***
Sint mama mamei mele.
Nu eram la fel de de frumoasa ca sor-mea, Catinca, ca, de, cum nu-s toate degetele de la o mina la fel, asa nu-s nici surorile.
Dar unui Frit, ofiter, ii cam placea de mine. Normal ca mi-am dat seama, dupa cum se uita, imediat nemtii s-au asezat in casa noastra si noi ne-am dus sa traim in bucatarioara de linga sura.
Si Frit, cu ochii pe mine. Si era batrin! Azi asa, miine asa, dar nu indraznea nimic. Pina intr-un ceas, cind da buzna in bucatarioara si ma gaseste singura. Mestecam mamaliga. Ridic melesteul, sa ma apar. El ca svart, ca mart, incerca sa ma ademeneasca pe limba lui, cu mina intinsa spre mine.
L-am pocnit cu melesteul de nu s-a vazut. Nu s-a suparat. Adica n-a scos pistolul sa ma impuste, cum ma temeam. Dar parea ca s-a amarit rau de tot. S-a dat, asa, vreo doi pasi mai inapoi, a dus palmele la fata si si-a frecat ochii. Ii curgeau lacrimile suvoi, cit era el de ofiter, cit era el de Frit.
S-a cautat in buzunarul de la piept si a scos ceva de acolo. Mi-a aratat o poza si, sa vezi minune: parca eram eu, dar imbracata asa mai ca o cucoana, cu o rochie inflorata. Si-odata am inteles: semanam leit cu fata lui Frit. De-aia se uita saracul dupa mine. Mai sa-mi dea lacrimile si mie de mila lui. Uite, vezi, nu-i frumos sa judeci omul pina nu afli ce-i cu el, chit ca-i neamt, rus ori roman. Nici pe cel viu si nici macar pe cel mort.
Cind a inceput iadul, cind au prins sa traga cu bombe si gloante din toate partile, stateau mortii pe marginea drumului ca niste dovleci cazuti din caruta. Ii intorceam cu fata in sus si-i cautam in buzunarul de la pieptul mantalei. Toti aveau acolo cite o poza – parinti, sotie, copii, neamuri… Dumnezeu sa-i ierte, fiecare cu povestea lui! Dar ce sa intelegi dintr-o poza?
De oameni morti nu-mi era nici scirba, nici frica. La cit de multi vedeai, ajungeai sa te obisnuiesti. Dar sa-ti spun ce m-a scirbit si m-a infricosat cel mai mult la razboi… Uite-s femeie batrina, dar tot mai visez ce-am patit atunci:
Era noapte, se-auzeau bombe cazind peste sat, iar eu fugeam singura peste cimp, ca sa-i ajung din urma pe-ai mei, care se ascunsesera in padure. Nu vedeam nici la doi pasi in fata. Si-odata simt ca am calcat in ceva moale, ca ma scufund ca-ntr-o mlastina. M-am dus pina la briu. Si-o duhoare de moarte m-a cuprins din toate partile. Am pipait cu miinile in jur, pina am dat de niste oase. Cazusem in burta unui cal mort, putred. Iti povestesc degeaba, ca tot n-ai cum sa intelegi groaza mea. Pe linga asta, iti spun, iadul cu pucioasa si cazane de smoala e floare la ureche. Atit.