Săptămânile astea am trecut dintr-o agitație în alta și nu am apucat să vă povestesc unul dintre lucrurile mele preferate care s-au petrecut recent.
Pe 23 septembrie trebuia să se sfârșească lumea, conform unui numerolog pe nume David Meade. Asta a căzut într-o sâmbătă. Realizatorul unui post de radio a încercat să îl invite în studio în vinerea dinainte, dar numerologul a transmis că este disponibil abia peste două săptămâni.
23 septembrie 2017 a fost, cum spuneam, într-o sâmbătă. Numerologul spsese că, potrivit Bibliei și piramidelor egiptene, în acea zi Nibiru – Planeta X, a cărei existență „NASA o neagă cu încăpățânare“, se va ciocni cu Pământul. OK, chiar dacă nu se ciocnește, măcar va trece foarte aproape de planeta noastră și va provoca erupții vulcanice, tsunami și cutremure. Când m-am trezit, am uitat că trebuie să vină sfârșitul lumii, dar uitasem și să îmi iau cafea, ceea ce nu aducea decât prevestiri nefaste pentru ziua respectivă. Mi-am băut cafeaua în oraș, dar am avut de ales între cafea normală cu lapte și flat white și am ales prost. Mi-a stricat toată ziua. Duminică trebuia să merg la două petreceri aniversare, unde era preferabil să fiu veselă și să nu stau într-un colț, așa că m-am recuperat preventiv pentru prea multă exuberanță citind toată ziua chestii serioase.
21 august 2017 a fost o lunimarțimiercurijoivinerisâmbătăsauduminică, în sensul că eram în concediu și știți cum succesiunea zilelor săptămânii își pierde semnificația când nu lucrezi. La americani era eclipsă de soare, iar numeroase grupuri evangheliste americane susțineau că este un semn al sosirii Apocalipsei. Explicația: se întâmpla cu 33 de zile înainte de (vezi-mai-sus) 23 septembrie care era zi menționată în Revelații, începea în cel de-al 33-lea stat (deoarece sfârșitul lumii ține cont de ordinea precisă a SUA) și se încheia pe paralela 33. Eclipsa avea loc în a 233-a zi din an, respectiv a 33-a săptămâna a lui 2007, cu 133 de zile înainte de încheierea anului. La un anunț de pe internet al unei petreceri de eclipsă, o mămică lăsase un comentariu dacă n-ar fi mai OK să se amâne chestia cu eclipsa până în weekend, ca să fie liberi și copiii.
29 iulie 2016 era ziua de inversare a polilor magnetici. În acea zi, atmosfera urma să fie suptă de cosmosul negru, stelele să gonească pe cer și Pământul să se învârtă ca un titirez pe baterii și să ne omoare pe toți. Tare stresată am fost în ziua aceea și îmi amintesc precis de ce, deoarece în calendarul meu scria: „termen limită texte“, iar oamenii nu mi le mai trimiteau și se mirau de ce sunt urâcioasă cu ei la telefon. Pentru că sfârșitul lumii nu este un motiv suficient de bun ca să întârzii cu ceea ce trebuia să faci.
27 septembrie 2015 trebuia să ne omoare „superluna însângerată“. Am ieșit până în mijlocul străzii să mă uit la luna care trebuia să fie roșie ca un ochi iritat.
N-am văzut nimic, era normală, m-am dus să mă culc.
21 decembrie 2012 era ziua în care se încheia calendarul maya. În calendarul meu scria să îi spun la mulți ani unui prieten, prieten care este foarte vesel de felul lui, așa că am fost convinsă că lumea nu poate fi atât de nedreaptă încât să facă o glumă proastă chiar de ziua omului.
Și în sfârșit, celebrul Y2K – trecerea din 1999 în 2000. Mi-o amintesc cel mai bine, deși este cea mai depărtată. Am petrecut de Revelion ca la carte, cu prieteni, cu hainele mele cele mai bune, cu sărut la miezul nopții. Țin minte că pe atunci eram și foarte optimistă, pentru că nu știam că sfârșiturile de lumi nu vin anunțate ca un circ, ci discrete, cu fisuri de filigran, pe care le poți ignora liniștit până se face prea târziu.