Au crescut cu Elvis, Beatles, Rolling Stones, Beach Boys, Sideral sau Phoenix. Pink Floyd, Deep Purple sau Semnal M le-au placut fiindca era moda. S-au „tinut la curent cu noutatile” pina pe la jumatatea anilor ’70. Deodata cu revolta punk (si cu nasterea propriilor copii), pentru ei rockul a trecut in plan secund. Au acceptat Queen, au iubit Dire Straits. Ii incinta si azi disco, Rod Stewart si Tina Turner. Muzica anilor ’80 e o ciudatenie, din punctul lor de vedere. Evolutia solo a lui Paul McCartney, montarile fastuoase ale turneelor Rolling Stones, tresaririle de orgoliu ale vreunui fost component de grup notoriu nu-i conving. Pe buna dreptate, le taxeaza meschinarii de oameni care isi vind talentul. Ce aveau de spus, au spus! Iar new-comers nu fac decit sa repete scheme clasice ori sabloane verificate. De ce sa asculti copii, cind ai la indemina originalele?!
Si, intr-adevar, asculta: Beatles, Rolling Stones, Elvis, Beach Boys, Roy Orbison, Bob Dylan, The Band, Allman Brothers, Cream, Velvet Underground (dar nu si Lou Reed), Deep Purple (primele albume cu Gillan), Jethro Tull (au stat chiar, la primul concert bucurestean, pina s-au reparat sculele)… De Led Zeppelin au indoieli, ceva li se pare suspect. Le place – si-au fost sa vada – Nazareth si Scorpions. Nu l-au pierdut pe Joe Cocker, fiindca venea de la Woodstock (si-o sa vina si la Stufstock – daca ii arata cineva lui Mircea Toma articolul asta!), dar n-au calcat la George Michael, fiindca e gay. Depeche Mode e o prostie, Marilyn Manson ii face sa vomite, Alice Cooper e un batrinel ce-ar trebui vazut, dac-o fi timp… Va dati seama, Rolling Stones la Bucuresti este, pentru acesti oameni, finis coronat opus!
Inchei aici caracterizarea sumara a celor care s-au trezit cu fecioara libertatii in brate prea tirziu ca sa mai fie capabili de-o reactie normala. Unii s-au blocat in atitudine defetista, functionari & beneficiari ai statului-tatuc. Altii au violat fecioara, intr-un act cu urmari dezastruoase pentru psihicul propriu. Putini au luat-o amanta de lux, obtinind si acordul sotiei, femeie cu afaceri de succes. In fine, cei mai multi s-au sacrificat sa-si intretina copiii in scoli, traind succesul acestora ca isprava personala.
Am scris toate astea in loc de cronica la noul disc al lui Ozzy Osbourne – Black Rain. Ce sa spun despre o figura inenarabila a show-biz-ului? Ca a scos un album excelent? O stiti deja. Ca nu aduce nimic nou? Ce-are a face, pe Ozzy nu-l asculti pentru noutati muzicale. Pe Ozzy il asculti fiindca suna foarte raw (bine prelucrat cu Pro-Tools), fiindca are dinamica, are un chitarist bun si-un mesaj aerisit. Pe Ozzy il asculti ca si cum ai lua o doza de Bloody Mary, chiar daca nu mai prieste ficatului…
Dar oamenii onorabili, care au ratat demult ocazia sa ajunga rockeri zurbagii & delabrati, nu asculta Ozzy decit accidental si fara atentie, socotindu-l dement, indecent, relicva & moda, masina de facut bani din orice (vezi emisiune-aia la MTV)… Ei asculta in continuare Beatles si Elvis, Beach Boys si Roy Orbison, si cine mai cinta rock decent si de bun-gust, si poarta cravata la costum, si se tunde elegant, si daca are plete, le poarta legate in coama de cal…