Considerat adevăratul comeback al lui Guillermo del Toro de la Labirintul lui Pan încoace, Forma apei a câștigat anul trecut Leul de Aur la Veneția, se numără printre favoriții la Oscar cu 13 nominalizări (inclusiv pentru cel mai bun film) și are deja Globuri de Aur pentru regie și coloană sonoră (Alexandre Desplat).
Aceste recomandări pot crea așteptări prea mari – o spune o persoană cu naturelul simțitor, ușor de corupt cu povești despre creaturi supranaturale. De fapt, nici nu e nevoie să te duci cu sacul la The Shape of Water ca basmul lui del Toro să curgă ca apa prin țesătură. Recent, mexicanul a fost acuzat că ar fi copiat o piesă a dramaturgului american Paul Zindel, iar belgianul Jean-Pierre Jeunet i-a bătut obrazul afirmând că s-ar fi inspirat pe față din Amélie și Delicatessen. Firește că te gândești la aceste două filme de cum începe The Shape of Water, dar mă întreb de ce nu-l acuză și Steven Spielberg că a furat din E.T.? La cât de citat a fost E.T. de-a lungul vremii, nu i-ar ajunge lui Spielberg timpul să tot protesteze.
Cum spune și distinsul ministru român al Educației, nu poți pune ghilimele peste tot, mai ales în artă unde, dacă folosești un citat cinematografic dintr-un clasic ( Hitchcock, de pildă), nu se va spune că ai furat, ci că ai adus un omagiu. Deci Jean-Pierre Jeunet ar trebui să se simtă bine. Deși nu are copyright pe un personaj feminin romantic, aiurit și cu o imaginație bogată, oamenii nu mai pot vedea un personaj similar fără să nu se gândească la Amélie (asta ca să înțelegem și cât de condiționați am devenit ca spectatori de cinema).
Pentru corectitudine, trebuie spus că del Toro s-a inspirat în mod declarat dintr-un horror SF în alb-negru și 3D, Creature from the Black Lagoon (1954), de Jack Arnold, pe care îl ținea minte din copilărie.
Aceste citate mai mult sau mai puțin intenționate coboară nivelul filmului, pentru că genul de basm pe care del Toro îl practică nu mai are aproape nimic original și, împreună cu corectitudinea politică exprimată programatic și insistent, dă un produs prea puțin rafinat, în ciuda calităților lui vizuale. Bogat pe dinafară, filmul e formatat și plin de E-uri pe dinăuntru, servind mai degrabă ca vehicul pentru mesaje politice decât ca operă de artă suficientă sieși.
Povestea adună la un loc mai mulți outsideri: eroina filmului, Elisa (Sally Hawkins) care e o femeie de serviciu mută, prietenii ei cei mai buni Zelda (Octavia Spencer) care e o femeie de serviciu de culoare, și Giles (Richard Jenkins) care e un pensionar gay și, mai ales, The Asset, creatura amfibie capturată pe Amazon, despre care se spune că e un fel de zeu, dar care e ținută în lanțuri și programată pentru vivisecție de un militar psihopat (Michael Shannon). Acțiunea se petrece vag în anii ’60 – scenografia și povestea sugerează că am fi în plin Război Rece, dar referințele la emanciparea minorităților (inclusiv la mișcarea #metoo) sunt foarte actuale.
În cel puțin două scene, militarul misogin și intolerant interpretat de Michael Shannon înjosește cu plăcere personajul Octaviei Spencer – care nu e doar femeie, nu doar femeie de serviciu, ci și femeie de serviciu de culoare. Genul acesta de personaj conținător, matern dar secundar, care o înțelege & o susține necondiționat pe eroină trimite la genul „negrului bun“ gen Mammy din Pe aripile vântului (1939, primul Oscar pentru un actor de culoare pentru Hattie McDaniel) via toate rolurile de „black best friend“ de până acum. Deci ne întoarcem tot la stereotipuri și discriminări.
În tot acest concert de sentimente frumoase, mai amuzant mi se pare că, dacă tot se întreabă lumea cum făceau sex Elisa și creatura amfibie, o firmă americană a scos pe piață un vibrator pe nume Jewel of the Amazon, care permite probabil plăceri mai îndelungate decât cele trei minute necesare fierberii ouălor și poate chiar și decât dansul erotic înfățișat ca o împreunare primordială în mediul lichid.
Deci cum este The Shape of Water? Titlul frumos vine peste un frumos ambalaj albastru-verzui care, odată prelins și uscat, dezvăluie o structură previzibilă, o jucărie mecanică scandând neuitatul refren al corectitudinii politice.
Singura legătură a acestui film cu Competiția și cu Leul de Aur de la Veneția e starea lichidă. Forma apei e forma buretului îmbibat cu mesaje actuale.