Nu sint, o spun de la bun inceput, de parere ca domnul Adrian Cioroianu a avut intr-adevar acea prestatie ridicola la Washington, in intilnirea cu Condoleezza Rice, pe care a consemnat-o presa. Mai mult, cred ca alte gafe de parcurs ale ministrului de Externe sint minore, irelevante si, intr-un fel, firesti. Exacerbate de presa, ele nu ascund, in fapt, nici incompetenta, nici slabiciune de caracter, ci doar o lipsa de experienta care, din fericire, nu este atit de accentuata, incit sa poata duce la aparitia unor catastrofe in politica externa a Romaniei. Dimpotriva, cred ca ministrul Adrian Cioroianu are toate datele intelectuale si de pregatire profesionala pentru a fi realmente un bun reprezentant politic al tarii la nivel international. Cu toate astea, atit in mediul intelectual, cit si la nivelul publicului larg, o asemenea parere este pusa sub semnul indoielii – iar motive pentru asta exista.
Inca de cind a intrat in politica, talentatul si apreciatul istoric, publicist si, as spune eu, scriitor Adrian Cioroianu a avut un tip de atitudine greu de digerat de catre membrii intelectualitatii. Rapid, domnia sa a devenit o persoana remarcata de revistele glossy si s-a grabit, poate nu constient, sa-si accentueze proaspata imagine printr-o serie de aparitii televizate, ba chiar prin unele extravagante care au stirnit atentia mediei de acest tip. Rezultatul, previzibil, n-a fost altul decit o distantare tot mai vizibila de mediul in care s-a format si, firesc, transformarea unor simpatii bazate pe respectul fata de omul de cultura in antipatii pornite din nedumerirea pe care o stirnea omul politic Adrian Cioroianu.
Asa se face ca ascensiunea domniei sale pina in Guvern, datorata, pe de o parte, calitatilor profesionale, dar si, pe de alta parte, imaginii publice create pina atunci, s-a produs concomitent cu distantarea de care vorbeam si, totodata, fara o apropiere evidenta de clasa politica pe care, in acest moment, domnia sa o reprezinta. Iar pentru ca lucrurile sa stea cit se poate de prost pentru actualul ministru de Externe, n-a mai fost decit un pas. Unul pe care, surprinzator, Adrian Cioroianu, care si-a continuat in paralel si cariera de publicist, l-a facut cu nonsalanta, intrind in conflict deschis cu mass media, adica tocmai cu acel mediu prin care s-a consacrat. Devenit om politic, Adrian Cioroianu n-a invatat sa reactioneze ca atare, astfel incit nu rareori apare in public manifestindu-se, mai degraba, ca polemist, prezentindu-si agresiv si usor arogant argumentele, avintindu-se in perimetrul divergentelor publice nu cu tactul politicianului, ci cu armele publicistului. Or, in noul context, domnia sa ar fi trebuit sa-si exerseze nu spiritul polemic, ci diplomatia.
Daca adaug la toate acestea nenorocul politicianului nu foarte experimentat de a face parte dintr-un guvern ultraminoritar si, prin urmare, mereu atacat din toate partile, plus ghinionul de a trebui sa faca fata unui inamic politic extrem de versat, precum presedintele Traian Basescu, nu-mi ramine decit sa constat ca Adrian Cioroianu ar fi putut fi omul potrivit la locul potrivit, insa cu conditia de a nu-si fi asumat aceasta pozitie intr-un moment atit de nepotrivit. Nepotrivit prin faptul ca nu si-a rezolvat inca relatia cu intelectualitatea, nepotrivit prin faptul ca nu a avut timp suficient sa-si exerseze mecanismele dialogului diplomatic cu presa, nepotrivit, in fine, din cauza contextului politic general. Astfel, in ciuda calitatilor sale si a ascensiunii cu aparenta exceptionala, e posibil ca Adrian Cioroianu sa-si fi anulat inca de pe acum o buna parte din sansele unei cariere politice impresionante pe care, imi pastrez parerea, ar merita-o. Depinde numai de domnia sa daca va constientiza cit de nepotrivit este momentul in care se afla si cit de potrivit ar fi sa faca ceva acum, pe ultima suta de metri, pentru a-si gestiona intr-un mod diferit imaginea.