Scumpe domnule Saramago, va scriu din nou, pentru ca acum au fost traduse la noi, in limba romana (cea care ne este patrie), textele din cartea De la statuie la piatra.
Va cunosteam, credeam eu, opera. Am citit: Toate numele, Eseu despre orbire, Pestera, Intermitentele mortii, Manual de pictura si caligrafie, Caietul. Texte scrise pentru blog, Ultimul caiet, Cain, Eseu despre luciditate, Evanghelia dupa Isus Cristos, Halebarde, halebarde…
M-am inselat, fara aceasta noua carte destinul dumneavoastra literar mi-ar fi ramas necunoscut. Si abia acum, citindu-va discursurile (inclusiv cel rostit la Banchetul Nobel) am ajuns sa incep sa va inteleg.
Domnule Saramago, sper, intai de toate, ca traiti o nemurire indurabila. Imi pare rau sa va informez ca oamenii nu si-au regasit umanitatea, suntem in plina deriva inspre planete pe care inca nu le cunoastem, dar la care ne putem deja gandi cu intemeiat scepticism.
Domnule Saramago, am aflat atatea lucruri minunate din cartea aceasta despre dumneavoastra! Nu stiam ca ati fost ingropat sub un maslin si ca in loc de epitaf a fost lasata acea fraza a dumneavoastra in care anuntati ca omul nu s-a inaltat la stele, caci pamantului ii apartinea el.
Apoi, am aflat si mai multe despre minunata poveste a bunicilor dumneavoastra materni, oameni simpli (si eu, la fel ca dumneavoastra, gasesc adevarata bogatie in patrimoniul universal care sunt acesti oameni simpli), care dormeau in pat cu purceii mici, pentru a-i incalzi si a-i trece peste iarna, intr-o imagine de o teribila poezie.
Si am mai aflat despre pregatirea dumneavoastra pentru viata: pregatirea ca lacatus mecanic. Si despre cartile citite noaptea intr-o biblioteca publica din Lisabona…
Si despre acea iluzie optica, acea iluzie care v-a condus catre Evanghelia dupa Isus Cristos… Despre anii din gazetarie… Despre copacii imbratisati de bunicul dumneavoastra matern inaintea ultimei despartiri… Despre poeziile posibile, despre Fernando Pessoa si anul mortii lui Ricardo Reis, despre iubire si despre adevar…
Domnule Saramago, strict textual, cunosc multi scriitori care v-au fost superiori in mestesug, dar cunosc atat de putini care sa fi cunoscut o cautare mai dureroasa a adevarului despre om. Cartile dumneavoastra sunt, de aceea, marturii ale unui suflet pe care il salveaza tocmai nelinistea. Iar cartea aceasta, cea care va explica opera, este cu atat mai pretioasa.
Domnule Saramago, m-a coplesit recursul dumneavoastra la Declaratia Universala a Drepturilor Omului, in plin Banchet Nobel. Ati fost un scriitor mare, dar ati fost un om inca si mai mare, caci atat de putini oameni mai au intelepciunea, daca nu inima, sa puna omul inaintea profitului.
De aceea, imi aplec, in fata dumneavoastra, inima.