Cu siguranță că mulți dintre dumneavoastră nu îl cunoașteți pe Eugeniu Gorincioi, dar asta nu e o problemă, fiindcă cel mai probabil nici el nu îi cunoaște pe mulți dintre dumneavoastră.
E un om normal, ba chiar foarte simpatic, originar din sora Basarabia. Un om normal, dar cu o poveste interesantă.
Încă de pe băncile școlii, mulți profesori, din neatenție sau miopie, îi pronunțau greșit numele și de cele mai multe ori i se spunea „Grincioi, ieși la tablă“. Știți cum sunt copiii, foarte sinceri în răutatea lor. Mai ales cei doi colegi și vecini cu care își disputa Eugeniu premiul întâi, Andrian și Vania. De parcă nu era de ajuns stâlcirea inițială, cei doi i-au dat porecla Grinci, fapt pe care titularul nu îl agrea de nici o culoare, ba chiar de multe ori, mai masiv fiind, îi fugărea pe cei doi răutăcioși printre bănci, ca să le dea castane.
Povestea noastră are loc într-o zi de Crăciun nu foarte îndepărtat. Știți cum e, atunci când primești un dar frumos de la Moșul, copil fiind, abia aștepți să te lauzi în fața celorlalți din scara blocului. Pasionați de cunoaștere, cei trei și-au dorit și au primit aceeași carte cu 1.000 de întrebări și răspunsuri de cultură generală. Acum stăteau în frig, cu nasurile roșii și se minunau de câte se pot învăța pe lumea asta. La un moment dat, Andrian a remarcat fularul de un verde crud pe care Eugeniu îl purta până sub nas și nu s-a putut abține să spună: „Uăi, Grinci, parcă ai fi un inoplanetean, ha ha!“, fapt care nu ar fi durut atât de mult dacă Vania nu ar fi început, la rândul său, să râdă. Nu știu dacă vi s-a mai spus, dar peste Prut onoarea este sfântă și trebuie apărată chiar și în fața celui mai tatuat pușcăriaș, chit că e ultimul lucru pe care îl faci în viața asta.
Cuprins de furie, băiatul nostru a hotărât să facă ceva care să doară mai mult decât un șut în fund, așa că a smuls cărțile celor doi și a fugit.
Efectiv le-au mijit lacrimi în ochi. Simțeau că Grinci le-a furat Crăciunul, ba mai mult, le-a furat 1.000 de lucruri încă neînvățate. Lacrimile mici au devenit din ce în ce mai mari și țâșneau acum cu putere, ca din patru arteziene. În tot cartierul se auzea plânsul lor, ultimul lucru pe care vrei să îl auzi de Crăciun. Era plânsul ăla care topește ghețari și te face să ierți, indiferent de cât de lezat te-ai simți. Înduioșat, Eugeniu s-a întors cu cărțile și au mai plâns puțin tustrei ca să se descarce. Din ziua aceea nimeni nu i-a mai spus Grinci. Nici eu nu-i spun așa, doar îi transmit felicitări cu ocazia logodnei și îi urez casă de piatră.