la inceput e un haos in capul tau, apoi gandurile vin in valuri, se organizeaza in albe, negre si gri. Alea albe is spuma marii – vacs albina crema puca, dispar una doua, alea negre is mai urate decat vipera pe care am calcat-o cu masina pe o strada laturalnica din muntii Muntenegrului. Alea gri nici nu mai conteaza. Cert e ca iti trece toata viata prin fata ochilor si un gand – unul singur, prezent tot timpul – se insinueaza, curge pe dedesubt, inghite totul, prinde forta si te izbeste ca un tsunami: „Ba, cand o intra pensia?“. De-aia cred eu ca plaja e pentru pensionari de toate varstele, ca scoate la suprafata pensionarul din tine.
2.
Cumpar masline de la un taran din Muntenegru, care le vinde la poarta lui, facute in curtea lui, imi explica pe degete cat costa, ii confirm cu degetele ca am priceput, si ma intreaba, cred, ce sunt eu, ii spun, iar el zice „Aaa, Romania! Bine. Bine!“, iar eu ii raspund inteligent „Dobra. Dobra!“ si amandoi suntem multumiti ca am mai stat la taclale, ca uite ce misto vorbim si intelegem noi limbi straine.
3.
Cand ma intorc din concediu si deschid televizorul, pe ecran nu apar nici macar purici, ci doar un mesaj: „Lipsa semnal“. Sun la firma de satelit, dupa juma de ora de asteptare, timp in care am ascultat de o suta de ori: „Va rugam sa asteptati. Nici un operator nu este momentan disponibil“, cineva ma intreaba ca pe un cretin daca am bagat televizorul in priza si daca am verificat contactele de la cabluri. Desi cu asta am inceput: „Sunt cetateanul cutare Lazarescu, cu cod abonat cutare. Am verificat conexiunea la cabluri, totul pare OK, dar pe ecran scrie ca e lipsa semnal. Tre’ sa fie din alta parte“.
A se intelege: „E de la ei. Sau de la voi“. Dupa trei zile, ma suna un numar privat, ma intreaba daca sunt in secunda asta acasa. Ii spun ca-s in drum de la serviciu, ajung in circa 20 de minute.
— Bine, pufneste omul, va astept la poarta.
Am ajuns inaintea lui, l-am mai asteptat eu juma de ora.
— Dom’le, cum vedeti, scrie „Lipsa semnal“ pe ecran, zic.
— Ati bagat televizorul in priza? ma intreaba.
Ezit sa-i spun ca ar fi curata magie sa scrie „Lipsa semnal“ pe ecran fara sa bag televizorul in priza.
— Am verificat si conexiunea la cabluri. Pare OK, spun totusi.
Omul verifica totusi daca am bagat televizorul in priza, desi pe ecran sus scrie „Lipsa semnal“.
— Totul pare OK, insist, doar sa nu fi trasnit Doamne-fereste parabolica, spun la misto.
Meseriasul pufneste iritat de parerea mea de ageamiu. Iese afara, se uita lung la parabolica.
— Am o scarita, zic, pot sa o aduc sa va uitati de aproape.
Dau jos florile de pe scarita din fata casei, o aduc in spate.
— Nu e buna, nu ajunge, zice mesterul.
Se urca totusi pe ea, se holbeaza la parabolica. Baga un aparat cu un senzor pe cablu, care face „car-car“. Se scarpina in cap. Se sterge pe frunte de sudoare.
— Tare-i cald! zice.
— Vreti un suc rece? il intreb.
Ii dau un suc rece Teddy si ma intreb daca nu m-o considera vreun ciudat, pentru ca am in frigider suc de morcovi Teddy rece.
— Eu va pot da si bere, ma scuz.
— Aaa, nu… ii bun asa, zice, in timp ce soarbe sucul de morcovi, iar aparatul lui face „car-car“ pe cablul de la parabolica.
— Deci care-i problema? intreb timid.
— Acum e clar, zice, a trasnit in parabolica!
— Serios?! Si nu-i periculos?! intreb.
— Aaa, nu, zice calm, asta se intampla tot timpul!
4.
De cand m-am intors acasa de la mare, cred ca lucrul cel mai greu imi este nu ma mai duc descult, doar in chiloti, la magazinul din colt, ca sa-mi cumpar tigari.