OK, a dezamăgit Iohannis. Dragnea trebuia fiert la foc mic, iar președintele trebuia să-și anunțe decizia privind desemnarea premierului mai pe la primăvară. O parte a societății îl voia jucător pe depozitarul celor mai multe voturi acordate la alegerile recente. Așa că și-a mai luat o dată like-ul înapoi și s-a îmbufnat într-o bulă de Facebook.
„Aseară te-ai distrat, te-ai enervat, te-ai simțit răzbunat!“ Este textul unui promo de la începutul acestui an al emisiunii „Sinteza zilei“ de la Antena 3. Urmând această logică, Klaus Iohannis ar trebui, în lipsa unei opoziții parlamentare solide și a unei variante atrăgătoare pentru o eventuală alternanță la guvernare, să se deghizeze la Cotroceni în Mihai Gâdea și, măcar de două ori pe săptămână, să zică ceva ca să ne simțim unii dintre noi răzbunați.
Președintele a semnat desemnarea Vioricăi Dăncilă în funcția de premier cam pe nemestecate, este practic imposibil să îi găsești o scuză validă din acest punct de vedere. Nici o fandare, nici o analiză mai riguroasă a precedentelor două guverne PSD-ALDE, nici un cuvânt despre ceea ce s-ar putea întâmpla în cazul în care, peste 6 luni, Liviu Dragnea vine cu un nou nume de premier. Din punct de vedere politic, nu exista un alt calcul câștigător nici pentru Iohannis, nici pentru biata opoziție. Din punctul de vedere al imaginii însă, jocul putea fi mai elaborat. Ca de atâtea ori, Iohannis a ales să nu-și bată capul cu ambalajul unei decizii probabil destul de bine cântărite.
Indiferent ce se va întâmpla în plan administrativ după confirmarea doamnei Viorica Dăncilă în funcția de al treilea premier al lui Liviu Dragnea, vom continua să tragem ponoasele a două realități: prin absenteismul masiv de la alegerile parlamentare de la finalul lui 2016, PSD a câștigat de unul singur aproape 50% din voturile depuse în urne; grija majorității parlamentare (PSD, ALDE, UDMR și, fără s-o declare deschis, a multor parlamentari PNL) rămâne în acest mandat căsăpirea Justiției. Dacă în privința primului „păcat originar“ prea mare lucru nu se poate face (opoziție fără forță, încă dezorganizată și buimacă, PSD cu comportament de monolit), nu același lucru este valabil și în privința modificărilor urmărite la Codul Penal și Codul de Procedură Penală. Curat constituțional, atât președintele Iohannis, cât și parlamentarii opoziției mai au destui ași în mânecă, iar jocul nu este nici pe departe închis. Abia dacă aici s-ar ivi semne de „trădare a cauzei“, atunci putem să-l lăsăm pe titularul de la Cotroceni cu 100 de like-uri și zero reach organic.
În același timp, o privire mai realistă asupra naturii societății noastre n-ar strica să apară și prin bulele mai radicale de pe Facebook. Pentru că, dincolo de mișcările de relativă emancipare din urbanul mare și mediu, România trăiește în continuare suspendată între anii ’80 și anii ’90 la nivel de mentalitate. Libertatea de a călători nu înseamnă nimic pentru românul care nu și-a părăsit poate niciodată cartierul sau comuna mai mult decât pentru a lua o porție gratis de fasole cu cârnați la 1 Decembrie. Accesul la Internet de mare viteză și televiziunea prin cablu nu determină în mod automat românul să se aboneze la biblioteci științifice online și să se uite la Digi24.
Or, pornind de la o privire realistă, trebuie să ne punem problema dacă avem cristalizată o generație de politicieni și de ași ai administrației publice care să fie capabilă să schimbe din interiorul instituțiilor fața societății românești în următorul deceniu. Cei 10.000 de specialiști promiși de Emil Constantinescu ne-ar cam trebui repede. Unde-i găsim?