Asta in conditiile in care preturile produselor respective sunt aceleasi, ba uneori chiar mai mari tocmai in oropsitele tari din Est. Europa cu doua viteze, ce sa mai vorbim!
Treaba e serioasa. S-au facut analize de laborator, s-au declansat anchete ale directiilor sanitar-veterinare si de alimentatie, s-au facut publice rezultatele – si s-ar parea ca asa e: multe companii multinationale aplica standarde duble, de obicei in dezavantajul esticilor. Stiti legenda aceea care spune ca in Occident Coca-Cola are gust mai bun decat in Romania? Ei bine, se pare ca nu e chiar o legenda: Coca-Cola produsa in tarile estice e indulcita cu substante mai ieftine decat zaharul clasic. Aceeasi diferenta de calitate s-a gasit si la cafelele Jacobs si Tschibo. La conserve de carne. La cascaval. La multe produse. Nu e limpede cat de multe, dar destule cat sa dovedeasca o practica. O ierarhizare tacita: cetateni de rangul intai si cetateni de mana a doua. Sau cel putin asta e una din interpretarile pe care, inevitabil, le-a capatat controversa, exploatata imediat politic. Nu-i de mirare ca printre cele mai revoltate voci est-europene s-a remarcat cea a Ungariei, condusa de nationalistul Viktor Orbán.
Bine, aici s-ar putea spune ca nationalismul lui Orbán nu e „in chestie“. Suntem sau nu suntem tratati ca niste europeni de mana a doua? Asta-i problema. Chiar cred strainii astia multinationali ca putem inghiti orice – la propriu? Ei, poate ca da. Poate chiar putem inghiti orice.
Sa ne amintim, de pilda, de contractul guvernului roman cu compania americana Bechtel pentru construirea autostrazii Brasov-Cluj-Bors, o „teapa“ unanim recunoscuta, in care Romania a platit cat nu facea pentru o autostrada neterminata nici in 13 ani – de fapt abia inceputa si lasata de izbeliste. Si-ar fi permis cei de la Bechtel asa ceva in Germania? Nu, evident. Pentru ca, se vede, suntem tratati drept cetateni de mana a doua. Iar contractul cu Bechtel a fost – spun voci politice si jurnalistice – o spaga data americanilor pentru primirea Romaniei in NATO.
Ca o fi sau nu asa, deocamdata n-avem de unde sti. Stim insa doua lucruri: ca aceeasi companie a mai construit autostrazi in Europa de Est. Cum ar fi in Croatia, pe un teren mult mai dificil. Si, paradoxal, la un pret mai mic pe kilometru. Iar cei care au fost in concedii la Marea Adriatica stiu cat de bine arata acele autostrazi. Asadar, Bechtel n-ar fi dat rasol asa de rau in Romania daca nu si-ar fi permis asta. Al doilea lucru pe care il stim e ca faimosul contract al guvernului Nastase cu Bechtel a fost tinut la secret, apoi a disparut in chip misterios de la guvern si, in general, s-a facut tot posibilul sa se tainuiasca detaliile lui. Nu-i greu sa banuiesti ca in toata afacerea, care a sifonat multe milioane din bugetul statului, au fost implicati si niscaiva inalti oficiali romani, carora putin le-a pasat de autostrada propriu-zisa. Si uite ca nu s-a intamplat nimic, nu s-au prabusit cerurile si n-a murit nimeni fara autostrada. Cum nu moare nimeni nici daca mancarea pentru estici e ceva mai proasta decat cea pentru vest-europeni. Cum nu moare nimeni nici daca o sectie de spital nou-nouta, construita special pentru victimele unui incendiu, sta inchisa si nefolosita. (Sau poate ca mai moare cate un om, dar asta-i soarta.)
Pentru ca se poate. Pentru ca inghitim. Nu-i vorba aici de multinationale sau de oameni politici, ci de oameni. De ceea ce accepta ei. Fiindca vor ramane intr-adevar cetateni de mana a doua atata vreme cat accepta produse expirate. Indiferent daca e vorba de conserve, autostrazi sau administratie.