Articolul revelator de pe site-ul justitiecurata.ro: Roman: Casa in care s-a nascut Sergiu Celibidache a ajuns o ruina – adapost pentru oamenii strazii, semnat de Teo Rusu, cu multele fotografii marturie, starneste greata si lehamite, chiar daca evoca in final o cu totul vaga speranta. Autorul face o istorie a casei, ce a gazduit o vreme Scoala de Muzica si Arte Plastice si in care Sergiu Celibidache visa, in 1994, doi ani inainte de moarte, sa faca o academie de muzica: „La Roman, acolo e casa mea. Eu vreau sa fac acolo o Academie“. Atunci fusese impiedicat de „tot felul de escroci“, dar dupa un lung proces casa a ajuns vreme de sase ani in proprietatea mostenitorilor dirijorului, care din pacate au lasat-o vraiste.
Municipalitatea a fost aceea care a cerut Ministerului Culturii clasificarea cladirii ca monument de importanta nationala si declararea casei ca fiind abandonata. Urmarea imediata a amenintarilor repetate cu amendarea proprietarilor a fost ca, in mai 2009, un membru al familiei Celibidache solicita un certificat de urbanism pentru reabilitarea cladirii. In cele din urma, casa Celibidache, deja degradata, avea sa fie vanduta de mostenitori Primariei din Roman, in anul de gratie 2012 – tocmai cel pe care reprezentanta UNESCO din Romania il declarase „Anul Celibidache“ – pentru 200 de mii de euro.
Fondurile europene asteptate insa pentru reabilitarea cladirii, ce s-ar afla astazi „in pericol iminent de prabusire“, nu au fost primite niciodata, iar o promisiune a fostului ministru al Culturii, Ionut Vulpescu, de a gasi o solutie de salvare, a fost uitata instantaneu. In 2016 – aminteste excelentul reportaj de pe justitiecurata.ro –, Primaria Roman si Ministerul Culturii ar fi semnat un acord de parteneriat pentru un proiect de conservare si restaurare, ce ar fi urmat sa fie finantat de Agentia pentru Dezvoltare Regionala Nord-Est, cu fonduri din programul Operational Regional 2014-2020. Dar, la un an distanta, proiectul nu a primit punctajul necesar finantarii si este cu totul impotmolit.
Aflata intr-o mizerie de nedescris, Casa Celibidache, cu „usile si ferestrele acoperite cu placaje sau blocate cu scanduri“, care nu impiedica distrugerea ei in continuare de tot felul de neaveniti, ce gasesc mijloace de a patrunde in interior, a devenit o rusine nationala!
Distribuit pe internet, articolul a starnit indignare mai putin in Romania, cat in strainatate, de unde violonistul si dirijorul Rony Rogoff, elev al lui Celibidache, traind la New York, ne cerea sa ne interesam daca autoritatile orasului ar fi dispuse sa vanda cladirea.
„M-ar interesa sa o cumpar si sa o restaurez, daca pretul ne-ar permite, pentru a organiza acolo in fiecare vara o luna de clase de maiestrie si un festival de muzica de camera, care sa se desfasoare in onoarea Maestrului! Un vis ar putea deveni realitate – ceva dorit intotdeauna de Celibidache – sa-si instruiasca concetatenii, spunand ca ei sunt muzicienii cei mai talentati, dar nescoliti, care au nevoie de educatie… Asa ceva nu trebuie sa aiba loc neaparat la Bucuresti, Paris sau Neuville-sur-Essonne, trebuie insa realizat de cineva dintre noi, inainte ca toti cei care am beneficiat de pe urma cunostintelor si caldurii Maestrului sa disparem.“
Rony Rogoff, pe care l-am cunoscut si intervievat in 2012, in cursul deplasarii sale la Iasi, pentru a dirija concertul comemorativ al Filarmonicii iesene din cadrul primului (si ultimului!) Festival „Sergiu Celibidache“, imi cerea imperativ sa folosesc „autoritatea presei si sa facem presiuni in aceasta directie. Ziua de nastere a maestrului se apropie in iulie! Orasul Iasi ar putea fi interesat in sponsorizarea unor asemenea activitati culturale, educative“.
