Urmarindu-l pe presedintele nostru, al tuturor romanilor, n-am putut sa nu remarc, din nou, nu adversitatea politica, ci ura pe care o vadeste fata de cei 322 de parlamentari deveniti cliseu prezidential, dar, mai grav, n-am putut sa nu remarc faptul ca domnia sa gindeste, fara urma de echivoc, in termeni de bine si rau, unde binele il reprezinta cei care il sustin, iar raul – absolut toti cei care i se impotrivesc. Spuneam „mai grav” intrucit Traian Basescu a lasat sa se inteleaga de mai multe ori pe parcursul discutiei ca poporul roman, in numele caruia poarta stindardul unei lupte greu de inteles, e format in opinia domniei sale din exact cei 75% care au votat NU la referendumul din mai. 75% din 46%. Procent pe care presedintele nu numai ca il foloseste pentru a-i dispretui public pe toti cei ce nu-l aduleaza, dar pe care-l investeste cu semnificatii mult iesite din normalul lucrurilor: „vointa suprema a poporului”, „majoritate zdrobitoare”, „poporul roman i-a umilit pe contestatarii mei” s.a.m.d.
Pornind de la acest nou instrument pe care il are, fara a observa ca referendumul n-a reprezentat o optiune electorala tipica a romanilor, caci n-a fost vorba de un vot dat presedintelui, ci de o impotrivire la demiterea lui, Basescu s-a lansat, nu de putine ori, in tiradele devenite deja clasice impotriva guvernului si impotriva primului-ministru.
Dovedind astfel ca a ramas fidel singurului proiect politic concret pe care l-a avut de la instalarea in functie: eliminarea din viata politica a lui Calin Popescu-Tariceanu si, pe cit posibil, a Partidului National Liberal. La care se adauga o ura de tip nou: cea impotriva presei, pe care presedintele Romaniei nici macar nu s-a mai straduit s-o ascunda in vreun fel.
Pe parcursul intregii conversatii televizate, l-am redescoperit pe Traian Basescu ca fiind principalul lider al opozitiei din Romania si totodata principalul ei jucator electoral (n-a ezitat, de exemplu, sa se joace din nou cu Constitutia, declarind rituos ca are nevoie de un guvern PD+PLD si, fireste, de un premier nascut din aceasta alianta politica, fiind astfel departe de imaginea presedintelui independent politic pe care o impune legea fundamentala). Astfel incit nici nu vreau sa-mi imaginez cum se va comporta domnia sa in momentul in care se vor apropia alegerile – atit cele pentru europene, cit si cele pentru parlamentul autohton.
Dincolo insa de aceste observatii care nu fac decit sa-l confirme pe acel Traian Basescu pe care-l cunosteam, a fost ceva care m-a surprins totusi. Anume discursul sau, mai ales atunci cind era vorba despre actualul premier, despre actuali ministri, despre actiuni ale guvernului si despre ziaristii care, „in proportie de 80-90%”, taie frunze la ciini, nefacind nimic pentru tara. Si nu m-a surprins neaparat prin plasticitatea lui, intrucit deja il stim cu totii pe presedinte capabil de uzul public al unor cuvinte pe care televiziunile trebuie sa le redea apoi cu bulina sau chiar cu beep-uri intercalate in fraze.
De data asta, Traian Basescu chiar s-a abtinut de la replici colorate. Insa nu s-a abtinut de la o atitudine bascalioasa, de superioritate extrema, de la un dispret necamuflat intr-un minimum de diplomatie politica. Am avut senzatia ca privesc un om care, la o sueta, isi expune parerile nefiltrate despre orice apuca – iar uneori parerile sale personale sint sustinute de argumente atit de subtiri, ba chiar atit de lipsite de logica, incit numai faptul ca omul respectiv detine o functie importanta ii face pe conlocutori sa nu izbucneasca in ris.
Iar aceasta imagine m-a facut sa-mi aduc aminte de un articol din pagina alaturata, semnat de Radu Pavel Gheo („Suplimentul de cultura”, nr. 130, 02-08 iunie 2007). Colegul meu scria atunci despre un interviu radiofonic recent al fostului presedinte Emil Constantinescu, concluzionind: „Emisiunea a durat o ora, timp in care… am hohotit de ris pina la explozie. Ar fi trebuit sa ne ingrozim. Omul acela a stat patru ani in fruntea Romaniei! A fost singurul presedinte pe care l-am simtit ca fiind al nostru… Oare atit de penibili pot sa fie intelectualii?”.
Nu stiu cit de penibili pot fi intelectualii. Insa, dupa ce am urmarit emisiunea de pe Realitatea TV cu Traian Basescu, nu am nevoie sa astept plecarea din fruntea statului a actualului presedinte pentru a avea o reactie asemanatoare cu a colegului meu. Cu o singura diferenta: marti seara n-am prea putut sa rid, recunosc. Desi, ca sa ma intorc la articolul lui Radu Pavel Gheo, „risul e sanatos, se stie”.