Macmillan e autor de lucrari dramatice, dar si de scenarii pentru radio si televiziune, in special pentru BBC, e si regizor, iar numele sau a aparut frecvent pe afisele catorva dintre cele mai importante institutii teatrale ale continentului si ale Lumii Noi. De la cursurile de scriere dramatica organizate de Royal Court au iesit cativa dintre cei mai ingeniosi autori de texte britanici si nu numai (si ai nostri Gianina Carbunariu, Bogdan Georgescu, Mihaela Michailov au avut stagii acolo). Duncan Macmillan a urmat si el Royal Court Young Writers Programme, plus mai multe workshopuri si doua mastere, pentru a afla cat mai multe dintre mijloacele care sa-i stimuleze talentul scriitoricesc. In Marea Britanie, stimularea productiei de texte pentru teatru e intretinuta nu numai printr-o multitudine de asemenea forme de specializare, ci si printr-un sistem foarte bine pus la punct si eficient de comisionari, care incurajeaza scrisul pentru scena si le asigura autorilor contracte si venituri pe masura. In privinta stilului sau, Macmillan declara, intr-un interviu pentru Soho Theatre: „Fii disciplinat. Scrie in fiecare zi. Fa-o cu placere. Nu incerca s-o faci perfect. Surprinde-te pe tine insuti. Gaseste un loc unde sa te simti creativ. Termenele-limita te ajuta foarte mult. Pare evident, dar scrie ceea ce te-ar putea interesa pe tine, daca ai fi spectator. Nu fa presupozitii legate de ceea ce le-ar putea placea altora sa vada. Nu lucra la aceeasi piesa cu anii, ia si scrie una noua. Va fi mai buna decat precedenta“.
Textul are dramatism, lirism, surpriza
O mie de motivel-a interesat pe Horia Suru, care l-a lucrat cu Florin Piersic Jr. O bijuterie de spectacol, pe care l-am vazut nu in spatiul sau „natal“, ci in turneu, la Festivalul International de Teatru de la Sibiu, dar unde s-a adaptat perfect la ambientul de festival. Povestea lui Macmillan e fabuloasa, actuala, plina de sensibilitate si dramatism. E spusa de un individ, privit la diverse varste, ce relateaza felul in care a perceput depresia propriei mame. O maladie ale carei prime semne s-au manifestat cand pustiul avea 7 ani si care s-a agravat odata cu trecerea timpului. Cum sa gestionezi informatia si, mai ales, cum sa faci fata acestei situatii? Original, alcatuind o lista cu motive care sa alunge melancolia si sa sublinieze ca existenta are, pe langa neplaceri, necazuri, suferinte, suficient de multe temeiuri care sa te faca sa continui. „Am inceput sa fac lista dupa prima tentativa. O lista cu toate lucrurile pentru care merita sa traiesti.“ La 7 ani, motivele se numeau: „inghetata, bataia cu perne, plastilina, creioane colorate, orez cu lapte, pistoale cu apa, Cartea Junglei“.
In adolescenta, „mirosul cartilor vechi, Rambo, Star Trek, Star Wars, sa dai foc unor chestii, sa te impaci dupa o cearta, sa castigi ceva, castelele de nisip, sa te tunzi singur, plinta, sa mergi pe iarba in picioarele goale“. La maturitate, „rasaritul de soare, sa te indragostesti, sexul, sa-ti gateasca persoana pe care o iubesti ceva bun-bun-bun de tot, sa te uiti la cineva care se uita la filmul tau preferat, sa stai sa vorbesti toata noaptea cu persoana iubita, sa te trezesti tarziu langa persoana iubita“. Pustiul creste, se confrunta cu provocarile fiecarei varste, uita de lista, o redescopera, revine la ea, continuand sa adune argumente ce ajung la 1.000.000. Ca un reper la care trebuie, ca in orice numaratoare, sa te opresti. Textul lui Macmillan are dramatism, lirism, surpriza, priveste dintr-o perspectiva inedita una dintre marile maladii ale secolului: depresia. O face utilizand cea mai emotionanta modalitate: felul personalizat al unui copil de-a incerca sa inteleaga ce se petrece cu cea care i-a dat viata, stradania lui de-a o ajuta sa traverseze zilele cenusii ale recaderilor, sinistrul tentativelor reluate de a-si pune capat zilelor, modalitatea de a-i demonstra cat de mult o iubeste. Lista compusa de fiu devine o calatorie teatrala in universul extrem de complicat al umanului, al fericirii si a ce mai inseamna ea.
Ca spectator, urmaresti contemplativ induiosatoarea poveste, dar devii si parte a ei. Nu doar afectiv, atasandu-te de personaje, de evolutia narativitatii, ci prezentand la randu-ti, aleatoriu, prin desemnare, motivul inscris pe un cartonas numerotat, primit la intrare, motiv pe care-l citesti cu voce tare la un moment dat, cand iti auzi numarul. Al meu era 54. In plus, in cateva secvente, participantii devin partenerii de joc ai lui Florin Piersic Jr., care se pricepe de minune sa le alunge tracul, sa-i indemne sa improvizeze, sa-i fie alaturi. Florin Piersic Jr. are carisma, joaca firesc, ca pentru prieteni, si foarte rapid intreaga sala ii e la picioare, e capabila sa faca neconditionat tot ce i se cere. Actorul joaca retinut, temperat, dozand tensiunea, trairile, lasand ragaz de procesare intelectuala si afectiva a epicului teatral si playlist-ului asortat dramaturgiei, fragmente muzicale care te transporta imaginativ in lumea fictionala a lui Duncan Macmillan. Intimist, ca la o sueta scenica. As putea gasi usor cel putin O mie de motive care sa va recomande productia de la Point.