De o săptămână a apărut cel mai nou serial Star Trek, la 12 ani distanță față de ultima serie, la 48 de ani de la încheierea serialului original și la 23 de ani față de serialul considerat referință – Star Trek: The Next Generation.
S-a bucurat multă lume, m-am bucurat și eu că nu trebuie să îl revăd pentru a opta oară pe Jean-Luc Picard în lipsă de un serial mai bun, dar discuția din jurul celor două episoade apărute până acum a luat o turnură cât se poate de depărtată de lumea din 2256 și foarte aproape de lumea de astăzi.
Încă înainte de lansare, noul serial Star Trek: Discovery a fost ținta criticilor „diversității“. Primele secvențe, atunci când au fost lansate, au dezvăluit trei personaje importante, dintre care nici unul nu era alb și bărbat. Creatorii au fost acuzați de „genocid împotriva albilor“ (fictiv), că „au împins diversitatea prea departe“ și de obediență în fața corectitudinii politice.
Într-adevăr, pentru prima oară în istoria serialului Star Trek, nava va avea căpitan o femeie de culoare. În cele două episoade care au fost difuzate până acum, celelalte roluri importante îi aparțin unei actrițe din Malaezia și unui actor american, căruia i-a revenit un rol dintr-o altă specie, Kelpien, pentru care a avut nevoie de mult machiaj și efecte speciale.
Adevărata surpriză socială a lui Star Trek: Discovery nu au fost însă aceste roluri, ci klingonienii. În universul care este plasat, pe linia timpului, cu câteva decenii înaintea seriei originale, klingonienii pornesc un război cu Federația. Până aici, nimic neașteptat, fanii Star Trek cunosc destul de bine istoria Federației Unite a Planetelor și știu că s-a făcut mereu aluzie la un război care s-ar fi desfășurat cu Imperiul Klingonian. În schimb, figura centrală a celui care a pornit războiul seamănă tulburător de mult cu oameni reali din viețile noastre. Să încercăm un scurt exercițiu de „recunoașteți personajul“: un klingonian izolaționist, T’Kuvma, care ține un întreg discurs la începutul serialului despre superioritatea rasei klingoniene și despre amenințarea pe care o reprezintă faptul că Federația Unită a Planetelor se apropie de granițele Imperiului. Câteva secvențe mai încolo, T’Kuvma continuă cu necesitatea „caselor klingoniene“ de a se uni să facă față „pericolului“ și, desigur, despre cât de furtunos curge sângele klingonian prin venele klingoniene și cât de mândri trebuie să fie de asta și cum ar fi mai bine să îi distrugă ei înainte să se lase distruși. Știu că nu ați putut recunoaște personajul, deoarece, din păcate, prea mulți lideri de țară, de partid politic sau de opinie încep să corespundă descrierii de mai sus.
Deoarece planul temporal al serialului Star Trek: Discovery este înaintea serialului original, deja știm cum se va încheia povestea: klingonienii vor renunța la fricile lor izolaționiste și vor deveni parte a Federației. Dar mesajul de progresism social al lui Star Trek este unul la fel de vechi ca însuși serialul. Atunci, în viziunea unui viitor optimist, pe ecran a apărut o planetă unită și care trecea peste diferențele rasiale: printre actori au fost incluși o femeie de culoare neagră și un actor de orgine japoneză, ambii cu roluri importante. Pentru anul 1966, era o mini-revoluție. Mai târziu, serialele au avut un căpitan de culoare neagră și un căpitan-femeie.
La acuzațiile de „corectitudine politică“, realizatorii serialului au răspuns calm și amuzați, reamintindu-le criticilor că în poveste este vorba despre o Federație în care nu doar oamenii se înțeleg între ei, ci și diversele specii, extrem de diferite între ele, ajung capabile să se înțeleagă și să funcționeze împreună. Cu alte cuvinte, „prea multă diversitate“ este ceva ce ar trebui totuși să rămână în trecut, preferabil și pentru klingonieni.