Matur, dar si spre batrinete, simtindu-ma vinovat acum, dupa atitea greseli impardonabile si amoruri smintite, ma incuiam in casa cu cheia si, ingenunchind pe podele, recitam cu glas tare, imbatat de miresmele raspindite de betisoarele parfumate, aprinse anume… psalmodiam pagini intregi din Sanda Marin.
Singura femeie pe care am iubit-o cu adevarat, m-a pindit, intrigata, si m-a surprins, crezind (sau poate sperind!) ca o insel. Cind si-a dat seama de eroare era prea tirziu. Mi s-au ratacit mintile. Fui bagat la balamuc si indopat cu medicamente cu nume ciudate, luate de-a valma, din miinile severe ale unor asistente cu sinii mari si fundurile bombate.
Inainte de a intra in sala unde se da mincarea, de trei ori pe zi, adusa in galeti (o galeata felul unu, o galeata felul doi) de un fost primar alcoolic, la subsol, intr-o incapere sumbra, umeda, intunecoasa, am provocat la o partida de ping-pong pe unica fetiscana beton, sosita din Bucuresti la dezintoxicare, si m-am lasat batut mar in nenumarate seturi. (Intre timp, medicul meu curant, om cu umor si cu mult bun-simt, mi-a dat o adeverinta scrisa de mina si iscalita, prin care se dovedea ca nu sint nici Andreea Marin, nici Mihai Viteazul, cum a sustinut, aducindu-mi injurii cu „ba pe pizda ma-tii!”, paznicul cu bulan de la poarta, ingaduindu-mi-se astfel sa pot iesi din incinta spitalului si cumpara ce doresc de la magazinul de vis-a-vis.
Doream chiloti barbatesti, cu prohab, si caiete cu papagal colorat pe coperta, unde imi tineam jurnalul din ce in ce mai intim. Adeverinta se afla in prezent la criticul literar Alex Stefanescu, daruita lui cu ocazia unei vizite facute mie la Socola, cu promisiunea ca va aparea in a doua editie a Istoriei Literaturii Romane Contemporane, la iconografie.)
Ea, fetiscana penala, eleva dintr-a unsprezecea, mi-a propus o „iarba”, eu am acceptat… Inflacarat, excitat, sublim, i-am declamat din instinct si memorie retete de haleuri, indeosebi preparate de organe, asezonate cu maioneze cacalau… Impresionata, sensibila la frumos, peste noapte, a intrat in rezerva, soptindu-mi sa fiu animalic si imoral, si mi s-a daruit pe la spate. De-atunci o port in suflet ca pe o icoana, o scot uneori si o pup cu pasiune, rapid, ca sa nu se prinda si altii…
Ce-ar mai fi de adaugat? Cred ca e necesar sa stai din cind in cind, nu prea des insa, la balamuc. Iesi de acolo foarte proaspat, cu initiative, faci dus de cite trei-patru ori pe zi, te razi cind iti trasneste… Si incepi sa achizitionezi iarasi carti… Te uiti la televizor la meciurile de tenis pe zgura… pe iarba… pe ciment… Poti umbla pe unde vrei, cit vrei, nu iti da nimeni pumni plini cu pastile…
Libertatea gesturilor tale capata un sens, acela de scapat de la nebuni! Ceilalti, cei ramasi acolo, te regreta si daca te intilnesc (cum mi s-a intimplat mie odata, la Bancpost, dind nas in nas cu un cunoscut de la pavilionul Crisis – dependenti, drogati, deprimati, sinucigasi) te intreaba: nu mai veniti pe la noi? nu va mai internati?… ce pacat!!!