Săptămâna trecută tocmai intram, ca tot românul, într-un supermarket, când un agent de pază care stătea imediat după ușile glisante mi se adresează pe un ton semiconfidențial: „Să știți că nu merge plata cu cardul. A căzut sistemul“.
Cum aveam la mine, ca tot românul de modă veche, o mână de bani gheață, am dat din cap înțelegător și am împins căruciorul mai departe. În spatele meu l-am auzit pe agentul în uniformă maronie repetându-și mantra zilei următorilor intrați: „Să știți că nu merge plata cu cardul. A căzut sistemul“. Probabil asta era misiunea lui de pe ordinul de zi și m-am întrebat de câte sute sau chiar mii de ori o să repete cuvintele alea până ce iese din tură.
Apoi însă m-am gândit la toți oamenii s-au dezobișnuit să mai poarte bani lichizi în portofele și vor fi intrat acolo doar cu cardurile în buzunar, fiindcă un supermarket nu e totuși Poșta Română, unde încă nu poți plăti cu cardul – un supermarket e o extensie a Occidentului în țara asta aspirantă la modernitate. Iar în Occident banii lichizi aproape că au dispărut sau, oricum, nu se mai poartă. Numai că la noi, uite, mai cade sistemul și asta e, ce să-i faci? Eventual cauți un bancomat pe undeva pe-aproape, verifici dacă funcționează – că și-aici se mai întâmplă accidente – și scoți o mână de bancnote, cu care te întorci la supermarket. Iar faptul că în povestea mea supermarketul era undeva în zona periurbană, iar primul bancomat se găsea la vreo cinci-zece kilometri, nu are mare importanță, doar toată lumea are azi mașină, nu?
Cu atâtea gânduri în cap, am ajuns repede la casă. Am plătit și, de dragul conversației umanizante, am întrebat-o pe vânzătoare: „Deci cu cardul nu se poate, așa-i?“. „Da“, mi-a zis ea, „a căzut sistemul“. Apoi, pe un ton confidențial (nu știu de ce), a continuat: „E de la ăștia, de la ENEL. Ne tot cade rețeaua. Pornește, iar se oprește, iar pornește“. „Aha“, am comentat eu cu înțelepciune.
Și-atunci mi-am amintit o informație citită recent. Cei de la Transelectrica au anunțat că rețeaua de transport a energiei electrice a ajuns într-o situație alarmantă: liniile de înaltă tensiune sunt aproape toate în stare proastă, iar o bună parte din transformatoare stau și ele să cadă. Nici nu-i de mirare, fiindcă aproape jumătate din ele datează din perioada comunistă. Numai că investițiile care ar trebui făcute pentru înnoirea și modernizarea rețelei de transport cer bani mulți, iar anul ăsta toate marile companii cu capital majoritar de stat, inclusiv Transelectrica, au fost obligate să transfere o parte cât mai mare din venituri la bugetul de stat, ca să acopere găurile făcute de măririle de salarii. Deci nu-i de mirare că din când în când mai cade sistemul. Să vedem ce-o fi când o cădea de tot.
Fiindcă la noi sistemele cad. Ce e vechi cade pentru că e vechi, iar ce e nou cade pentru că e lipit peste vechi sau e făcut în stilul nostru vechi. E o trăsătură esențială a României moderne – sau eterne: oricât ne străduim să facem totul ca la ei, mereu iese ca la noi. Avem, de exemplu, un sistem de asigurări de sănătate informatizat, ca în orice țară civilizată, cu carduri de sănătate, dosare electronice, rețea centralizată. Atâta doar că rețeaua asta scârțiie din încheieturi, dă mereu erori, iar din când în când – adică destul de des – se blochează cu totul. Atunci medicii înalță neputincioși din umeri, le explică oamenilor că nu le mai pot da rețete compensate, că nu-i vina lor, și folosesc și ei propoziția aceea bine-cunoscută.
Propoziția asta scurtă și seacă ne definește atât de bine, încât ar trebui pusă pe frontispiciul tuturor instituțiilor publice de la noi, de la Casa Poporului sau a cui o mai fi azi până la primăriile de comună de pe întinsul frumoasei noastre patrii. Eu aș pune-o în primul rând la punctele de intrare în țară, pe niște panouri în culori vii, scrisă cu litere mari și îngroșate, în câteva limbi de circulație internațională: „Bine ați venit în România! A căzut sistemul!“.