Am fost oarecum nedumerit cind am aflat ca lectura la care fusesem invitat urma sa aiba loc duminica dimineata. O dupa-amiaza de vineri sau de simbata – ba chiar orice alta dupa-amiaza (in nici un caz dimineata) – mi s-ar fi parut o alegere mai rezonabila. Dupa ce directoarea Institutului Cultural Roman din Viena mi-a explicat putin cum stau lucrurile acolo, m-am linistit. Ghizii mei ocazionali prin Viena, Gabriel Kohn, lectorul roman de la Universitatea vieneza, si Catherine Danielopol, austriaca prin nastere, romanca prin origine, m-au convins si mai tare. Bine, stiam eu ca Viena e o capitala culturala importanta, dar imi lipsea simtul proportiilor. Programul tuturor manifestarilor culturale dintr-o saptamina vieneza, cu o prezentare minimala a fiecareia, ar putea fi strins intr-o carte de dimensiuni medii. In fiecare zi se intimpla zece-douazeci de lucruri: festivaluri de film, spectacole de teatru, opera, expozitii, seri de lectura, de muzica, happening-uri…
Printre ele un scriitor oarecare dintr-o tara estica oarecare trebuie sa se plaseze cit mai bine ca sa aiba vreo sansa sa fie vazut si auzit. Concurenta e acerba – nu doar cu artistii austrieci din toate bransele, ci si cu cei germani, englezi, spanioli, cehi, maghiari, columbieni, nord-americani etc., etc. Iar cind vienezul pasionat de cultura isi arunca ochii pe programul manifestarilor saptaminale, nu cred ca ar alege – de exemplu – sa renunte la un spectacol la Opera din Viena pentru o seara de lectura a unui autor roman. Deocamdata, doar cinematografia romaneasca ne-a scos cu adevarat in evidenta peste tot in lume. Literatura abia face primii pasi. Viena e culturala, e curata, prospera, bine administrata – nici nu ma asteptam la altceva –, dar e si vesela, destinsa, permisiva… E un oras relaxat, dintr-o tara cu care, orice s-ar zice, istoria a fost destul de blinda in ultimii cincizeci de ani.
Cu citeva zile inainte de sosirea mea acolo, tocmai murise Kurt Waldheim, fost secretar general al O.N.U. si, cu citeva decenii mai inainte, fost ofiter de informatii in Wehrmacht-ul nazist. In al doilea razboi mondial, Waldheim a activat pe front in Grecia si in fosta Iugoslavie, unde a fost decorat de statul independent croat pronazist al lui Ante Pavelic.
Nu imi e clar daca, odata cu moartea lui Waldheim, in Austria se va relansa vreo discutie despre trecutul nazist al tarii sau daca moartea acestui personaj istoric, ce a iscat un scandal de proportii in politica mondiala, va ingropa povestea – care, de altfel, n-a atins niciodata proportiile din fosta Germanie Federala. Evenimentul mi-a reamintit insa faptul ca dupa 1945 Austria a reusit sa isi pastreze neutralitatea, mentinindu-si in acelasi timp stabilitatea sociala. Poate cu ipocrizie (cine mai stie azi citi austrieci s-au bucurat la momentul anexarii de catre Germania nazista, in 1938?), cu un oarecare fariseism, cu o doza buna de conservatorism si, dupa al doilea razboi mondial, cu o obsesie a neutralitatii, dar asa s-a creat prospera Austrie contemporana.
Pe de alta parte, asa a putut aparea si succesul liderului nationalist Jorg Haider, actualmente guvernator al landului Carinthia.
* * *
Doar ca asemenea discutii sint prea serioase pentru niste luni de vacanta. Cred ca niste fragmente disparate de viata vieneza de weekend s-ar potrivi mai bine momentului si, poate, ar oferi o imagine mai vie a capitalei austriece. Dar asta saptamina viitoare…