În fața mea la bancă, o studentă de un metru șaizeci, genul zen, cu rucsac de șerpaș în spate, parcă în drum spre Himalaya, cu 50 de lei în mână:
— Vreau să depun ăștia… Taxă de școlarizare.
Doamna de la ghișeu ia bancnota de 50, se uită pe calculator și o întreabă:
— Dar știți că mai aveți de plată vreo 11 mii de euro, da?
***
La patiserie, eu:
— Cinci covrigi cu mac și doi covrichingi.
— N-avem covrichingi. Ce-s ăia?
— Nu știu, doamnă, ceva gen un covrig mai special, king, regal, cred. Mi-a zis un coleg să-i cumpăr. N-ați auzit?
Vânzătoarea e clar amuzată de ce trăsnaie vreau eu.
— Unul nu doar cu crenvurști, ci și cu brânză, după câte am înțeles – mai adaug.
— Aaa, păi ăla-i buldog cu chiz și hodog, îmi corectează ea, cu seriozitate, trăsnaia cerută de mine. Buldogi din ăștia cu ciz și hodog mai avem, dar numai doi. Îi vreți?
***
Prin geam, îl văd pe vecinul meu pensionar cu mâna pe poartă. N-am sonerie. Mă gândesc că o vrea ceva. Ies repede și mă apropii. Omul tresare ca și cum ar fi fost la furat:
— Vai, m-ați prins! zice rușinat.
Observ că are un clește în mână.
— Ce s-a-ntâmplat?
— Păi, mă scuzați, v-am făcut un clenci din sârmă la poartă, că o deschide vântul și a intrat aseară un câine și v-a trântit, mă tem, roșiile și ardeii la pământ. Toată noaptea n-am închis un ochi de grijă.
***
— Am fost la dentist și-am văzut că dom’ doctor avea cartea ta, îmi zice un coleg.
— Na, bine, nu știu ce să-i răspund.
— Mă bucur mult și apreciez când am colegi așa, cunoscuți.
— Și ce carte de-a mea avea? nu-mi abțin curiozitatea.
— Romanul ăla, Estetica dinților.
— Aaa… mă prind după secunde bune. Mai e un Florin Lăzărescu la București, care-i stoma
tolog. E cartea ăluia, cred.
— Ei, lasă, nu fi așa modest.
***
Am primit cadou un telescop. M-am chinuit vreo trei ceasuri să-l montez, să înțeleg ce face fiecare lentilă în parte. Și-am început să-l reglez pe casele de la linia orizontului. E superfun, e incredibil cum și cât apropie, chiar și fără lentilele amplificator. Abia aștept o noapte senină. În fine, nu-i vreun Hubble, dar mă gândesc că, dacă Ptolemeu ar fi avut așa ceva, ar fi scris un alt tratat, și-ar fi revizuit teoria, ar fi descoperit o mulțime de chestii pe cerul înstelat, ar fi înaintat istoria astronomiei cu vreo câteva sute de ani. Iar eu – ca și noi mai toți ceilalți, în cazul chestiilor de tehnologie curentă – folosesc o unealtă ultrasofisticată doar pentru distracție.
***
Caut la sectorul unelte o coadă de hârleț, că am rupt deja una. Acolo dau peste o femeie cu o lamă de coasă în mână, vorbind tare la telefon, ușor iritată, privind către neantul dintre rafturi:
— Măi, Costele, îs eu!… Cum care eu?!… Eu îs, doamna cu coasa!