Ar fi, cred, si in folosul literaturii „adevarate“, „artistice“, care i-ar imprumuta din public, macar din zona unde granitele dintre cele doua tipuri de scriitura nu-s tocmai bine definite. Apoi, departe de mine sa am vreo prejudecata legata de autorii care isi asuma cu profesionalism un asemenea fel de literatura (dintr-un anume punct de vedere e chiar mai greu sa scrii o carte destinata unui public special, numeros, caruia trebuie sa-i cunosti in amanunt asteptarile si sa nu i le amagesti). Din pacate, cred ca la noi asa ceva nu (prea) exista si nu (prea) poate sa existe. De ce?
In primul rand pentru ca nu avem consumatori. Din mult-putina experienta adunata ca scriitor si ca palmas pe piata editoriala, indraznesc sa afirm ca un roman de consum (fie el policier, thriller, SF etc.), scris de un autor roman fara nume, odata pus pe piata libera, publicat de aceeasi editura si beneficiind cam de aceeasi promovare, nu va aduna nici jumatate din numarul cititorilor unui roman de gen strain, fie acesta scris si de un debutant. Asta din cauza ca tipul de consumator caruia i se adreseaza primul a migrat demult spre multimedia, de unde-si culege cu mai multa comoditate divertismentul. Pe scurt, un consumator obisnuit mai degraba alege sa vada un film de gen decat sa citeasca o carte de gen. Si-n cazurile rare cand prefera o carte, va alege cu siguranta un autor strain, eventual unul faimos, de care a auzit la televizor ori pe net. Sa ma ierte fanii inraiti ai literaturii de gen romanesti: in realitate, pot fi adunati cu totii intr-o sala ceva mai mare de spectacol, iar reunirile lor in varii cercuri de lectura au ceva din atmosfera intalnirilor de la clubul alcoolicilor anonimi.
Cine crede ca se poate reinvia in scurt timp entuziasmul maselor pentru lectura se insala amarnic. Exista si statistici care o confirma: majoritatea romanilor – si nu acuz, nu deplang, doar reamintesc – nici nu banuiesc ca printre noi inca mai traiesc scriitori, indiferent de felul lor, in afara de personaje gen Dan Puric si inca vreo doua-trei persoane vazute la televizor, darmite sa-i mai si citeasca. Numai un naiv poate gandi ca in conditiile actuale se mai poate face la noi literatura de masa. Peste ani, da, poate, dar numai cand Romania va fi brazdata de autostrazi, cand romanii nu vor mai construi peste noapte diguri din saci cu nisip, cand nu vor mai tremura la scumpirea painii cu doi banuti si cand nu vor mai inlemni la vederea facturilor pe ultima luna.
In al doilea rand, exista o problema si cu producatorul literaturii de consum de la noi. In general, acesta deviaza din zona frustrarilor ca nu a fost acceptat de „adevarata“ breasla literara (si asta, nu-i vorba, plina de bube si la fel de insignifianta la nivel popular). Dupa ce nu obtine peste noapte faima scontata in „marea literatura“, ramane cu iluzia ca detine reteta secreta pentru a se razbuna si a face bani: literatura de consum. Cei mai multi dintre cei interesati de asemenea productii – in general, pusti teribilisti – n-au nici cea mai vaga idee despre piata de carte din Romania si vin cu o mentalitate de speculator imobiliar: viseaza sa dea un tun care sa-i imbogateasca peste noapte. Cu rare exceptii, scriitorii romani profesionisti care inteleg pe ce lume traiesc nu-si mai pierd vremea cu literatura de consum, sunt constienti ca ar miza pe o mana si mai moarta.
Editorii mari cunosc foarte bine contextul descris mai sus, cu atat mai mult cu cat s-au fript deja cu literatura de consum romaneasca. Ei stiu bine ca in Romania nu poti face o afacere din asta, ca nu exista un public adevarat, scriitori profesionisti in domeniu, retele pentru distributia de carte si canale media destul de asezate pentru promovare, ca investitia nu merita. Iar editorii mici, mari si blogarii care se cred scriitori celebri incearca si uneori chiar reusesc sa ciupeasca si ei un banut de paine ori de intretinere din ceea ce – paradoxal, haotic, underground, cat de cat, ca s-avem si noi falitii nostri – exista.