Nu cautati informatii despre Gilles Apap, „ménétrier-ul“ ce il venereaza pe Enescu, in dictionarele muzicale. Ele nu ii retin numele, cum nu il mentioneaza nici cele cateva sinteze despre violonistii remarcabili ai secolului XX. Nu povesteste despre el in memoriile sale, in mod surprinzator, nici profesorul sau de suflet, cel care l-a adus in atentia tuturor in 1985, Yehudi Menuhin. Pentru Menuhin, Gilles Apap este violonistul adevarat al secolului… XXI.
Violonist nomad in stiluri si epoci, formidabil improvizator, pedagog fara pereche, extrem de atasant, deschis si nepretentios, lipsit de morga marilor sau mai micilor violonisti ai epocii noastre, Gilles Apap este, indiscutabil, urmasul lui Yehudi Menuhin si al dragostei acestuia pentru folclorul adevarat, pentru lautari, pentru muzica si meditatia indiana, pentru marii maestri ai secolului trecut originari din estul Europei, Bartok si Enescu.
Nascut in Algeria, crescut la Nisa, absolvent al Conservatorului din Lyon, perfectionat la Curtis Institute in Statele Unite, „Premiul pentru muzica contemporana“ obtinut la Concursul Yehudi Menuhin in 1985 avea sa ii deschida accesul pe scenele lumii. Gilles Apap prefera insa o cariera atipica, retragandu-se in California, de unde, dupa o perioada ca prim-violonist al Orchestrei simfonice de la Santa Barbara, incepe sa colaboreze cu diverse grupuri de muzica etno, jazz sau muzica indiana, transcrie si adapteaza pentru ele piese simfonice – cum sunt cele Sase dansuri populare romanesti de Bartok, pe care le si canta, extrem de original, dar si reprobabil pentru gusturile mai sofisticate, pentru a nu spune snoabe, ale unora, cu formatii ca Transylvanian Mountains Boys sau, recent, cu Meduoteran.
Nu stiu daca in Romania cunoaste cineva discul sau de Sonate pentru vioara si pian, pe care l-a publicat sub egida companiei pe care a creat-o in 2002 in Statele Unite, ApapAziz Production. Versiunea pe care o da Sonatei enesciene Nr. 3 in la minor, op. 25 „in caracter popular romanesc“ merita cu prisosinta ascultata.
Producatorii unui documentar ce ii este dedicat l-au denumit „violonistul renegat“ pentru „abaterile“ sale de la cariera tipica de violonist. Cand i-am spus ca titlul nu-mi place, fiindca nu il reprezinta corect, mi-a raspuns bucuros ca nici lui, dar ca nu a fost intrebat!
Ce a insemnat intalnirea cu Yehudi Menuhin pentru el? „El m-a introdus in muzica, in general. Nu numai pentru Bartok si Enescu, m-a introdus inainte de toate in Beethoven. Asa mi-l amintesc. Ascultandu-i sunetul, ascultandu-l cantand Beethoven in concert, pe cand eram copil. Si asta m-a scufundat in muzica. Acest «violonist renegat» e o idee caraghioasa: simti muzica si o canti diferit, urmand calea mea modesta, dar dificila, fiindca nu a fost usor sa o parcurg. A trebuit sa ma tin tare, stii? Am auzit o serie intreaga de comentarii: ca as vrea sa fiu provocator, de exemplu; din punctul meu de vedere total gresit. Nu imi pasa, vreau doar sa cant muzica. Ceea ce este adevarat e ca exista un anumit «format» de a face muzica si ca daca nu il respecti esti un… «renegat»!“
Cum a ajuns sa intepreteze atat de special Enescu? „Nu as putea spune exact cum. Cred ca vine doar din legatura cu dl Menuhin si mergand la Sinaia si in alte locuri frumoase… Ii cunosc si cant pe dinafara Sonata [in caracter popular]care imi place atata, si numai ascultandu-i vocea cu un accent pe de-a intregul parizian [ii imita vocea razand].
Era, in fond, complet francez ca spirit, traise alaturi de Ravel si toti ceilalti. Sa stii ca daca exista un Paradis – habar n-am daca exista unul fiindca nu am fost niciodata acolo, chiar daca am trait pe pamant momente ca in Paradis –, dar daca exista unul, sa stii ca ma voi duce acolo, sa ma intalnesc in primul rand cu el. Cand ma gandesc la el, ma gandesc nu numai la muzica lui, dar la intregul personaj, care i-a dat atata lui Menuhin, iar acesta mi-a transmis cateva din lucrurile invatate de la el. Prin simplul fapt de a fi alaturi de el, te impregnezi de lucruri…“
Amintirea cea mai draga despre Menuhin? „Atunci cand mi-a trimis o mica scrisoare, care a facut sa-mi dea lacrimile. Cum este posibil, ce l-a facut sa o scrie? Mi-a trezit intrebari despre mine insumi. Ce mi-a spus? Of, e greu sa vorbesti despre tine insuti. In fine. Mi-a spus: «Tu esti exemplul de ceea ce un muzician ar trebui sa fie astazi. Tu respecti foarte mult muzica clasica contemporana si faci, de asemenea, alte feluri de muzica…. sMenuhint era un tip cu o claritate de spirit incredibila! Prin urmare, mi-a dezvoltat anumite trasaturi, mi-a dat o cultura ce m-a obligat, aproape, sa ma dezvolt pe calea pe care am urmat-o…“
LEDENDE FOTO:
1. Gilles Apap in concert la Kronberg Academy
2. Gilles Apap lucrand cu studentii in workshop la Kronberg Academy
3. Gilles Apap cu Srdjan Vukasinovic la Kronberg Academy
4. Gilles Apap