Îmi verific actele, scot din portofel tot ce am în el și îi scriu Elenei: Mă duc la Penitenciarul din Iași. Încep o colaborare cu Serviciul de Educație, prin care fac o serie de întâlniri de lectură și discuții libere cu deținuții. Ceva sfaturi? Voiam să știu cum e mai OK să mă îmbrac, să țin sau nu paza cu mine etc. Chestii practice.
Elena: Desirée, mergi într-un loc cu oameni cu două mâini și două picioare. Nu e nici un sfat de dat. Mă rog, poate mai găsești și unii cu o singură mână sau un singur picior. Dar tot oameni obișnuiți sunt.
Sigur, are dreptate. Elena Stancu și Cosmin Bumbuț, o jurnalistă și un fotograf din București, au documentat o serie de proiecte sociale, printre care și viața deținuților din penitenciarele românești din Buziaș, Craiova, Târgușor, Gherla, Chilia Veche, Aiud și Baia Mare. Ei au fost sursa mea de inspirație atunci când într-o zi am decis să văd ce se întâmplă în spatele zidurilor albe de pe Strada Doctor Nicolaie Vicol.
Penitenciarul e o lume aparte
Condiția de femeie singură pe drum ridică mai mereu aceeași întrebare: Nu îți este frică?. Frică mi-a fost o viață întreagă, deși niciodată nu m-am confruntat cu situații violente pe care să nu le pot gestiona echitabil. India e periculoasă. În Africa te împușcă pe stradă. În Myanmar riști să te trezești luat pe sus de vreun atac armat. Și lista poate continua la nesfârșit. O serie de ipoteze care mai de care mai întunecate. Cu toate acestea, continuu să explorez lumea în toată diversitatea ei și să mă bucur de generozitatea și bunăvoința unor oameni la care ajung, fără idei preconcepute și care mă acceptă așa cum sunt. Foști prizonieri, oameni ai străzilor, refugiați palestinieni sau sirieni, comunitatea indigenă Narikurava din sudul Indiei de lângă Pondicherry și mulți alții sunt oameni care și-au deschis ușa și m-au primit așa cum au putut mai bine și cărora le datorez mult din ceea ce am devenit astăzi. Un om un pic mai tolerant, mai puțin cinic și mai blând cu cei din jur.
Tu vezi lucrurile din punctul tău de vedere. Eu din al meu. Și ei din ale lor. De cele mai multe ori realitatea e complet diferită de ceea ce percepi în mod individual, prin mecanisme interne bazate pe experiențele și informațiile acumulate până acum. Dar în fond ce știi cu certitudine? La nivel teoretic o parte, în practică tabloul de ansamblu se schimbă.
Cu acest prilej, de a privi realitatea fix în față, am început din septembrie un proiect inedit în colaborare cu administrația Penitenciarului Iași, unde particip săptămânal la o serie de discuții despre călătorii, literatură și reintegrare socială. Citim, punem întrebări, suntem acceptați. Ca orice alt membru al comunității noastre.
La Iași sunt 664 de persoane private de libertate. Penitenciarul e o lume aparte. În spatele zidurilor nu tocmai înalte se află un univers despre care știm puțin, speculăm mult și de care ne ferim, încadrând subiectul într-o temă delicată a societății în care trăim.
Cu sprijinul administrației Penitenciarului Iași, dar mai ales prin amabilitatea comisarului-șef Liviu Dumitrașcu, am pășit pentru prima data pe un nou teritoriu, străin mie, într-o comunitate complet nouă.
Proiectul va fi documentat vizual de fotograful Iulian Ursachi
Împreună cu Iulian, fotograful care mă însoțește în proiect, predăm buletinele, suntem înscriși într-un tabel de evidență al vizitatorilor și ni se dau două ecusoane: Acces în sectorul deținere. Comisarul ne prezintă personalului, care mai de care mai tineri și despre care nu pot să nu mă întreb cum de și-au ales tocmai asemenea carieră, ne plimbăm prin curțile de plimbare, acum numite Tatuaje. În iunie, 30 de artiști vizuali au pictat o suprafață de 1.000 mp a zidurilor care înconjoară curțile interioare a Penitenciarului cu ocazia proiectului Artă la Rece demarat de Asociația „Grupul de Inițiativă și Acțiune Vaslui“, parte a festivalului Street Delivery, care anul acesta a avut tema Smart Cities. Proiectul a urmărit „umanizarea zidurilor“, printr-un act artistic neconvențional al cărui scop e crearea unei identități vizuale pozitive a spațiului carceral.
Prima întâlnire a avut loc în cadrul regimului deschis, acolo unde sunt deținuți care urmează să se elibereze sau care au pedepse mai ușoare de executat. Conform legii 254/2013, articolul 37, persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim deschis sunt cazate în comun, se pot deplasa neînsoțite în zone prestabilite din interiorul penitenciarului, pot presta muncă și pot desfășura activități educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială, moral-religioase, instruire școlară și formare profesională în afara penitenciarului, fără supraveghere, în condițiile stabilite de lege și regulament.
Proiectul va fi documentat vizual de fotograful Iulian Ursachi, iar în perioada 16-18 noiembrie urmează să fie prezentat în cadrul Conferinței Reeducare prin cultură vs. reeducare prin tortură.
Editura Polirom s-a alăturat demersului prin donarea unor volume care să consolideze biblioteca instituției. Dacă vrei să donezi și tu o carte sau mai multe, trimite-mi un mesaj la: desiree.aapl@gmail.com. De asemenea, cărțile vor fi colectate pe Blvd Ștefan cel Mare, la Bistro La Noi.
Un comentariu
Petricu Cristian Alexe scriitor
Bravo ma copii