Citesc cu surprindere că o doamnă profesoară de literatură română (altfel o luptătoare pentru reformarea învățământului românesc) se declară revoltată de faptul că romanul lui Mihail Sadoveanu Baltagul este recomandat ca lectură pentru elevii de gimnaziu. Dar aflu, și mai stupefiat, că se găsesc experți – România e plină de experți –, cadre universitare ce susțin o asemenea idee.
Deci care ar fi problema Baltagului? Aceea că prezintă violența domestică drept ceva firesc: Nechifor Lipan o mai altoiește când și când pe Vitoria, iar ea îi rămâne credincioasă până dincolo de mormânt. Cum ar veni, un fel de sindrom Stockholm casnic avant la lettre. Iar atunci când profesorul cere lectura acestui text, el aprobă ceea ce apare în el, iar elevii, minți necoapte, preiau astfel de modele și își formează imaginea despre lume din ele. Deci, la vremea potrivită, băiețeii-bărbați o să-și altoiască și ei colegele-neveste.
Dar nu numai Baltagul are astfel de probleme, dragi tovarăși. Romanul lui Slavici Mara e la fel de nociv, fiindcă și acolo există o femeie, Persida, care e bătută crunt de soțul ei, ajungând să piardă o sarcină. Și, conchide doamna profesoară, asta e și marea problemă a literaturii române clasice, că din ea lipsesc modele feminine pozitive, „care să nu fie validate doar prin căsătorie sau maternitate“. Las acum la o parte că tocmai trecuse ca vrabia prin lan pe lângă un model de femeie puternică nevalidat prin căsătorie sau maternitate, care e de găsit chiar în una din cărțile amintite – Mara, un personaj din Mara –, și nici nu contrez cu o trimitere la Muma lui Ștefan cel Mare, care-și alungă fiul prins într-un moment de slăbiciune. Hai să zicem că ar fi bine să le servim copiilor nu literatură, ci morală, nu creații artistice cu valoare estetică, ci scrieri care promovează drepturile omului, egalitatea între sexe, toleranța și respectul reciproc. Și-atunci ce ar mai trebui să eliminăm din recomandările de lectură pentru elevii cu mintea încă necoaptă, nu ca a noastră, a adulților profesori?
Păi, primul roman „cu probleme“, cum se zicea odinioară, dintre marile romane ale micii literaturi române ar fi Moromeții. Ilie Moromete, un tată agresiv și, altfel, cam leneș și delăsător, nu-i cu nimic mai presus de Nechifor Lipan. Nici Ion din Ion al lui Rebreanu nu pare a fi un model pentru tineri: după ce se însoară din interes, își bate nevasta de-o usucă și o mai și înșală. Cât despre Răscoala marelui prozator, sunt acolo niște scene, vai-vai… Depravarea din Craii de Curtea-Veche nici n-o luăm în discuție: ar fi de dorit ca nici măcar tinerii studenți să nu citească astfel de scrieri decadente și imorale. Năpasta lui Caragiale trebuie scoasă și ea de pe listele de lecturi (dacă o fi acolo), ca să nu mai vorbim de nuvela Păcat… (incest! incest!), care trebuie ascunsă sau oferită spre lectură doar cu aprobare scrisă și ștampilată. Patul lui Procust, romanul lui Camil Petrescu, are mult sex în afara căsătoriei, inclusiv servicii sexuale. Nici Groapa lui Eugen Barbu nu-i pentru copii. Iar dacă trecem la literatura universală (deși ce rost are?), tăiem de pe liste în stânga și-n dreapta. Dar de fapt ce poți să ceri de la o literatură clasică scrisă de bărbați, de patriarhi dominatori și agresivi?
N-am folosit mai sus întâmplător apelativul „tovarăși“. O astfel de abordare a literaturii seamănă cu cea „validată“ de regimul comunist și justifică cenzura – orice fel de cenzură. Dogmele sunt diferite, dar militantismul și falsa justificare sunt similare. Și seamănă, în egală măsură, cu modelul corect politic, foarte popular în Statele Unite, care a impus eliminarea unor cuvinte și pasaje „incorecte“ din operele unor autori clasici precum Mark Twain. E, simplu spus, o ideologizare a literaturii. Ca în comunism, după cum ziceam. Nu citim opere literare pentru valoarea lor estetică, ci pentru mesajul lor moral și social. Foarte rău dacă scriitorii noștri canonici nu s-au gândit să scrie așa. Canonizăm alții. Deși de obicei ideologia naște literatură proastă. Corectă, dar proastă.
„Nu-i nimic, dați-mi o carte cu femei puternice și independente“, zise elevul de gimnaziu.