Premiul Europa pentru Teatru este o distincție ce se acordă celor mai interesanți creatori pentru scenă, iar prima ediție a acestei festivități continentale a avut loc în 1986. Ca proiect al Comisiei Europene, premiul ajunge la artiști sau companii ce „au contribuit la realizarea unor evenimente culturale care promovează înțelegerea și schimbul de expertiză între oameni“. Istoria palmaresului este legată de personalitățile politice ale anilor ’80 – Jacques Delors (președintele Comisiei Europene), Carlo Ripa di Meana, comisarul pentru Cultură, Jaques Lang, ministru al Culturii în Franța.
Ideea organizării unei asemenea competiții a fost a lui Alessandro Martinez, colaborator apropiat al lui Carlo Ripa di Meana, acum secretar general al ONG-ului de interes european care girează întreaga logistică de acordare a premiilor, în parteneriat cu alte organisme de nivel similar (Asociația Europeană a Festivalurilor, Asociația Internațională a Criticilor de Teatru, Convenția Europeană a Teatrelor, Institutul European de Teatru). Jack Lang este președintele Premio Europa per il Teatro, asociație al cărei sediu este în Italia, dar care „călătorește“ în diverse locuri interesate să se implice în derularea evenimentului.
Premiului Europa i s-a adăugat Premiul Realități Teatrale Europene
Cum s-a întâmplat în acest an, când gazda a fost Sankt-Petersburg (13-17 noiembrie). Recunoscându-i-se importanța, din 2002 Premiul a fost inclus în planul de acțiuni majore al UE în domeniul cultural. Evenimentul se bucură de fiecare dată de festivități ample: în 1986, de pildă, a fost decernat la Taormina, în străvechiul amfiteatru, ceremonia fiind televizată. Președinta juriului a fost actrița Irene Papas, iar laurii au evidențiat aportul estetic al lui Ariane Mnouchkine și al companiei ei pariziene, Thèâtre du Soleil. Au urmat Peter Brook, Giorgio Strehler, Luca Ronconi etc., practic toate numele mari care au scris istoria recentă a teatrului european.
De la a treia ediție, Premiului Europa i s-a adăugat Premiul Realități Teatrale Europene, orientat către artiști și companii inovative, care au curajul să experimenteze pe drumuri artistice încă neexplorate. Primul câștigător al acestor lauri a fost Anatoli Vassiliev (Rusia), iar în lista premianților celor 15 ediții apar, printre alții, Royal Court Theatre, Societas Raffaello Sanzio, Rimini Protokoll, Alvis Hermanis, Josef Nadj, Sasha Waltz, Pippo Delbono, Rodrigo García, François Tanguy și Thèâtre du Radeau, Katie Mitchell, Joel Pommerat etc. An de an, harta celor mai originali creatori din domeniu se îmbogățește, lista lui 2018 fiind următoarea: Premiul Europa – Valerii Fokin (Rusia); Premiul Special – Núria Espert (Spania); Premiile Realități Teatrale Europene au ajuns la Sidi Larbi Cherkaoui (Belgia), Cirkus Cirkör (Suedia), Julien Gosselin (Franța), Jan Klata (Polonia), Milo Rau (Elveția), Tiago Rodrigues (Portugalia). Cu excepția ultimilor doi din înșiruire, ceilalți remarcați de Realități Teatrale se aflau în așteptare pe o relativ lungă listă finală încă de acum un deceniu. Topul include în prezent 45 de competitori, cărora li se alătură anual de fiecare dată alții, pentru că inovațiile estetice curg, iar realizatorii lor trebuie evidențiați.
Premiile mai au și o altă componentă – Returns, care-și propune să readucă în program foști laureați, cu o creație recentă, pentru a li se vedea evoluția. Anul acesta au fost Lev Dodin și Andrei Moguchy.
Un spectacol care călătorește din prezent în trecut și înapoi
Guvernatorul realizat de Andrei Mogucii are la bază un scenariu alcătuit după povestiri de Leonid Andreev, iar narațiunea aduce în prim-plan evenimentele revoluționare din 1905, când guvernatorul Moscovei, Serghei Aleksandrovici Romanov, a fost asasinat de un membru al Partidului Socialist Revoluționar. Atenția regizorului a căzut nu atât pe evenimentul istoric în sine, documentat corect, cât pe latura umană a acestui personaj politic, care, după ce a ordonat intervenția în forță contra greviștilor, aflând că printre victime se află femei și copii, traversează o dramă sufletească. Spectacolul e foarte vizual, chiar filmic, nu numai din punctul de vedere al structurii (secvențială, ca într-un storyboard) organizată în 11 tablouri, un prolog și un epilog, anunțate de un narator din off, de voiceover, ritmând dinamica scenică. Vizualitatea vine și din imaginile de epocă rulate pe post de element evocator și de scenografie virtuală. Teatrul pe care-l face Mogucii e unul de reinterpretare, metaforic, cu abundență de simboluri (batista albă, pe care asasinii au folosit-o ca semnal al acționării bombei, o flutură acum guvernatorul, doi îngeri negri coboară la început de la pod, indicând iminența morții, geamurile sparte sugerează revolta etc.), totul pe fondul general al spectrului morții. Reconstituire istorică, onirism, multă mecanică scenică (pereți masivi care se mișcă, utilizarea tuturor dimensiunilor spațiului de joc), situații comic-parodice care mai dezamorsează griul general, actorie de foarte bună calitate fac o creație demnă de interes.
Premiantul ediției 17 a Premiilor Europa, Valerii Fokin, actualmente director artistic la Teatrul Alexandrinski din Sankt-Petersburg, a prezentat Schweik. The comback/ Schweik. Revenirea, dramatizare după romanul lui Jaroslav Hašek. Pe imensa scenă a teatrului țarist supraînălțată în pantă, asistăm la un spectacol care călătorește din prezent în trecut și înapoi, cu multe adresări directe spre public. Metoda creativă a lui Fokin se bazează pe același tip de regie ca (re)interpretare a unui text, pivotul fiind nevoia de conștientizare a spectatorilor, de responsabilizare și de implicare a acestora în demersurile împotriva războiului, acest act atât de distructiv la care oamenii, totuși, nu renunță. Cum arată soldatul generic după 100 de ani de la Švejk, luptătorul din Primul Război Mondial? E prins în jihaduri, în acte teroriste, în masacre abominabile. Distribuție numeroasă, interpretare impecabilă, emoție generată de o temă acută și de felul în care e tratată artistic, ritm generat de scenotehnică și de efecte speciale au constituit un spectacol-meditație cu rol de manifest.