }ine-l asa in spate, ca strâng eu.
— Stai sa-mi iau pe mine o geaca de ploaie, ca-s fleasca.
Mai mesterim vreo jumate de ora pe intuneric in curte, ne mai certam, ne udam din cap pâna-n picioare, apoi ne bucuram.
— Lucru facut de nemti! zice tata admirativ. N-avea cum sa nu mearga! Ii mult mai bun decât ala vechi.
Sunt doar frânturi de discutii si de situatii din treaba facuta de noi – nu mai zic comentariile mamei – cu câteva ceasuri inainte de Inviere.