Cristian Geambasu: Cartea in general a disparut din preocuparile publicului larg. Iar cartea sportiva cu atit mai mult. Nu mai discutam de ce se intimpla asta, pentru ca se stie prea bine. Sint alte tentatii, traim in alta lume… Pe de alta parte, eu cred ca, daca sint atrasi catre o carte sportiva, oamenii ar putea deveni interesati, pentru ca intotdeauna intr-o carte – chiar si intr-una cu subiect sportiv – poti gasi si alte lucruri decit cele pe care vezi la televizor sau le afli de pe Internet.
Alin Buzarin: Carte nu a fost si din motivul pe care l-a enuntat Cristi, dar eu as fi mai pragmatic si mai taios un pic si as adauga si pentru ca nu a avut cine sa o scrie. Pentru ca ziaristul de sport contemporan ramine de multe ori prea tributar domeniului din care face parte, si atunci cel capabil sa ofere cartea apare doar rareori.
Credeti ca volumele acestea vor reusi sa ajunga si la un public care nu e neaparat cititor al ziarelor sportive?
Cristian Geambasu: E greu de anticipat. Eu sper sa ajunga macar la un segment important din publicul pe care il avem noi la „Gazeta Sporturilor”, adica minimalist vorbind, imi propun atit deocamdata. Noi avem foarte multi cititori, iar o parte importanta dintre acestia sint cititori ai paginii de opinii, unde scriem noi, adica si eu, si Alin. Sper ca acesti oameni se vor regasi si in subiectele care sint incluse in cartile noastre.
Alin Buzarin: Eu sper sa ajunga si la un altfel de public, pentru ca in cele doua carti sint destule materiale care ating si altceva decit sportul. Numai ca aici avem de a face cu impactul comercial. Omul vede ca e o carte de sport, iar daca vine din alta sfera, din alta zona de preocupari, s-ar putea sa fie reticent. De aceea titlul lui Cristi e mai taios – Dincolo de scor –, se spune clar; in cazul meu – Raport de cornere –, notiunea e ceva mai ambigua, insa tot asta vrea sa spuna.
Cum s-a schimbat ziaristul sportiv dupa ’89? Ce fel de ins mai este acesta in 2007?
Cristian Geambasu: E greu de descris ziaristul sportiv de dupa ’89. Inainte, ziaristul sportiv era mai linear, cred eu, sau se impartea in doua mari categorii: ziaristul care facuse scoala, mai citise ceva si avea un orizont cultural si ziaristul care numara cornerele, vorba lui Alin. Acum treaba este un pic mai nuantata, pentru ca, din fericire, in presa sportiva si in presa in general au ajuns oameni care nu au putut intra in aceasta meserie inainte de ’89. Or, acesti oameni, foarte multi dintre ei, aveau ceva de spus, aveau un bagaj de cunostinte si suficient talent pentru a face cu daruire si cu har aceasta meserie. Si atunci, in afara de oamenii care fac munca de teren si pentru care eu am tot respectul, pentru ca stiu in ce conditii grele lucreaza, sint si oameni care scriu foarte bine si care se duc si catre alte subiecte sau, in orice caz, vad foarte bine legatura dintre sport si lumea inconjuratoare. Sportul este doar o parte a lumii care ne inconjoara, nu se termina niciodata la portile stadionului.
Alin Buzarin: De acolo incepe. Eu zic ca s-a schimbat radical ziaristul de sport. In 1989 sau inainte de 1989, acesta era un tip, indiferent de instructia lui, caruia mijloacele tehnice existente ii limitau foarte mult posibilitatile. Se racnea la telefon din birourile presedintilor de club, numele jucatorilor se silabiseau. Sigur ca acum, in epoca Internetului, a dezvoltarii multimedia, vorbim de cu totul altceva. Eu sint convins ca exista suficient de multi oameni care scriu despre sport sau, mai bine zis, care isi cistiga existenta din asta – pentru ca despre sport scriu si destui scriitori, insa zona lor de preocupari e in principiu alta – si care ar fi facut fata fara probleme inainte de ’89. Doar ca atunci erau canoane, Stefan Gheorghiu, primul secretar, sectia de presa a CC-ului.
