Cunoscute pina acum, cu Arnold Rose in calitate de solist, erau doar doua inregistrari ale unor piese de Bach si cea a Dublului Concert, cintat impreuna cu fiica lui, si ea violonista celebra intre cele doua razboaie mondiale, Alma Rose. Inregistrarile, din 1928, s-au pastrat pe discuri ale filialei cehe „His Masters Voice” si au fost scoase la lumina prima data pe discul compact in 1992, de compania britanica „Biddulph”. Editia amintita alatura citeva interpretari exemplare ale unor cvartete de Beethoven, datind din 1927, din perioada de glorie a Quartetului Rose, ce fusese constituit de violonist in 1883.
Ceea ce aduce nou discul compact al companiei „Arbiter” este o serie de inregistrari acustice, realizate in mai, octombrie-noiembrie 1909 si in noiembrie 1910, cu piese de Sarasate, Nardini, Chopin, Svendsen, Popper, Ernst, adagioul din Concertul de vioara de Mendelssohn si Allegro moderato din cel de Goldmark. De interes sint si citeva fete de disc cu inregistrari ale Quartetului Rose din 1923-1925 (Cherubini, Boccherini si o miscare din Cvartetul op. 130 de Beethoven). Noutate este si uvertura beethoveniana Ruinele Athenei, cu Rose la pupitrul Filarmonicii din Viena, in 1936, realizata, curiozitate, la sfirsitul unei sesiuni de inregistrare a integralei simfoniilor lui Beethoven de catre Weingartner. Discurile provin de la un colectionar american, ce le-a achizitionat de la Alfred Rose, fiul violonistului si, potrivit editorului, la origine este probabil ca ele sa fi fost copiile personale ale lui Rose.
Nascut la Iasi, la 23 octombrie 1863, Arnold Josef Rosenbaum (in notele discului „Arbiter”, numit eronat Rosenblum) a parasit orasul natal de copil, pentru a urma studii de vioara la Viena, unde a absolvit Conservatorul, in clasa profesorului Carl Heisser, la 16 ani. In acelasi an, la 30 octombrie 1879, sub numele scurtat Rose, debuta ca solist intr-un concert al orchestrei Gewandhaus din Leipzig, iar doi ani mai tirziu, dupa ce interpreta Concertul de vioara al lui Goldmark cu Filarmonica din Viena, dirijata de Hans Richter, i se oferea de catre directorul Operei Curtii Imperiale postul de vice-concertmaestru si prim solist.
Cariera tinarului iesean demara in forta, in 1884 remarcindu-se in interpretarea Concertului de vioara de Beethoven, devenind lider necontestat al orchestrei atit in fosa Operei vieneze, cit si la Filarmonica, iar intre 1888 si 1896, conducind si stagiunile Orchestrei Festivalului de la Bayreuth. Intre timp, Rose isi facea un nume si in muzica de camera, atit gratie Quartetului ce i-a purtat numele si care a cintat in premiera vieneza Quintetul in sol major si pe cel pentru clarinet de Brahms, cit si unor seri memorabile de triouri, cu Brahms insusi la pian.
Cel care i-a evocat sugestiv felul de a fi si de a cinta a fost marele violonist Carl Flesch, in pretioasele sale memorii. Pentru el, Rose a fost tipul de predilectie al muzicianului vienez „natural, multilateral si fara preocupari intelectuale”, cu o „puritate proverbiala a intonatiei”, cu un „vibrato nobil, dar nu foarte accentuat”, cu o tehnica perfecta a arcusului, cu o siguranta formidabila a interpretarii. In plus, pronuntindu-se impotriva celor ce il etichetasera drept un violonist „rece”, Flesch nota: „Pentru Rose, ca si pentru toti artistii adevarati, sunetul si tehnica erau de pret numai atunci cind se aflau in serviciul unei idei nobile. O asemenea conceptie le e straina tuturor celor a caror preocupare principala era sa auda un sunet senzual – de aici legenda «racelii» lui Rose”. Toate aceste calitati, ca si defectul pe care il remarca Flesch, obisnuinta de a lovi zgomotos coardele cu arcusul ce ii venea de la calitatea de concertmaestru si atacurile date pentru orchestra, se regasesc in inregistrarile istorice de pe discul compact al companiei „Arbiter” in special in Zigeunerweisen al lui Sarasate si Fantezia pe Otello de Rossini a lui Ernst.
Casatorit cu Justine, sora lui Gustav Mahler, pionier in sustinerea muzicii unor compozitori moderni, intre care Arnold Schoenberg, Rose a fost, indiscutabil, o personalitate a societatii muzicale din Viena intre cele doua razboaie mondiale. Venirea nazistilor la putere, Anschluss-ul aveau sa puna capat unei cariere respectate, incheiata la 16 ianuarie 1938, cu un ultim concert la Filarmonica, sub bagheta lui Bruno Walter interpretind Simfonia a 9-a de Mahler. Gratie unei chete organizate de violonistul Carl Flesch, Arnold Rose reusea sa se salveze plecind la Londra, unde in timpul razboiului participa la concertele faimoase, desfasurate in ciuda bombardamentelor, la National Gallery, cintind, la 77 de ani, alaturi de pianista Myra Hess. Avea sa moara, indurerat, in august 1946, la virsta de 83 de ani, dupa ce i se confirmase ca fiica sa Alma, deportata la Auschwitz, pierise in cursul razboiului.
Discul recent aparut este, in felul lui, un omagiu, indispensabil pentru cei interesati sa cunoasca felul in care a evoluat arta interpretativa a viorii din secolul al XIX-lea in cel urmator. Altfel, inregistrarile acustice de inceput de secol, cu parazitii lor inerenti in ciuda bunei restaurari, il recomanda mai putin celor in cautarea unui sunet high-fidelity.