Violonistului din Statele Unite i se alatura imediat un alt elev, extrem de activ, al lui Sergiu Celibidache, dirijorul italian Raffaele Napoli, cel care organizeaza de ani de zile cursuri internationale de dirijorat, in memoria Maestrului, dar nu in Romania, ci in Bulgaria, unde a gasit intelegere si i s-au pus la dispozitie facilitatile necesare.
Raffaele Napoli scria pe Facebook, reactionand la apelul lui Rony Rogoff: „Draga Rony, eu sunt unul dintre acestia, iar timpul ne este scurt. Lucrez in fiecare zi pentru aceasta sarcina… Din 1981 au trecut 36 de ani de cand lucrez zilnic cu Celi. Trebuie sa facem neaparat ceva mai solid, cu existenta permanenta. Sunt multi care scriu despre fenomenologie, vorbesc despre tehnica dirijoratului, dar atunci cand le vizionezi videourile… nimic, nu exista nici o proportie, frazarea este inexistenta, repetitiile nu au nici o orientare… totul este pe cale de a se pierde“.
Intre timp, stiri mai bune despre Sergiu Celibidache, pe care admiratorii sai din Occident nu l-au uitat nici o clipa, au parvenit pe tot parcursul anului. In aprilie, spre sfarsitul lunii, o cronica din revista „Forbes“, semnata de Jens F. Laurson, numea drept CD al saptamanii o inregistrare de la Basilica Sankt Florian din Austria cu Simfonia a 3-a de Bruckner, cantata de Orchestra Altomonte dirijata de Rémy Ballot, un elev al Maestrului. A doua venire a lui Celibidache se intitula cronica in care autorul atragea atentia: „Ascultam mostenirea lui Celibidache, profesorul lui Rémy Ballot. Sau, poate, pe Bruckner insusi!“.
Luna trecuta, Filarmonica din München si-a inaugurat propria casa de discuri – MPHIL ARCHIVE – cu un CD in coproductie cu postul de radio BR Klassik. Discul reuneste doua inregistrari splendide ale unor simfonii celebre, Neterminata de Schubert si Din lumea noua a lui Antonin Dvo?ák. Schubert a fost inregistrat in septembrie 1988, la Gasteig, in celebra sala construita pentru Sergiu Celibidache, in timp ce Dvo?ák dateaza din iunie 1985, din Herkulessaal, Residenz. Ambele sunt interpretari ce capteaza adevaratul sunet orchestral Celibidache, departe de fanteziile nefericite ale inginerului de sunet al vechii editii EMI. Pentru autorii livretului, Celibidache „atat neconventional, cat si fascinant, nu a facut nici un compromis in cautarea lui pentru muzica in forma ei cea mai pura. s…t Abordarea lui plina de grija si precisa a muzicii a facut-o sa comunice ea insasi atat cu muzicienii, cat si cu publicul in forma unei tensiuni ce ni se pastreaza pana astazi“.
Nu stiu daca si in ce masura presa din Romania mai are vreo influenta reala asupra aleatoarelor politici culturale ale guvernului, atunci cand patrimoniul arhitectural este distrus in cele mai pretioase marturii fundamentale pentru istoria Romaniei. „Suplimentul de cultura“, cel dintai care a atras atentia asupra cazului Casei Enescu de la Mihaileni-Botosani si a initiat campania de presa in vederea salvarii ei, nu poate decat sa sustina o operatiune similara in favoarea Casei Celibidache de la Roman. Poate autoritatile orasului in care s-a nascut cel mai faimos dirijor roman din lumea larga vor raspunde initiativei violonistului Rony Rogoff. Le stam la dispozitie pentru a-i pune in legatura…
FOTO 1: Gabriel Baciu