Cristian Geambasu: Pina la urma, desi noi avem astazi acces la Internet, lucram cu laptop-urile, avem carduri sau mai stiu eu ce, tot talentul si priceperea sint determinante in aceasta meserie. Daca inainte, in afara de Ioan Chirila, Ovidiu Ioanitoaia, Vladimir Olaru si inca unul sau doi ziaristi, nu prea mai aveai pe cine sa contezi, astazi cred ca lucrurile stau altfel. Numai la noi, la „Gazeta”, sint sapte-opt nume care ar putea oricind sa scrie oriunde, adica la orice fel de ziar.
Alin Buzarin: As mai spune ca ziaristul de sport trebuie sa aiba un bagaj. Daca vrea sa scrie la nivel inalt, daca vrea sa scrie editorial, daca vrea sa dea sens, nuanta, substanta reportajelor sale, trebuie sa stie cite putin din toate, adica nu strica sa stie si matematica la nivel de clasa a opta, sa stie ce e cu legea lui Arhimede, sa stie care e capitala nu stiu carei tari din Africa, sa stie ce sistem politic e in insula nu stiu care…
Cristian Geambasu: Sa stie ca in Cipru nu se vorbeste cipriota, ci limba greaca.
Alin Buzarin: Absolut. E o intimplare reala asta. Ziaristul de sport nu poate povesti doar ca mingea se afla la cutare, iar ala paseaza nu stiu cui – asta se putea intimpla in ‘80 si ceva, cind se transmiteau 9 meciuri concomitent la radio. Astazi omul vrea si altceva, vrea interpretare dincolo de informatie, vrea opinie, vrea conexiuni in exteriorul lumii strict a sportului.
Cum ati reusit sa selectati totusi din foarte multe texte pe care le scrieti, in asa fel incit volumele sa nu aiba mii de pagini? Ce criteriu de selectie ati folosit?
Cristian Geambasu: Pentru mine, intiiul criteriu a fost cel al unei unitati organice a articolelor, al atemporalitatii. Nu am vrut sa fie articole care sa sufere din cauza trecerii timpului, pentru ca sint lucruri care au ramas valabile si fata de ceea ce scriam noi in urma cu patru ani, se pot citi foarte usor si astazi, nu par deloc inactuale. Pe urma, eu le-am ales pe cele care mi-au placut mai mult. Sper sa fie alegerea corecta, dar faptul ca am reusit sa le incadrez in cinci parti in acest volum, si cu colaborarea editurii, cred ca este ok. Asa cum arata, volumul este structurat astfel incit cred ca merge catre un crescendo.
Alin Buzarin: Materialele din aceste carti sint in principiu niste materiale antirating. Daca ne luam dupa numarul de cititori care interactioneaza pe bloguri, acestea sint materiale mai putin atractive, pentru ca cititorul de cotidian, care sesizeaza la 10 minute textul pe site, prefera alt gen, prefera genul de polemica, de declaratie incendiara care tine o zi si jumatate. Ei, acestea sint niste materiale generale, care merg spre cultura, spre politica, spre societate, spre cu totul alte zone, si nu ancorate strict de o declaratie data de catre un patron cu palat.
„Politica se agata de sport”
Avem sportul si politica. Face sportul politica sau politica mai degraba face sport si devine mai supla?
Cristian Geambasu: Este o relatie biunivoca. Si sportul se duce catre politica, si politicul vine catre sport. As zice ca mai ales politicul vine catre sport, pentru ca sportul este o scena, este o rampa de lansare, un instrument de imagine. Nici nu are rost sa enumeram acum citi politicieni au fost in ultimii ani pe stadioane numai ca sa se afiseze, fara un interes real. Vedeti ce s-a intimplat la finala Cupei, unde a fost presedintele Basescu, sau la alte meciuri.
Alin Buzarin: Da, politica se agata de sport. Este un cliseu ca sportul a devenit un vehicul electoral. E mai mult decit atit. Si bineinteles ca se poate si invers, oameni care vin spre sport si prin asta isi dobindesc o notorietate ajung sa intre in politica. Si cred ca e singura ratiune pentru care investesc si intra in sport. Exemple sint nenumarate.
Acest interviu a fost difuzat in cadrul emisiunii
„Suplimentul de cultura”, la Radio Iasi si a fost
realizat de Anca Baraboi si George Onofrei