Scumpa doamna Brooks, v-am citit Poporul cartii intr-o calatorie prin Palestina si Israel. Nu a fost o intamplare.
M-am sprijinit de cartea dumneavoastra ca de o speranta, atat la Zidul Plangerii, cat si la Zidul de la Bethlehem, despre care israelienii spun ca este unul de aparare, iar palestinienii ca este unul ideologic si psihologic, ca e construit ca sa arate unde se termina civilizatia si unde incep barbarii care trebuie tinuti departe, ca e construit ca sa umileasca. Stiu despre domnia voastra ca v-ati convertit la iudaism, in trena unei povesti de dragoste. Aveti dreptate. Cum altfel sa ajungi la o credinta, daca nu printr-o poveste de dragoste? Citindu-va Poporul cartii, mai stiu de-acum ca iudaismul, cu atentia sa nesfarsita catre nuante, chiar vi se potriveste. De putine ori am citit o carte care sa aiba atata grija sa nu raneasca, sa nu zdrobeasca, sa nu spulbere, sa nu ucida nuantele.
Poporul cartii spune povestea trecerii prin timp a unei carti evreiesti. O carte care a traversat istoria, cu nebunia si razboaiele, dar si cu eroii ei. Pentru dumneavoastra, eroii sunt acei musulmani si acei crestini si acei evrei care salveaza cartea.
Ati scris, asadar, o Internationala a oamenilor pentru care cartea e atat de importanta. Si din nou aveti dreptate: acesta este poporul cartii. Toti acesti oameni care au crezut si inca mai cred ca o carte traieste mai mult decat un om, si ca asa trebuie sa fie.
Doamna Brooks, cartea dumneavoastra este exceptionala si o stiti bine, a fost recunoscuta ca atare pe toate meridianele, din Australia, de la dumneavoastra de acasa, pana in Statele Unite ale Americii, noua dumneavoastra casa. Sunteti reputata, ati fost profesor invitat la Harvard, la ce folos atunci randurile acestea intr-un ziar din Europa de Est?
Iata folosul. Sunt si eu, la baza, tot reporter de presa scrisa, si nu am ocolit nici Orientul Mijlociu, nici Balcanii. Stiu bine, asadar, cum e sa traiesti mereu intre un drum si urmatorul. Si mai stiu cat de putini raman echilibrati, fara sa decada in fanatism. Lumea a ajuns sa semene bine cu un camp de mine. Supravietuitorii sunt rari. De aceea, fiindca stiu, pot veni astazi in fata dumneavoastra si va pot spune: da, desi ati traversat viata, ati ramas om.
Doamna Brooks, cartea dumneavoastra se poate apara singura prin frumusete si umor. S-or gasi, poate, nebuni sa o atace. O ataca zadarnic. Aceasta carte despre o carte care strabate epocile va ramane.
Doamna Brooks, cunoasteti desigur conditiile de securitate de pe aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv. Le-am cunoscut si eu in repetate randuri. In tara mea, cartea dumneavoastra are o coperta foarte frumoasa, poetica aproape. Si pe aceasta coperta foarte frumoasa, foarte discret se vede si o carte veche, scrisa neindoielnic in ebraica.
Aflati ca am purtat prin ae-roport cartea dumneavoastra in mana stanga, ca pe un pasaport. Domnisoara de la securitate m-a trecut prin toate procedurile de rigoare, dar mi-a vazut si cartea din mana stanga, mi-a zambit si m-a invitat sa inaintez catre avionul care astepta. Si cred ca ati fi suras si dumneavoastra privind scena.
Doamna Brooks, in loc de sfarsit, las scris aici ca dupa Poporul cartii voi pleca intr-o noua calatorie. Vreau sa intalnesc – in regim de urgenta – bibliotecarii din Sarajevo. O simt ca pe o datorie.