Încă nu e momentul bilanțului pe final de an, pentru că se mai pot întâmpla multe grozăvii pe scena politică în următoarele două săptămâni.
Zilele trecute am asistat la încercarea Opoziției de a-l da jos pe Liviu Dragnea de la șefia Camerei Deputaților. Mutarea n-a fost proastă (a fost prima acțiune în forță a opoziției în actuala sesiune), doar că e comic să faci ședință paralelă cu boxe aduse de acasă și să proclami apoi victoria. Dacă într-adevăr PSD și ALDE nu mai dețin majoritatea în Camera Deputaților, atunci Dragnea va fi dat jos fără probleme într-o ședință viitoare, poate chiar înaintea finalului actualei sesiuni parlamentare.
Doar că aritmetica parlamentară e complicată. Cele două voturi lipsă ale PSD și ALDE din Cameră pot fi ușor acoperite: UDMR și minorități. Maghiarii nu par entuziasmați de mutările de ultimă oră din Parlament, plus că le convine de minune statutul de formațiune-balama. Când PSD e strâns cu ușa, UDMR poate plusa nestingherit. E mai ușor să obții ceva când aliatul se află la ananghie. UDMR n-are nici un interes să-l răstoarne pe Dragnea de la șefia Camerei. Plus că și deputații maghiari, ba chiar și primarii Uniunii, așteaptă cu sufletul la gură OUG-ul salvator cu amnistia și grațierea. Cu liberalii și USR la putere și cu o justiție independentă, procesele pe rol și-ar vedea cursul, cu PSD în schimb mai există o șansă. Iar maghiarii preferă să stoarcă PSD-ul, cât încă se mai poate.
Cei 17 parlamentari de la minoritățile naționale sunt și ei indeciși. De regulă, oamenii ăștia se duc acolo unde simt că e puterea, iar deocamdată puterea e la PSD. Adică la Dragnea.
Plecarea lui Liviu Dragnea de la șefia Camerei Deputaților nu ar fi o mutare politică oarecare, ci una cu efect de domino. Pierderea de facto a majorității în Camera Deputaților va crea premisele unei hemoragii în PSD. Liviu Dragnea se agață cu disperare de funcție, nu pentru că i-ar aduce cine știe ce avantaje, ci pentru că înțelege că alungarea sa echivalează cu începutul sfârșitului politic pentru el.
Din acest punct de vedere, gestul opoziției e unul inteligent, pentru că nu poți da jos guvernul câtă vreme oastea PSD e încă lipită de conducătorul său. Dacă mutarea cu Dragnea reușește, s-ar crea o primă breșă în tabăra puterii.
De partea cealaltă, nu e clar dacă PNL e interesat cu adevărat să preia guvernarea. Mai sunt doi ani până la alegerile parlamentare, timp suficient ca social-democrații să-și revină în opoziție și să forțeze chiar recâștigarea puterii în 2020. Lumea uită repede, iar un guvern PNL-USR-PMP-UDMR-Pro România-minorități ar aminti probabil de guvernarea incoerentă CDR-PD din perioada 1996-2000.
Alegerile din 2016 au avut un rezultat clar: PSD a primit cele mai multe voturi, trebuie să-și ducă mandatul până la capăt. Singurul lucru care se poate face în momentul de față este un troc al opoziției cu o parte din PSD. Adică înlăturarea lui Dragnea din fruntea Camerei și apoi decuplarea lui de la butoanele guvernării, cu promisiunea ca tot niște social-democrați (zdraveni la cap, eventual și proeuropeni) să formeze noul executiv. Da, e greu de crezut că un asemenea scenariu poate fi pus în practică, mai ales că partidele se pregătesc de alegerile europene și prezidențiale de anul viitor, iar orgoliile sunt imense. Plus că nici Iohannis nu arată că ar fi capabil să intre într-un asemenea joc.
Însă în momentul de față pare soluția cea mai bună pentru România, mai ales că se înmulțesc avertismentele dinspre Bruxelles.
Politica înseamnă negociere, iar PNL, dar mai ales Iohannis, ar trebui să înțeleagă că, dincolo de procente, nu putem ține în loc o țară întreagă. Da, PSD are majoritate, dar poate fi negociat un nou nume de premier, cu care să nu-ți fie rușine când ieși în Europa. Și care să nu răspundă la comanda unui lider de partid, a cărui singură preocupare este să scape de Justiție.
PSD nu va renunța la Dragnea câtă vreme nu are garanția că rămâne la guvernare. Cu încă 5-6 parlamentari PSD care trec în barca lui Ponta nu schimbi mare lucru, oricât s-ar chinui unii să arate că PSD e în pragul imploziei.
Rămânerea lui Dragnea în prima linie încă vreo câteva luni înseamnă prelungirea agoniei. Posibil ca, de la un punct încolo, răul nici să nu mai poată fi îndreptat. E nevoie de acțiune. Acum.