Despre „criza comunicării“ s-a vorbit teatral și critic la cea de-a VI-a ediție a Fest(in) pe Bulevard (12-21 octombrie), organizată de Teatrul Nottara din București. Un subiect foarte actual într-o societate ca a noastră, fracturată pe diverse paliere, atomizată din varii cauze, caracterizată de insularitatea de opinie și de polarizare cvasi-instantanee.
România acestui moment istoric nu excelează în cultura dialogului, nu e modelată în sensul unei asemenea evoluții în care vocea argumentelor și a rațiunii să se facă auzite. Situația e cu totul alta: dreptatea e a aceluia care vorbește mai mult, mai tare, acoperindu-i deliberat prin vocalitate pe cei ce se exprimă în logica adevărului și a unei retorici argumentative. Exemplele nefaste vin de la cele mai înalte niveluri și se propagă în prime-time pe micile ecrane, inducând confuzie și impunând false modele. O temă binevenită, deci.
Un program abundent, structurat pe cinci capitole – Bulevardul comediei, Premiere in Fest(in), Evenimente conexe, Criza comunicării și Invitați speciali –, cu artiști din România, Italia, Polonia, Rusia, Serbia, Kazahstan, Bulgaria, Franța, a oferit publicului și experților un real festin estetic încheiat cu o Gală în cadrul căreia s-au acordat și premiile reuniunii (juriul format din Emil Boroghină, Roxana Croitoru, Carmen Mihalache, Doru Mareș, Irina Ionescu). Manifestarea mai are două „aripi“: Multiart EXIT (21-22 noiembrie, în parteneriat cu Administrația Națională a Penitenciarelor din România, care reunește artiști și trupe de actori-deținuți din întregul sistem penitenciar, permițând publicului să se apropie de o realitate la care, altfel, nu ar avea acces) și Planeta Shakespeare (26 aprilie – 6 mai 2018, o extensie bucureșteană a Festivalului Shakespeare Craiova).
Toate la un loc au constituit un festival amplu, foarte generos în dimensiunile sale, tentând spectatorul de teatru cu o multitudine de activități irezistibile cultural. Directorul Fest(in) pe bulevard și al Teatrului Nottara, teatrologul Marinela Țepuș – care a reușit în anii din urmă să readucă trupa în sediul de pe Bulevardul Magheru, după ce clădirea cu bulină roșie fusese evacuată, iar trupa a jucat în refugiu prin săli de împrumut, adesea nepotrivite spectacolelor teatrale – a demonstrat încă o dată, împreună cu echipa sa, că tenacitatea e o calitate absolut necesară organizatorilor de festivaluri din țara noastră, alături de competență și pasiune.
Spectacole
Creația care m-a cucerit anul acesta la Fest(in) pe bulevard, și care a obținut și Premiul pentru cel mai bun spectacol, a fost Ilegitim a lui Adrian Sitaru. Specializat în film, Sitaru a importat în teatru tehnici cinematografice, propunând o dublă receptare: cea clasică, de artă vie specifică teatrului; cea venind din a șaptea artă și noile tehnologii, via ochelarii VR. Opțiunea e a fiecăruia din sală, se poate chiar alterna, urmărind când teatru, când film, pendulând între două forme ale aceleași realități. Scenariul utilizat valorifică un material pre-existent, din vremea pregătirii filmului cu același nume, un conținut dramaturgic rezultat din improvizații îndelungate cu actorii de film, adaptat acum pentru scenă și lucrat cu artiștii de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj Napoca. O adevărată provocare, un balans inteligent între mijloacele teatrului și filmului, arte surori, într-adevăr.
Dialogul cu publicul
Un atu al festivalului, încă de la primele lui ediții, este larga deschidere către public. Nu doar prin prezentarea unor creații adecvate temei anuale, ci și prin dezbateri și discuții post-spectacol. Reprezentațiile subsumate secvenței consacrate „Crizei comunicării“ au avut din start programate sesiuni de întrebări și răspunsuri artiști-spectatori, menite să anuleze complet cel de-al patrulea perete, acela invizibil, dar separator, sală-public. E o practică utilă pe termen imediat, oferind posibilitatea de-a limpezi eventuale nelămuriri, de-a dezvălui chestiuni de culise din etapa lucrului la spectacol, intenții nesesizate, aspecte de poetică a teatrului, apropiind creatorii de adresanții prin dialog. Dar e utilă deopotrivă și pe termen mai lung, contribuind la modelarea publicului și la fidelizarea lui, la constituirea unei comunități amatoare de artă teatrală, care va reveni, eventual însoțită și de alții cărora le relatează cât de interesant a fost. Întâlnirile sunt moderate de critici de teatru, care se pricep să stimuleze conversația, în ce direcții să orienteze discuțiile și când să le pună punct, intermediind și astfel, conform menirii profesionale, conexiunea creatori-public.
Evenimentele conexe
Deși aparent le sunt dedicate în principal profesioniștilor, evenimentele de acest tip seduc și profani, curioși ce vor să descopere și teritorii aflate dincolo de spectacolul propriu-zis. Prezentările de carte înaintea reprezentațiilor, în foaierul Teatrului Nottara, le aduc în atenție o din ce în ce mai bogată literatură de specialitate (piese de teatru, memorii, lucrări de analiză teatrologică, antologii și alte genuri), despre care e mai puțin probabil să afle din alte surse. Să fim realiști: în librării, pe rafturile de sus se află mai ales beletristica, (auto)biografii celebre, cărțile de auto-dezvoltare, locul cărții de teatru, categorie de nișă, fiind de rang secund după criteriile de vânzare.
Spectacolele-lectură îi vizează pe oamenii de teatru, un soi de semnale teatrale privind noile texte, noile traduceri, dar adesea participă și oameni ce n-au legătură cu domeniul scenic, atrași eventual de numele autorului ori de acelea ale artiștilor ce îi dau glas.
Plasate undeva la mijlocul drumului dinspre pagină spre rampă, lecturile dramatizate devin ocazia de-a arunca o privire spre zona intermediară a transformării cuvântului scris în replică rostită live. Colocviile, aniversările, expozițiile au completat agenda zilnică a unui festival în care legăturile emoționale scenă-sală au fost foarte puternice.