Teatrul pentru publicul tânăr din Coreea e precum țara în care există: dezvoltat. O infrastructură culturală bine pusă la punct, cu trupe finanțate de stat și companii independente (proporția e cam jumătate/ jumătate) se preocupă de modelarea generațiilor fragede pe calea artei scenice.
Nivelul de educație e ridicat, iar asta se vede la tot pasul, de la statul la coadă, la deschiderea culturală a oamenilor, la maniera în care arta e integrată în cotidian. Creații sculpturale moderne, de pildă, sunt parte constitutivă a peisajului urban dominat de zgârie-nori (pentru birouri, malluri sau casnice), reclame luminoase și decorațiuni specifice sfârșitului de an, păstrate încă până în februarie, pentru noul an chinezesc. Faptul că un bilet la teatru e de trei ori mai scump decât unul la cinema, iar sălile sunt întotdeauna pline, chiar și în timpul săptămânii, când ziua de muncă se încheie la 18, arată că arta teatrală e valorizată.
Festivalul de Iarnă organizat de ASSITEJ Coreea, sub stricta și profesionista coordonare a lui Sookhee Kim, își propune să fie o platformă a celor mai reușite spectacole din ultimele sezoane, pe care le oferă spre vizionare invitaților, directori de festivaluri din întreaga lume, și publicului local. Un program dens, o medie de trei spectacole pe zi, plus conferințe, o bursă de spectacole au fost un prilej foarte bun pentru a-mi face o idee generală asupra statutului artei scenice pentru publicul tânăr în spațiul cultural sud-coreean. O structură interesantă este asociația care reunește profesioniștii din acest spectru de adresabilitate din Asia, un organism activ, care cooperează și ai căror reprezentanți (Coreea de Sud, India, Pakistan, Taiwan, China, Hong Kong, Indonezia, Singapore) derulează nenumărate proiecte comune, în avantajul general.
O diversitate menită să mulțumească toate așteptările
Ediția 2018 a Festivalului de Iarnă de la Seul a avut drept temă „Curiozitatea în scenă“, iar reprezentațiile au fost găzduite în districtul teatral al acestui oraș cu cca 10 milioane de locuitori. Districtul concentrează peste 60 de companii (un avantaj pentru public, care vine aici și are de unde alege, oarecum un dezavantaj pentru companii, din cauza concurenței), la Jongno Children’s Theater și Daehakro Arts Theater.
În bună măsură, teatrul coreean pentru publicul tânăr este foarte occidentalizat. Mă refer la teme, dar și la mijloacele de expresie teatrală, la stilul de joc al actorilor. Actori foarte bine pregătiți, expresivi, total implicați în ceea ce fac, care își utilizează toate resursele (vocale, corporale, de mimică), pricepuți la a interacționa cu privitorii, cu știința de a-și apropia, prin empatie, publicul. Interactivitatea este, printre altele, una dintre trăsăturile caracteristice. Nu există bariere care să separe ceea ce toată lumea știe că e convenție de public. Încă înainte de spectacol, interpreții socializează cu spectatorii, fac mici poante, joculețe, pentru a le capta atenția și a-i introduce gradat în iluzia teatrală.
Alteori, copiii sunt implicați pe parcurs, cerându-li-se să răspundă la o întrebare, să propună o soluție scenică, să vină în spațiul de joc și să dea o mână de ajutor. La final, obligatoriu, ședințele foto aduc alături personajele și privitorii. Teatru de umbre – tradițional sau ajutat de dispozitive moderne, gen telefoane mobile, că doar e țara Samsungurilor! –, păpuși de tot soiul, animație cu obiecte, proiecții video, ecleraj, actorie definesc gama mijloacelor de expresie teatrală.
Repertorial, trupele sunt atrase deopotrivă de basme tradiționale (în vreo cinci dintre spectacolele văzute, personaj principal era Uriașul, în altele, tigrul), dar și de teme actuale, de genul nu e sănătos să mănânci fast food, nu e bine să-ți strici jucăriile, să le vorbești urât părinților etc. Pentru că modele occidentale sunt bine instalate și acolo, iar tânăra generație adoptă rapid tendințele răspândite global via internet, se produc multe musicaluri, muzica vocal-instrumentală live e preferată, adesea la instrumente tradiționale, cu sonorități ușor recognoscibile, spectacole cu mesaj, unele mai apropiate de teatrul educațional decât de cel de artă, inovativ, într-un cuvânt, o diversitate menită să mulțumească toate așteptările.
My Dear Little Calf/ Dragul meu vițeluș e o poveste emoționantă din perioada războiului, despre prietenia dintre un băiat de la țară și un vițel din gospodărie. Când familia trebuie să se retragă din fața trupelor militare, puștiul îl încredințează, cu lacrimi în ochi, soldaților, rugându-i să-l aibă în pază. Pe fundalul acestei istorioare de suflet, se proiectează imagini documentare de război, subtextul fiind unul pacifist.
Culinary Genius and Giant/ Geniul gastronomic și Uriașul e un spectacol de teatru cu obiecte în care recipiente de bucătărie se transformă sub ochii privitorilor în păpuși în timp ce actrița povestește și joacă, cu mult talent, episoadele poveștii.
A seed story/ Povestea unei semințe e un one woman show care urmărește actoricește și muzical povestea unei semințe, dezvăluindu-le copiilor ce se întâmplă cu ea. Totul e gândit foarte creativ, pentru că obiecte simple capătă calități artistice, iar austeritatea scenică voită e augmentată prin imaginație. Pe linia interacțiunii cu publicul și a mesajului ecologic, fiecare participant primește la final un mic recipient cu pământ și o semincioară pe care să o pună la încolțit și să o îngrijească până în aprilie. Ingenios și educativ în același timp.