No Country for Old Men este una dintre cele mai bune pelicule ale fratilor Coen, sintetizind multe dintre temele exploatate de ei pina acum si fiind mai multe filme intr-unul singur. Coen-ii ecranizeaza romanul de succes al lui Cormac McCarthy, gasind in el subiectul potrivit pentru a fi infuzat cu propria lor viziune. No Country for Old Men e un film despre raul care, odata eliberat din sticluta lui, devine un duh malefic, demonic, pe care nu-l poti opri nici cu o mie de piepteni aruncati in urma.
In peisajul amplu si galben de la granita Statelor Unite cu Mexicul (filmat in format 1:2,35), un barbat pe nume Llewelyn Moss, care vina pasnic (ma rog, cit de pasnic e sa vinezi animale, nu oameni), descopera tabloul unui carnagiu. Masini parasite, oameni zacind in singe si doar unul agonizind si cerindu-i, cind il vede, apa. Llewelyn se ia dupa niste urme, isi da seama ca la mijloc fusesera droguri si descopera o geanta cu bani. Ia banii, se duce acasa, la sotie, dar il mustra constiinta si se intoarce noaptea sa-i dea amaritului niste apa. Omul e mort, iar altii vii si rai apar la locul faptei. Llewelyn pleaca de acasa cu banii, ducind pe urmele lui monstrul – ucigasul Anton Cigurh (un Javier Bardem taiat in stinca, de un umor negru neegalat decit de o sete de a ucide care depaseste omenescul). In acelasi timp, seriful Ed Tom Bell (un Tommy Lee Jones blind ca un moldovean si chibzuit ca un ardelean) devine si el interesat de caz, prinzind niste fire care il aduc la final cu un pas inaintea eroului, sperind sa-i salveze viata. Pe o harta abstracta, schema devine evidenta. Eroul Llewelyn se afla intre bine si rau, gonit de Rau, asteptat pe linia de finis de Bine. O schema fatalista pentru ca, asa cum se termina filmul, salvarea si rascumpararea pacatelor nu se afla decit in lumea cealalta. Iata un film foarte religios al fratilor Coen, spalat insa in mult singe, tavalit in scene dure si impanat cu suspans tocat marunt.
Nu s-au putut abtine sa nu strecoare niste cioace
Multi dintre jurnalistii de la Cannes au avut o problema cu finalul taiat cu barda. Mie mi s-a parut foarte nimerit tocmai pentru ca taie scurt singurul moment care explica filmul si care il muta in zona filosofica, existentiala, tralala. Seriful vorbeste cu sotia sa, care nu spune multe, ci isi ocroteste sotul din ochii ei albastri. Dupa ce filmul desfasurase un cearsaf inrosit de secvente violente, dupa ce seriful, obosit de atita varsare de singe, isi viziteaza Obi Wan Kenobi-ul, maestrul, plingindu-se de halul in care a ajuns tara, finalul metabolizeaza thrillerul nedind nici un verdict. Daca exista un verdict, el se resoarbe in trista constatare a suprematiei Raului ca fapt, peste tot pe pamint. (Actiunea filmului se petrece totusi in anii ’80.)
Bine, fratii Coen nu s-au putut abtine sa nu strecoare niste cioace, dedicatie speciala pentru cinefili, dar nu-i nimic. Filmul lor va fi intimpinat cum se cuvine de cei care au votat cu ei inca de la Blood Simple. (Ca veni vorba, nu se poate sa nu amintesc „un fapt de viata”: acum citiva ani, Cristian Mungiu imi spunea ca, dintre filmele fratilor Coen, cel mai mult i-a placut Blood Simple. E o chestie, asa ironica si glumeata a vietii, ca Mungiu sa se bata la Cannes cu fratii Coen si sa-i invinga, nu?)
No Country For Old Men
Regia Ethan si Joel Coen.
Cu: Josh Brolin, Javier Bardem,
Tommy Lee Jones, Woody Harrelson,
Kelly Macdonald.