Ca țară arătăm tot mai urât, iar partea proastă e că începe să dispară speranța. Aproape zilnic mai vezi câte o trăsnaie, puține lucruri se mai fac temeinic, iar cei cu capul pe umeri se gândesc probabil dacă mai are rost să rămână pe aici sau să plece unde văd cu ochii. A trecut mai puțin de un an de la alegerile din noiembrie, dar s-au întâmplat atât de multe, încât senzația e că a trecut o viață.
E tot mai greu să ții pasul cu șmecheriile partidului lui Dragnea. Nu poți sta în permanență cu ochii pe Parlament, pe „Monitorul Oficial“, pe amendamente de tot felul sau pe discursurile interminabile ale ministrului Tudorel Toader. E prea mult, e obositor, oamenii mai au și altceva de făcut decât să stea de veghe 365 de zile pe an, 24 de ore din 24.
Lehamitea s-a reinstalat treptat, revolta din iarna trecută cu OUG 13 nemaifiind posibilă în viitorul apropiat. Ai senzația că PSD acționează sub consilierea unui psiholog. Nu se mai trage cu barda ca în ianuarie 2017, strategia e alta. Se lucrează pe zece fronturi, dar finalul e aproape. Iar din păcate arată groaznic.
Te revolți, dar simți neputința. Ai ieși în stradă, dar cine se mai teme de o manifestație de cinci sau zece mii de oameni? Cu cine să mai ieși în stradă și pentru ce?
La 27 de ani de la Revoluție, România nu mai are nici un plan major. Vrem autostrăzi, dar visul e tot mai departe. Vrem o Justiție dreaptă, dar forțe apărute de peste tot întrețin ceața. Penalii râd la televizor, iar instituțiile care împart dreptatea încep să cadă una după alta.
Economia crește pe hârtie, dar nu se fac investiții, în timp ce mediul privat se chinuie în continuare.
Partidele arată tot mai rău, nimeni nu mai vorbește de reforme interne. Cine să reformeze PSD? Cine are curaj să se ia la trântă cu Dragnea? Îl vedem ieșind la bătaie pe Victor Ponta, dar ce credibilitate de opozant are un asemenea om? Cine să preia ștafeta în PSD și cum? Gabriela Firea, Olguța Vasilescu, Rovana Plumb? Sau poate Nicolicea?
Nici în zona opoziției nu există clarificarea necesară. Este PNL mai solid cu Ludovic Orban? Cum se explică faptul că în multe județe liberalii fac opoziție de catifea sau se comportă la fel ca pesediștii? Dacă mâine PNL preia puterea, are o garnitură capabilă să conducă România? Credeți că va grăbi ritmul construcției de autostrăzi? Nici vorbă. Singurul câștig ar fi acela că liberalii n-ar răsturna masa, adică n-ar rade Justiția. Dar e suficient pentru a fi votați masiv?
Și zona media arată rău. Probabil că mai jos de atât nu se poate. Trusturile au fost cumpărate de oameni cu interese, jurnaliștii sunt plătiți prost, răsar tot felul de site-uri dubioase.
Ofensiva e vizibilă în toate zonele societății. Nu se mai vorbește de reformă, ci doar de supraviețuire.
De câteva zile s-a deschis noul an școlar. Aceleași discursuri plictisitoare, nimic clar, concret și la obiect. Avem un ministru certat cu limba română și deputați care fac postări pe Facebook cu greșeli gramaticale de clasa a doua. Incompetența se manifestă de sus până jos, în funcții acced personaje dubioase, care într-o lume normală ar fi încadrați la muncitori necalificați.
S-a tot spus că e vorba de un plan de scoatere a României din Uniunea Europeană și o reapropiere de Rusia. Greu de presupus că există așa ceva. Dar asistăm la o luptă între cei care vor să împingă România în rândul țărilor civilizate (tabăra asta e tot mai puțin numeroasă, mulți aleg calea străinătății) și forțe care vor să ne țină în loc, cu instituții slăbite și cu o societate obosită care nu înțelege de ce la noi multe merg pe de-a-ndoaselea.
Cele două Românii conviețuiesc tot mai greu, pentru că România urii, minciunii și imposturii crește de la o zi la alta.
N-ar fi exclus să asistăm chiar la scene de violență. Un astfel de episod s-a petrecut joi seară la B1TV, când sociologul Mirel Paladă, fost purtător de cuvânt al lui Ponta, l-a lovit cu pumnul pe senatorul Mihai Goțiu. Conflictul a avut loc în pauza de publicitate, când Paladă a tăbărât cu pumnii pe senatorul USR. Soros, multinaționale, unguri etc.
Și mai dezgustător este că unii aprobă gestul lui Paladă. Bătălia e pe față, sângele atrage rânjete, întrebarea e noi ce facem? Trei ani până la următoarele alegeri e prea mult, iar România ar putea să arate diferit de cea pe care o vedem azi. Deja arată altfel față de noiembrie 2016.
Semnalul e clar, decizia ne aparține. Rămânem cu riscul să fim bătuți și umiliți sau ne salvăm unul câte unul? Pactizăm cu România lor sau plecăm pentru a spera că ne vom întoarce cândva în România noastră?