Au inceput ca la carte, intr-un spatiu neconventional, mic, un garaj dintr-o curte pe care l-au amenajat ca perimetru teatral, iar pe-atunci, adica acum 12 ani, se numeau AUALEU, teatru de garaj si curte. Eram eu odata in Timisoara cu diverse treburi teatrale si am ajuns si la ei. Au jucat in afara programului lor obisnuit, ca sa pot vedea Paricidul de Ion Sava, un titlu proaspat intrat pe afis. Sala era ca o cutiuta, protagonista era o marioneta manuita de Maria Gornic, un papusar exersat in tainele animatiei, voice-over era Ovidiu Mihaita, iar in realizarea spectacolului cu alura unei miniaturi, nimic, absolut nimic nu era pierdut din vedere. Spatiul destinat publicului numara cateva bancute si niste buturugi, pe una dintre ele am stat si-am urmarit reprezentatia, razand pe saturate si bucurandu-ma de frumoasa farsa a lui Ion Sava, „pe linia subtire dintre naiv si grotesc“. Am mai vazut, tot cu niste ani in urma, Stateam intinsi pe pat de Daniil Harms, iar cei doi interpreti care „actioneaza“ (asa zice Ovidiu Mihaita cand vorbeste despre cei care joaca) m-au cucerit inca de la primele replici. „Inscenarea“ (alta inventie terminologica, pentru regie) lui Ovidiu Mihaita era si aici fara cusur, in spiritul autorului, cursiva, inventiva, convingatoare. Pe asta cred ca am vazut-o de vreo doua ori. Cel putin.
Cand au inceput treaba la AUALEU, Mihaita si Cizmas s-au lasat de teatrul de stat si impreuna cu Marian Pirvulescu s-au ocupat numai de AUALEU. Dupa vreo cativa ani „de garaj si curte“ s-au mutat intr-un alt spatiu, mai generos, o casa din caramida, „Scart, loc lejer“, pe langa Parcul Doina, unde au transformat in spectacole toate nazbatiile care le-au trecut prin cap. Intre timp, si-au scos „teatru“ din denumire. Nu stiu, zau, daca mai sunt actori in Romania care sa renunte la un angajament pe viata intr-un teatru in care salariul, asa mic cum e, vine precis o data pe luna si, teoretic, te face eligibil pentru imprumut la banca, practic, ai contributii la sanatate, la pensie, la somaj, in favoarea mediului independent. Actoria e, prin esenta ei, o profesiune liberala, dar in Romania noastra instabila, impredictibila, iti trebuie un dram de nebunie ca sa renunti la ceva sigur si sa te hazardezi intr-un domeniu unde nimic nu e sigur. Posibilitatea de a lucra neingradit, de a face ceea ce-ti place si ceea ce stii ca te pricepi foarte bine, fara sa vina unii ori altii sa-ti impuna „fa asa si pe dincolo“, cand tu esti convins ca ascultandu-i vei esua, decizia radicala de a-ti lua soarta profesionala si personala in maini i-au facut pe cei de la AUALEU sa treaca in privat.
„Veniti multi, locuri putine“ si „durea-v-ar palmele“
Nici una dintre creatiile lor nu a beneficiat de subventii de la stat si producatorii promit ca nici nu vor apela la punga bugetara. Vor sa-si pastreze integru statutul de independenti. Si le iese. N-au coborat in comercial, ba dimpotriva, au o serie intreaga de productii experimentale, despre care spun ca „sunt simple, directe, aspre si nefardate“, la care publicul a venit puhoi si continua sa vina. Sunt haiosi si tot asa sunt si spectacolele lor, fac intotdeauna ce nu fac altii si fac bine. Sau bine fac ca nu fac ca altii. Sunt simpatici, isteti, creativi si au succes. Si la sediu, unde joaca cu casa inchisa, si prin festivaluri, in tara, dar si prin alte orizonturi geografice, pe unde-au fost invitati (Serbia, Germania, Marea Britanie, Franta).
„Veniti multi, locuri putine“ si „durea-v-ar palmele“ sunt urarile cu care-si intampina publicul. Pretul biletului e stabilit inainte de spectacol, prin votul participantilor. Pentru a-i implica si pe spectatori in ceea ce fac la AUALEU, uneori ii roaga sa aduca din obiectele de care se pot dispensa, pe care apoi le teatralizeaza.
In duzina de ani de creatie pe care o implinesc in aceste zile, au „inscenat“ si „actionat“ Ubu rege de Alfred Jarry, O noapte furtunoasa de I.L. Caragiale, Spalatorul de creier de Matei Visniec, Povestea din cetatea lucrurilor care nu exista de Victor Dragan, Casa din copac, HUOOOOO!!!, Mens sana in corporatist sano, toate trei de Ovidiu Mihaita, Diabolus Ex Machina, Umbrele pentru lacrimi (spectacol nonverbal), Circus Mundi, Ferma animalelor, cele la care n-am specificat autorul fiind versiuni rezultate din improvizatii colective.
AUALEU are un stil propriu de a intelege si a practica arta teatrala. Pentru membrii sai nu e un job, nu fac asta pentru a avea o ocupatie, o fac pentru ca asa simt ca pot comunica cel mai bine cu lumea, ca se pot exprima pe ei insisi ca personalitati creatoare. Ceea ce nu voi putea reda in articol e puzderia de framantari, cautari, nelinisti pe care realizarea fiecaruia dintre spectacolele enumerate le-a presupus. Noptile nedormite, sau dormite putin, agitatia, preocuparea ca totul sa fie asa cum trebuie. Si sa incante publicul, sa-l multumeasca sufleteste si intelectual. Sa-l invete ca teatru de cea mai buna calitate nu se face doar in cladiri impozante si cu echipe numeroase. Teatrul autentic se face cu inspiratie, har, pasiune si dedicare. Ca la AUALEU, de 12 ani.